Elevii gimnaziului din Volovița au avut recent ocazia să se întâlnească cu jurnalistul Vadim Sterbate. Încinși într-un dialog sincer și deschis, viitorii absolvenți au descoperit mai multe din dedesubturile profesiei și au înțeles că profesia, pe cât de interesantă, pe atât de grea, necesită dedicare și multă muncă. Elevii i-au adresat jurnalistului mai multe întrebări, care au acoperit diverse aspecte ale profesiei, inclusiv etica profesională, procesul de colectare și verificare a informațiilor, impactul tehnologiei și perspectivele de viitor.
Care dintre reportajele realizate au fost cele mai dificile și de ce?
Vadim Șterbate: O persoană fără adăpost și concubina lui trăiau la gunoiștea din Soroca. El a murit seara. Fiindcă, poliția nu a putut să vină în acea seară, ci a venit a doua zi, femeia s-a culcat și a dormit cu dânsul sub o plapumă, ca să nu-l mănânce câinii. Mi-a fost foarte greu să relatez acest subiect din punct de vedere emoțional. Un alt subiect care a fost foarte complicat pentru mine ține de explozia blocului cu 5 etaje de la Fabrica de articole tricotate. Noi am lucrat toată noaptea. Eram într-o situație în care nu știam ce se întâmplă. Erau oameni răniți, erau oameni morți. Încercam să facem secvențe de la fața locului, ca să fie informativ pentru oameni, dar să nu se vadă că erau cadavre.
Care subiecte v-au solicitat mult timp pentru a le realiza?
Vadim Șterbate: Mie îmi place să fac lucrurile nu pentru bifă. Am făcut un reportaj video despre cinematograful Dacia din Soroca. L-am denumit “Cinematograful mut din Soroca”. L-am realizat în jumătate de an. Desigur, am fi putut să-l facem în două săptămâni sau trei, dacă ne-am fi ocupat doar de el. Dar noi muncim paralel și la informații de actualitate. Am căutat în arhivă cine anume a vândut cinematograful? Am solicitat informații, la care nu ni se răspundea, inclusiv actualii proprietari. Dar în linii mari sunt mulțumit de rezultatul final.
Cum ați descoperit pasiunea pentru jurnalism?
Vadim Șterbate: Întâmplător, m-am dus să depun actele la istorie sau politologie, și hop! mă întâlnesc cu un nene. Până nu de mult el a fost primar la Ghidighici. Bună ziua, îmi spune el, și mă anunță că s-a deschis jurnalism fără frecvență. Am acceptat, mai ales că eu deja cochetam cu jurnalismul, făcusem un curs la o televiziune din Chișinău. Eu nu am vrut să învăț cinci ani la Universitate. Nu am vrut să stau pe capul părinților cinci ani și mai apoi încă cinci ani să-mi caut de lucru. Eu mi-am dorit foarte mult să mă duc mai repede să lucrez. După ce am depus documentele la universitate, m-am angajat la “Observatorul de Nord”. Practic, de la 18 ani lucrez. Când eram mic, voiam să fiu tot ce vrei, de la polițist la clovn și actor.
Cum vă asigurați că sursele pe care le-ați utilizat sunt adevărate?
Vadim Șterbate: Mă străduiesc să verific informațiile și în altă parte. Contează background-ul, deoarece eu cunosc oricum istoria despre care scriu. De asemenea, dacă au mai scris și alții, încerc să aflu și alte detalii, alte aspecte. Adică încerc să confirm informația din două sau mai multe surse. Sunt situații în care persoanele în care am încredere, care știu că și în alte situații au spus adevărul, dar nu îl spun acum, deoarece au un interes să păstreze tăcerea. Noi de multe ori am auzit informații pentru care nu aveam dovezi, dar le-am intuit și am presupus ce s-ar putea întâmpla. Chiar dacă existau zvonuri, dar nu am publicat până când nu am văzut și proiectul acelor decizii. În majoritatea cazurilor,încercăm să avem o altă sursă care să confirme informația.
Cum gestionați presiunea de a scrie rapid și precis într-o lume dominată de știri în timp real?
Vadim Șterbate: Nu fac chestia asta, eu nu lucrez pentru rapiditate. Atât timp cât nu sunt sigur, nu scriu. Mai bine mai târziu, dar o fac corect. Chiar dacă noi alegem să publicăm imediat despre cele întâmplate, pe urmă revenim cu detalii. La Chișinău când am lucrat, nu mi-a plăcut la departamentul știri, m-am dus la știri de weekend, era cu totul altceva. Îmi place când materialul este “dospit” în liniște. Dar câteodată ești nevoit să publici rapid. Chiar dacă uneori vrem să fim primii, dar nu cu orice preț. Și poate de asta îmi place la Soroca, când nu se lucrează fuga, ca pe conveier cum e la Chișinău.
Cu ce provocări se confruntă un jurnalist?
Vadim Șterbate: Îți strici de multe ori relațiile cu persoanele cu care cândva erai ok. Din cauza că le-ai criticat, ei nu mai vor să vorbească cu tine. Persoane cu care anterior discutai, se opreau, acum, când te văd, se dau într-o parte. Rămâi astfel cu mai puține persoane în preajmă. Acesta este riscul meseriei, când trăiești într-o regiune în care oamenii se cunosc bine unii pe alții. Dar până la urmă, ziarul este ca o oglindă, arată atât binele, cât și răul. Dacă este numai rău, atunci este rău. Dacă este numai bine, este urât, înseamnă că acolo, cineva se lingusește. Realitatea are atât părți frumoase, cât și mai puțin frumoase, așa cum fiecare dintre noi are și părți negative, și părți pozitive.
