Tableta de miercuri
Comportamentul bădărănesc a nou-alesului preşedinte al Republicii Moldova nu miră pe nimeni, dar chiar şi cei mai aprigi susţinători ai “haiducului” de la Sadova nu s-au aşteptat că “bratanul” lor va fi atât de insistent şi de consecvent în acţiuni. Or, odată cu înscăunarea lui în primul fotoliu, mai multă lume credea că acel care a aşteptat nouă ani ca să urce pe cal alb se va mai ogoi şi va trece de la limbajul suburban la acţiuni consolidatoare, dar… n-a fost să fie. Dodon face cu o râvnă demnă de fapte mai bune ceea ce ştie mai bine – tulbură apele şi toarnă gaz pe foc.
După ce a scos limba română din birourile preşedinţiei, după ce la eliberat din funcţia de ministru al apărării pe Anatol Şalaru (poate unicul liberal “de la vârf” sănătos la cap, care mai rămăsese în anturajul lui Mihai Ghimpu – ceilalţi nu pot fi numiţi decât pasageri de ocazie ai liberalului cu năravuri autocratice sau conjuncturişti, care se consideră atotputernici şi atotbuni în ce funcţie nu i-ai numi), după ce a scos drapelul Uniunii Europene de pe frontispiciul aceleaşi preşedinţii (deşi, însăşi Dodon a recunoscut că cei aflaţi la putere au nevoie de o conlucrare instituţională, dar nu de confruntare – adică, Dodon putea să scoată drapelul UE de pe sediul PSRM sau de pe căsuţa proprie şi căsuţele lui Ion Ceban, Vlad Bătrâncea, Bogdan Ţârdea sau ofiţerului cu pufuşor pe botişor Victor Gaiciuc , dar nu de pe instituţia, care se află în plină implementare a Acordului de Asociere), după ce i-a retras cetăţenia domnului Traian Băsescu, care a băgat, probabil, frica în socialiştii, care înţeleg că vor avea de furcă cu unioniştii la alegerile parlamentare din anul 2018, după ce s-a îndoit în faţa “liderului de la Tiraspol” Vadim Crasnoselschi, actualmente Dodon, cu broboane de sudoare pe frunte şi roşu ca racul, cum îi stă bine unui personaj, care înţelege că a mers prea departe în demersurile sale antinaţionale, se găteşte de întâlnirea cu însăşi ţarul Putin, care va avea loc pe data de 17 ianuarie, la Moscova. La urma urmei, ce i-a mai rămas să facă, decât să pună această cireaşa pe tortul alterat de atâta ură şi dispreţ faţă de poporul din al cui sân a ieşit.
De altfel, acest Dodon procedează în strictă concordanţă cu principiile şi valorile comuniste şi depune efort să facă cât mai mult rău până când nu i s-a dat peste mână. Or, dacă tragem cu ochiul la prerogativele preşedintelui mai mult decât limitate şi la punctele principale din programul său electoral putem afirma că o mare parte din promisiuni au fost deja îndeplinite. Cât priveşte îndeplinirea celeilalte părţi, nu trebuie să fii cu stea în frunte ca să înţelegi că dorinţele şi posibilităţile lui Dodon sunt într-o discordanţă foarte mare, iar trimiterile lui la popor nu au nici o acoperire. De ce? Fiindcă acesta nu a fost ales de majoritatea populaţiei Republicii Moldova, ci de vreo 25-26 la sută din alegători – la alegeri au participat vreo 53 la sută din electori, dintre care circa 52 la sută l-au votat pe Dodon. Adică, „diorgăiala” preşedintelui şi sperietorile de genul „este de-ajuns să dau doar un singur semnal că populaţia va ieşi în stradă” seamănă mai mult cu o dorinţă lipsită de sens.
Apropo, despre retragerea cetăţeniei domnului preşedinte Traian Băsescu. Cauzele invocate de Dodon mi se par irelevante, ba chiar ridicole, atâta timp cât cetăţenia a fost acordată de juristul Nicolae Timofti şi este retrasă de economistul Igor Dodon. Personal mi se pare mai mult decât deplasată şi cu o doză mare de rea-voinţă principala „meteahnă” găsită de Dodon la Traian Băsescu – natura lui unionistă şi dorinţa de a uni acest neam, dar nu de a-l dezbina. Nu de alta, dar avem deja un precedent când Curtea Constituţională (CC) a recunoscut (vezi cazul PNL şi al doamnei Vitalia Pavlicenco) că ideea unionistă nu este un cusur şi că promovarea ei în Republica Moldova nu este o crimă, care trebuie sancţionată. Ce-i drept, între timp a „evoluat” şi CC (cel mai grăitor exemple este recunoaşterea legalităţii alegerilor prezidenţiale din 13 octombrie, când nu a fost înregistrată vreo „opinie separată” – nu-i aşa, domnilor Alexandru Tănase şi Victor Popa?) şi nu pun mâna în foc că şi de data aceasta UNIREA va fi preferată DEZBINĂRII.
