Cu luna decembrie, în Confererația Elvețiană începe o perioadă bogată în tradiții și obiceiuri. Deși este o țară mică, în Elveția fiecare regiune are obiceiurile sale la sărbătorile de iarnă. În luna decembrie tradiția aduce în fiecare lăcaș calendarul de Advent, prin care începe un nou an bisericesc, un nou an pastoral şi un timp special de pregătire pentru sărbătoarea Naşterii Domnului.
Calendarul liturgic începe cu patru săptămâni înainte de Crăciun, în zi de duminică, astfel el va cuprinde patru duminici. Cu mic cu mare, toți caută să marcheze fiecare zi a calendarului Advent, adică a lunii decembrie, prin diverse gesturi și semne de atenție la adresa celor dragi, prin activități culturale împreină cu prietenii sau familia. În societatea de consum occidentală industria comerțului a știut să adapteze oferta fiecărei zile din calendar acestor obiceiuri.
Advent vine de la cuvântul latin «Adventus», însemnând «a veni» ori «a agunge». În acest an Calendarul a început numărătoarea înversă în duminica de 27 noiembrie, care a coincis și cu primele temperaturi reci. Îm această ierioadă toată lumea este în căutarea ramurilor de iederă pentru coroana verde, care se atârnă la intrare sau la geam. Lângă sobă sau șemineu, la tradiționalul ceai de măceșe, serile se discută și se sugerează idei pentru cadourile din sacul Moșului, pentru surprizele de sub brad.
Ca să îmblânzim frigul și întunericul ce se lasă devreme cu elemente de frumos și plăcut, mergem la spectacole, concerte și muzee. În Geneva prima ferestruică culturală din calendarul stabilit de anul pastoral s-a deschis cu un concert superb al tinerei și talentatei violoniste Alexandra Conunov. Pe scena sălii Victoria Hall, construită în secolul XIX și cunoscută pentru acustica perfectă, tânără din Moldova a fascinat spectatorii cu concertul pentru vioară a lui Felix Mendelson, interpretat cu orchestra Elveției romande. Știm că superlativul trebuie folosit rar și la locul potrivit, rezervat fiind excepționalului și cazurilor deosebite. Dar aceste 40 de minute de concert au meritat superlativul – toate superlativele. Dovada poate servi sala de 1600 locuri, ocupate toate, și publicul totalmente absorbit de vraja muzicii, care parcă se temea și să respire, fiind subjugat de talentul vioristei. În sală domnea o liniște adâncă, nu se mișcă nici o umbra, nimeni nu și-a dres vocea, nu a sunat niciun telefon.
Explozia aplauzelor și strigătele de „Bravo” – extrem de rar auzite în această sală – ne-a trezit din vis, ne-a re-adus la realitate din starea de nedumerire, care se regăsea în atmosferă: cum se face că un arcuș și o vioară să te fascineze în așa grad, încât să te poarte hăt de departe până la amintirile de acasă, la valurile aromelor de pâine caldă, proaspăt scoasă din cuptor, la dulcile meandre ale copilăriei, la mama Acasă? Moldoveanca Alexandra Conunov, certamente un mare talent, a reușit să construiască punți de Advent cu Ajunul de Crăciun de-acasă.
A doua pagină din calendarul lunii decembrie se deschide tot dinspre Moldova și poartă numele Patricia Kopachinskaja. Alt talent, alt ritm, dar aceeași putere de a domina prin vioara sa, de a interpreta cu pasiune în scena aceleiași săli de concerte Victoria Hall. Patricia Kopachinskaja s-a născut în familie de muzicieni, a făcut studii muzicale în Austria și Elveția. Talentul o poartă prin cele mai vestite săli de concerte de pe cele patru continente. Anume experiența participării la numeroase festivaluri, mulțimea concertelor și diversitatea călătoriilor pentru și cu muzica clasică au condus-o la ideea de a lansa în vară trecută, la cunoscutul festival de muzică clasică Yehudi Menuhin din Gstaad, un program întitulat „Muzica pentru planetă”.
Prin intermediul acestui ciclu muzical care cheamă la grijă și smerenie/Umilitate în raport cu natura și în raport de artă, Patricia Kopatchinskaja caută să atragă atenția asupra exploatării nemiloase a naturii de către om și astfel să aducă propria contribuție la salvgardarea acesteia. Ideea poate prinde rădăcini la nivel de agenții de impresariat, de săli de concerte, de organizatori de festivaluri, dar și la implicarea artiștilor participanți. Complicată si complexă, această idee poate fi realizată doar cu eforturi conjugate, căci natura poate fi protejată doar cu eforturi comune. Magia muzicii cu siguranță facilitează atingerea acestui obiectiv.
Între cele două concerte de muzică clasică cu participarea talentatelor moldovence, calendarul din decembrie ne oferă o pagina din istoria medievală a Genevei. Ceva mai mult de patru secole în urmă, într-o noapte rece de decembrie, orașul a fost atacat de vecinii francezi care tot încercau să pună stăpânire pe regiune. Escaladarea zidurilor orașului a fost respinsă doar grație eforturilor întregii populații și a rămas în istorie cu numele de Escalada – act de curaj deosebit în lupta pentru independență. De obicei sărbătoarea începe cu defilarea populației, care poartă costume medievale și arme de epocă, pe un traseu luminat doar de ruguri ce reflectă ambianța nopții de 11-12 decembrie 1602.
Astfel ne apropiem de ultima săptămână din preajma Nașterii Domnului. Pe18 decembrie, Reprezentanța Republicii Moldova pe lângă Organizația Națiunilor Unite și alte organizații internaționale la Geneva invită mici și mari în jurul Pomului de Crăciun, într-o atmosfera de sărbătoare cu bucate tradiționale. Calendarul liturgic în acest decembrie ne oferă cadouri superbe și rare, care ne apropie și ne pregătesc sufletește de sărbătorile de iarnă. Cu pace și voie bună și acel magic Sărbători fericite!
Margareta Donos-Stroot, de la Geneva, special pentru Observatorul de Nord