Nu voi risca cu nimic, dacă voi afirma că foarte rar persoanele aflate la guvernare sunt agreate de majoritate. Or, trebuie să fii Putin, Fidel Castro, Turkmenbaşi sau Kim Jong-un ca să te comporţi ca ursul în prăvălia cu veselă şi totuna să te “iubească” lumea, tare şi necondiţionat.
În rest, chiar şi cei mai binevoitori şi loiali preşedinţi şi premieri sunt, deseori, puşi la stâlpul infamiei, fiindcă numai dolarul şi euro place la toată lumea… Acest adevăr este valabil şi (sau poate în primul rând) pentru Republica Moldova – de la independenţă încoace am avut la putere şi personaje care, cel puţin în opinia mea, au stârnit mai multă repulsie decât indulgenţă şi după plecarea cărora în anonimat mi-am făcut cruce. Îmi aduc aminte, de exemplu, de premierul agrarian Andrei Sangheli, zis şi “carandaş”.
Acesta atât de bine se înşurubase în fotoliul de premier încât da senzaţia că nimeni şi niciodată nu-l va putea trimite “în rezervă”. După acesta au urmat şi alţi şefi de diferit rang, la fel de închistaţi în dogme şi înrolaţi în detaşamente de prieteni ai Kremlinului – Dumitru Moţpan, Anatolie Popuşoi, Victor Stepaniuc, Victor Gaiciuc … , care ne-au mozolit ochii şi care au împroşcat şi mai continuă să împroaşte cu venin. Ba mai mult, unii din ei, în nesămuita lor dorinţă de a pune sare pe coada celor care gândesc altfel, şi-au unit forţele, dând naştere unor tandemuri de-a dreptul fariseice. Cel mai celebru din aceste tandemuri este “cuplul” Vladimir Voronin – Iurie Roşca, care a demonstrat cu prisosinţă cât adevăr este în vorba înţeleaptă – “de la ură până la dragoste este un pas, şi invers”. Aceşti doi “mujici adevăraţi” (vorba lui Voronin) au reuşit performanţa de a se transforma din duşmani ideologici de moarte în promotori celebri ai intereselor altui stat chiar la ei acasă.
De altfel, am spus că acest tandem “este cel mai celebru”, dar aşi putea greşi or, din urmă vine un alt cuplu, şi mai anapoda, şi mai surprinzător: Igor Dodon-Mihai Ghimpu! Zic “surprinzător”, fiindcă am crezut că jalnica cădere a lui Roşca va fi o lecţie de învăţat pentru alţii, dar se vede că călcatul pe greblă rămâne la modă pe malul Bâcului. Incredibil, dar astfel de etichetări ca “iuda” sau “trădător” nu mai sunt o ruşine pentru unii, ci dimpotrivă – un mod de a ieşi în evidenţă, de a demonstra că eşti mai altfel decât alţii, că “gândirea” ta este atât de profundă, iar strategiile atât de sofisticate, încât muritorii de rând ar trebuie să mănânce multă mămăligă până vor înţelege adevăratele tale scopuri. Această “diagnoză” este valabilă, în primul rând, pentru liderul liberal, care cu eforturi demne de fapte mai bune face tot posibilul pentru a transforma în viaţă planurile hâde ale oponenţilor (?). Or, dacă Igor Dodon nu face altceva decât să realizeze ceea ce şi-a propus, ;I acest lucru nu mai mir[ pe nimeni – eliberarea din funcţii a persoanelor incomode, îngenuncherea în faţa separatiştilor, demonstrarea loialităţii faţă de Kremlin, stricarea relaţiilor cu vecinii, scoaterea de drapele şi lupta cu limba română…, apoi Mihai Ghimpu nu face altceva decât să meargă împotriva propriei conştiinţe (?), a propriilor principii declarate cândva şi, cel mai important, împotriva testamentelor lăsate de înaintaşi.
Apropo, după gafa monumentală făcută atunci când a cerut eliberarea din funcţia de ministru al apărării a domnului Anatol Şalaru (acel, care a pus, alături de Gheorghe Ghimpu, bazele mişcării de eliberare naţională şi, repet, una din puţinele minţi lucide aflate până de curând în eşalonul de vârf a Partidului Liberal), cunoscând declaraţia lui Igor Dodon că, în rolul său de comandant suprem al armatei, nu va permite să schimbe “hârb pe oală spartă”, Mihai Ghimpu a avut o şansă de se reabilita atunci, când Dodon i-a retras cetăţenia domnului Traian Băsescu, dar… Liberalul, aidoma unui gânsac umflat în pene, a continuat să facă ceea ce ştie mai bine – să toarne gaz pe foc şi să dea apă la moara “prietenului” socialist… Altfel, am scris cuvântul “prieten” în ghilimele, dar cine ştir de unde sare iepurele – să nu vină timpul ca ghilimelele să fie de prisos.
