Ghenadie Muntean: “Capacități sunt, trebuie dorință și insistență, așa reușim”

0
88
Ghenadie Muntean

La final de an am discutat cu președintele raionului Soroca, Ghenadie Muntean, despre principalele realizări în raionul nostru și obiectivele „transferate” de autorități pentru anul următor, din varii motive.

 

− Domnule președinte, la acest final de an, ce puteți trece în lista realizărilor în raionul Soroca?

− Am venit în funcție nu de dragul să figurez ca fost președinte de raion, dar mi-am propus niște scopuri gospodărești. Spre exemplu, în România, Ungaria, Austria am văzut câteva Palate de Cultură deosebite. La noi aspectul sălii de concerte lăsa de dorit. Mi-am propus să căutăm soluții. Astfel, recent a fost schimbat aspectul sălii. Acum o prioritate este sistemul de încălzire, holul Palatului și sala de la etajul doi pe care le vom moderniza.

O altă prioritate a fost domeniul sportului. Am mers la fiecare instituție de profil și am văzut necesitățile lor. La școala sportivă au fost alocate surse pentru reparația celor două săli de lupte în sumă de 120 mii și 117 mii lei. Am reușit să renovăm și să dotăm această instituție cu echipament, saltele pentru sala de lupte, chimono-uri etc., în cadrul Turneului Internațional de Judo, desfășurat la noi în parteneriat cu județul Vaslui.

Consiliul raional (CR) a alocat bani pentru reparația sălii de sport nr. 2 a liceului ”Constantin Stere”. Vor fi amenajate și cele două terenuri de sport de la instituție. CR repară terenul de fotbal și parțial susține renovarea celuilalt teren, la care va contribui și instituția de învățământ.

Totodată, am obținut susținerea Federației Moldovenești de Fotbal pentru modernizarea stadionului din comuna Rublenița. Ei vin cu o contribuție de 200 mii euro pentru covorul de iarbă, tribune etc., iar CR va asigura lucrări de amenajare și va îngrădi stadionul. Susținem și alte sate, în care vom amenaja terenuri mai mici.

O realizare este și parteneriatul dintre CR și primăriile Volovița și Rublenița, prin care autoritățile raionale și-au asumat o parte din cheltuielile pentru energia electrică a sistemului de iluminat stradal pe traseul național, care traversează aceste localități.

Astăzi Spitalul raional Soroca este o instituție dificilă, un monstru… Ne-am pus ca scop să reparăm patru secții: boli interne, maternitatea, pediatria, traumatologie (unde lucrările au demarat deja), apoi chirurgia.

Intenționăm să luăm un credit de 8 milioane de lei. În 2018 am planificat 3,5 milioane lei pentru domeniul medical. Avem și promisiunea președintelui consiliului județean Buzău, domnul Neagu, că ne oferă 100 mii euro pentru Spitalul raional Soroca. Mai avem susținerea partenerilor de la Vaslui, care au promis că ne sprijină cu reparația unei secții. Sunt pași concreți pentru modernizarea spitalului raional.

 

− În acest an s-au intensificat relațiile de colaborare cu localitățile din România…

− Mă bucur că am reușit să conving că vom fi parteneri serioși și sinceri și am căpătat încrederea și sprijinul colegilor de la Vaslui, Buzău. Sunt mândru că județul Suceava nu are parteneriat cu nimeni din Republica Moldova, decât cu noi.

 

− Păreți foarte entuziasmat de aceste colaborări.

− Desigur! Suntem același popor, avem aceeași limbă. E foarte bine când un frate mai mare poate ajuta un frate mai mic. În cazul dat noi suntem frații mai mici. Există deschiderea Guvernului României, prin alocarea de autocare, renovarea grădinițelor… Îndemn și primarii să stabilească parteneriate și să implementeze proiecte. Se poate. Capacități sunt, trebuie să fie dorință și insistență, așa reușim. Menținem relațiile și cu partenerii din Ucraina. A avut loc o vizită istorică la Soroca a Gubernatorului regiunii Vinița cu toți președinții de raioane din regiune. Avem dorința comună referitor la construcția podului peste Nistru, subiect discutat și la Ambasada Ucrainei la Chișinău și la nivel de prim-miniștri. Sunt optimist în acest sens.

 

− Enumerați trei obiective care nu au fost realizare în acest an.

− Nu am reușit în acest an să acoperim cu beton-asfalt porțiunea de drum dintre satul Zastânca și mun. Soroca, de cca 2,2 km, care coboară spre podul Bechir, precum și renovarea drumului Mărculești –Ocolina.

Podul de la Șolcani, construcția căruia a început, dar s-a stopat, este cel de-al treilea obiectiv. Ne propunem să-l finisăm, astfel încât intrările în raionul Soroca din toate direcțiile să arate destoinic.

 

− În anul care vine, ce considerați prioritar de a realiza?

− Finisarea renovării Spitalului raional și dotarea acestuia. Problema stației de epurare — una principială pentru mine. Altceva este alocarea ternului și construcția blocului sanitar în zona turistică Lumânarea Recunoștinței.

− Vă mulțumesc.


Stimați cetățeni,

Cu ocazia sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, care din timpurile străvechi reprezintă simbolul credinței, al bunelor speranțe de schimbare, renovare, desăvârșire, prosperare și purificare, Vă doresc multă fericire, sănătate, noroc și împlinirea tuturor aspirațiilor. Să aveți parte de un an plin de realizări frumoase, iar în casele dumneavoastră să domnească liniștea și împăcarea. Fie ca Sfintele Sărbători să vă aducă lumină și căldură, colindătorii să vă umple casele și sufletele cu bucuria nașterii lui Iisus, urătorii să vă binecuvânteze anul 2018, iar bunul Dumnezeu să reverse speranța, credința și curățenia peste tot. La mulți și fericiți ani!

Cu respect, Ghenadie MUNTEAN, președintele raionului Soroca


Articolul precedentMETEO: Ce ne rezervă vremea în această săptămână
Articolul următorFotografia zilei: Paparazzi
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.