Familia Antonov din Vădeni, dorul după Hramul de altădată / VIDEO

0
1502

La Vădeni astăzi e zi de sărbătoare, e hramul localității. Familia Roman și Vera Antonov s-au pregătit, chiar dacă nu așteaptă musafiri, așa cum a fost odată. Nici copiii nu vor veni, doi dintre ei sunt stabiliți peste hotare, unul locuiește la Chișinău, dar la mijloc de săptămâna, cum sa vină, fiind prins cu treburile de serviciu.

Gospodarii ne povestesc cu tângă despre tradițiile de odinioară din hram, despre ploile din acestă zi, despre jocul din centrul satului, la care participau de la mic la mare.

Vera Antonov : ”Ca familie mereu am așteptat oaspeți, suntem ospitalieri. Trăim de 42 de ani, am avut rânduri și rânduri de oaspeți în această zi de hram. Când am mai îmbătrânit, peste hotare se duc tinerii, se duc copiii. Atunci când ai o sărbătoare în suflet și în sat, nu poți să o sărbătorești alături de cei dragi, pentru că unul e în Rusia, unul e în Germania, unul e în Chișinău, avem trei copii.

Hramul, din copilărie veneau oaspeți mulți și la părinți, dar acum s-au mai schimbat vremurile, dar oricum păstrăm tradiția, tot timpul nu aveam loc, parcă ne părea că nu încap toți.

De obicei, de Sfântul Nicolae era lege, ploua, mama îmi spunea, dacă plouă de Sfântul Nicolae o să fie porumb și dacă la Duminica Mare porumbul e cât coada lingurii, o să avem roadă, dar acum nu mai poți afla când și cum.

Întotdeauna se începea a da cu var, spălatul  perdelelor, apoi se începeau oalele cu sarmale date în cuptor. Dar de câțiva ani în urmă cuptorul dispărut și a apărut microundele, cuptorul electric…

Înainte aveam hrămari și de pe la Trifănești, veneau noaptea cu căruțele, motocicletele, era interesant, era și joc. Aduceau muzică de la Sevirova, de la Dubna, cântau cu acordeon, cu doba, era foarte frumos. Peste ani e perete, atunci cu totul altfel, acum cu totul altfel. Venea băiatul acasă și cerea fata de la părinți la joc, dacă mamei sau lui tata nu-i plăcea ceva, fetei nu-i dădea voie să plece. Dar acum tineretul stă la bar.”.


  • ETICHETE
  • DC
Articolul precedentLidia Panici din Vărăncău, laureată la Gala din Domeniul Culturii / GALERIE FOTO
Articolul următorVremea la Soroca: Prognoza meteo pentru joi, 23 mai 2024

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.