În inima satului Șuri va înflori Mahonia – un gest caritabil pentru comunitate / GALERIE FOTO

0
544

Generozitatea este un act al dăruirii, fără așteptarea de recompensă, o forță care aduce împreună oamenii și îmbogățește legăturile noastre umane. Acest gest inspiră și motivează alți oameni să urmeze exemplul. Prin actele generoase se nasc conexiuni autentice, iar oamenii care oferă din inimă, trăiesc un sentiment profund de împlinire și satisfacție interioară. Atunci când dăruim, refuzăm să ne limităm la nevoile și dorințele personale, ci ne extindem atenția către ceilalți, această alegere devenind o aspirație de a construi o lume mai bună.

 

Faptele bune au fost apreciate în toate timpurile, chiar dacă cei care le-au judecat, nu au făcut niciodată un bine în viața lor. Nu și-a risipit timpul prețios cu argumente și comentarii, dar a luat cei 35 de butași de Mahonia din curtea gospodăriei sale, un hârleț și o găleată și a mers să facă o faptă bună.

Este despre Alexandru Gociu, locuitor din satul Șuri, un om gospodar, un tată și bunel iubitor, care a altoit și copiilor săi dragostea de baștină, de frumos și tradiții, împreună cu soția Maria. Dânsul a fost polițist, care a stat mereu la straja dreptății, pentru siguranța cetățenilor, iar soția Maria fiind toată viața educatoare și învățătoare la clasele primare, a educat dragostea de valori pentru zeci de generații de discipoli, care și azi își amintesc despre cel mai iubit dascăl.

Alexandru Gociu, mai este și consilier în localitatea de baștină, susținând toate inițiativele și proiectele, implementate pentru comunitate de către primarul satului Șuri, Petru Turculeț, alături de alți consilieri locali.

Ideea de a sădi arbuști de Mahonia în parcul central din localitate, s-a născut din dorința de a face o faptă bună pentru un sat mai verde și mai frumos. La gestul de caritate inițiat de Alexandru Gociu, s-au alăturat în prima zi și primarul Petru Turculeț, dar și paznicul primăriei, Iurie Roman, care au mânuit cu dibăcie străvechea unealtă de lucru, săpând gropile pentru arbuști. Timpul frumos a fost de bun augur pentru activitatea de salubrizare și în cea de-a doua zi, venind în ajutor fiica lui Alexandru Gociu, Doinița, împreună cu soțul Dorian Stamati. Ei au curățat terenul de uscături, după care au plantat cu mare grijă arbuștii de Mahonia, ce vor bucura privirea sătenilor și oaspeților localității, prin aspectul plăcut și atrăgător.

„Acești arbuști înfloresc foarte frumos, au niște flori de un galben intens, ce conferă prospețime și culoare, – afirmă Doinița, care, în fiecare primăvară admira cu mare drag acești arbuști la casa părintească.

Alexandru Gociu, fiind și un bun cunoscător despre beneficiile acestei plante, a completat: „Acești arbuști sunt nu numai pentru frumusețe, ei fac niște pomușoare foarte gustoase, de culoare mov închis, ce au un gust acrișor și sunt benefice pentru sănătate, având un nivel ridicat de vitamina C. Ele pot fi culese și utilizate pentru diferite rețete naturiste. Au un aspect frumos și mai sunt și de folos. Am vrut prin acest act de caritate să las o urmă frumoasă, să fie un exemplu pentru urmași, dar și o faptă bună pentru satul de baștină. Împreună, ne-am propus să transformăm acest spațiu verde într-un loc mai curat și mai primitor pentru întreaga comunitate.”

Un moment semnificativ a fost participarea la activitatea de salubrizare a noului voluntar din Corpul Păcii, Declan Robinson, care s-a alăturat cu mult entuziasm gestului nobil și frumos pentru comunitate. Dânsul a menționat: „Apreciez foarte mult, când oamenii dăruiesc cu generozitate, și eu, ca voluntar sunt fericit, că am putut să mă alătur acestei frumoase inițiative, în numele unei comunități prospere, cu oameni buni la suflet și primitori. Voi fi timp de 2 ani în gazdă la tânăra familie, Doinița și Dorian Stamati, și acum înțeleg foarte bine de unde vine bunătatea. E o calitate, moștenită de la părinți. Am venit în acest sat ca voluntar, un cetățean din altă țară, cu alte tradiții și obiceiuri, dar aici mă simt ca într-o familie adevărată, unde am fost primit cu multă căldură și nu mi-au permis ca să mă simt un străin. Acest gest de caritate spune totul despre Alexandru și Maria Gociu, care au putut transmite copiilor și nepoților dragostea de valorile umane, bunătatea, afecțiunea, dar și dorința de a face fapte bune.”

Doinița Stamati, fiind mândră de tatăl său, care, în pofida agendei încărcate cu noi obiective și sarcini deloc ușoare, fiind consilier local, reușește să facă și voluntariat, dăruind în numele unei cauze nobile, a afirmat: „Tatăl meu a fost întotdeauna un model al rezistenței, bunătății, omeniei și dragostei de muncă și mă bucur, că am moștenit de la el aceste calități, iar împreună cu soțul, putem contribui la dezvoltarea localității noastre, urmând exemplul părinților. În fiecare anotimp, acești arbuști vor conferi o doză de culoare și frumusețe în inima satului Șuri. Frunzele lucioase și florile galbene din primăvară ale Mahoniei vor deveni un simbol viu al implicării și al dorinței de a aduce schimbarea în comunitate.”

Se spune, că Mahonia este un arbust veșnic verde și o specie aleasă pentru rezistența și frumusețea ei deosebită. Energia și spiritul de solidaritate al acestui act de caritate, de voluntariat, au adus un suflu nou, fiind un exemplu de sensibilizare față de mediu. Pentru un sat mai frumos și mai verde, pentru o comunitate unită și o lume mai bună, fiecare gest contează!

 

Delia DUMITRESCU


Articolul precedentHoroscopul zilei: Iată ce vă rezervă astrele pentru ziua de duminică, 27 octombrie 2024
Articolul următorSă trăiți mult, bine și frumos dragi Iorjnițeni!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.