Este foarte grav, dacă am ajuns să „plângem” după Voronin…

Faptul că la sfârşitul acestei săptămâni vom avea un nou guvern era incontestabil. În primul rând, se apropia vertiginos ziua de 29 ianuarie, ultima când actualul legislativ mai avea o brumă de legitimitate să facă acest lucru şi, implicit, se mai puteau salva următorii trei ani pentru mulţi dintre acei deputaţi care aveau şanse reale de a schimba fotoliile moi din Parlament pe alte destinaţii mai puţin confortabile. În al doilea rând, despre investirea guvernului Plahotniuc, pardon Filip, nu spusese nimic domnul Lupu, or noi ne-am deprins cu faptul că ceea ce spune liderul democrat se întâmplă, numai că tocmai invers (îndată după acordarea votului de neîncredere guvernului condus de Valeriu Streleţ Marian Ilici ne promitea instalarea unui nou cabinet în maximum 7-10 zile). Incontestabil era şi faptul că investirea noului guvern se va face “cu muzică”, dar puţină lume s-a gândit că însăşi procedura se va efectua oarecum mişeleşte, tălhăreşte, fără prea multe consultaţii şi întrebări incomode. De aici şi replica opoziţiei – mai dură şi mai nemiloasă. De altfel, când zic “opoziţie” simt că mi se opreşte un nod în gât, fiindcă prea pestriţă şi prea eterogenă mi se pare aceasta. De aici şi gândul că protestele vehemente de mercuri seară au fost nu doar o luptă pentru demnitate şi adevăr, dar şi un examen foarte important la “obiectul” geopolitică. Înţeleg şi eu că în vâltoarea evenimentelor este foarte greu să-ţi alegi partenerii, dar nici prea multe avansuri nu trebuie date acestora. Mi s-a oprit un nod în gât şi atunci, când am văzut cu ce plăcere sadică un post de televiziune arăta cum mulţimea enervată şi exaltată îi cerea socoteală lui Mihai Ghimpu. Nu zic că liderul liberal nu a meritat să fie coborât cu picioarele pe pământ, dar metodele folosite de unii protestatari mi s-au părut de-a dreptul primitive. Mi s-a oprit un nod în gât şi atunci când am văzut componenţa nominală a cabinetului, care nu lasă nici un fel de dubii – echipa a fost încropită în mare grabă, iar unele “figuri” au devenit deja emblematice când vine vorba de aşa “mărunţişuri” ca integritatea persoanei şi nivelul de coruptibilitate… Până la urmă însă, s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat şi nu este cazul să fie învinuiţi, de toate relele ce ni se întâmplă, americanii şi românii. Or, ar fi mai indicat să aruncăm o privire în propria curte. Bunăoară, să ne dumirim cum a fost posibil ca să facă front comun deputaţii, care au făcut din integrarea europeană un scop al vieţii şi acei care au înţeles (???) peste noapte că tot mai bine va fi cu Parisul decât cu Bişkekul. Pe unde mai pui că eu cu Dvs am fost martorii unor proceduri şi forme mai puţin ortodoxe de convingere a unor deputaţi să schimbe macazul şi să procedeze în mare discordanţă cu bunul-simţ, ba chiar de-a dreptul mazochistic. Când zic aceasta am în vedere zvonul conform căruia (încă) liderul liberal-democraţilor Vlad Filat ar fi telefonat din izolator şi i-ar fi rugat pe unii colegi să voteze pentru… candidatura lui Plahotniuc! Şi mai mare mi-a fost mirarea când şi mâna dreaptă a lui Filat, Valeriu Streleţ a confirmat că unul dintre colegi a vorbit despre sunetul primit din izolator chiar în cadrul unui for al partidului. Păi, după astfel de veşti îţi mai vine să crezi că măcar ceva este normal în această republică? Or, după ce pacienţii internatelor psiho-neurologice sunt implicaţi în activităţi politice îţi mai vine oare să te identifici cu partidele politice, care nu fac diferenţa dintre bunul-simţ şi ipocrizie? După astfel de scenarii şi răsturnări de situaţii îţi mai vine să crezi în noţiuni gen „integritatea persoanei” despre care se tot vorbeşte în ultima vreme? Sunt convins că mulţi dintre Dvs. s-au săturat să fie manipulaţi în cel mai obraznic mod şi se gândesc tot mai serios la ceea ce spunea „babacul Voronin” ceva vreme în urmă (deşi, actualul Voronin este altul decât era în 2009): „Oameni buni, băieţii ăştia o să facă atâtea năzdrăvănii şi o să-şi bată joc de voi în aşa mod, încât o să vă vină să luaţi lumea în cap”. Şi dacă aceste vremuri, când lumea „plânge” după Voronin, au venit, atunci lucrurile sunt grave de tot.

Şi încă ceva. Acei care au crezut că alegerile anticipate nu sunt doar necesare, dar ar fi putut înseamnă o panacee pentru Republica Moldova nu au motive, în situaţia creată, să-şi pună cenuşă pe cap şi să pună cruce pe viitorul lor politic. (Am în vedere forţele politice sănătoase, dar nu acelea care activează după principiul „Cu cât mai rău este pentru ţară, cu atât este mai bine pentru mine”). De ce? Fiindcă în pofida aparenţelor şi bravurii, actuala majoritate parlamentară pare extrem de fragilă şi vulnerabilă, iar aceasta înseamnă că în orice moment şi guvernul condus de Filip poate cădea pradă ambiţiilor şi intereselor. Nu de alta, dar chiar va fi foarte „interesant” să urmărim convieţuirea „productivă şi constructivă” a tot ce a mai rămas din foştii coloşi care se numeau PCRM şi PLDM. Adică, forţele politice serioase trebuie să fie gata de alegeri anticipate, fiindcă nu ştie nimeni când şi de unde sare iepurele…