M-am născut în sâmbăta Floriilor, într-o dimineaţă cu lapoviţă şi noroi, culori ce m-au marcat pe parcursul întregii vieţi. Descendentă dintr-o familie de răzeşi, Goienii, de pe moşia boierului Stoica, actualmente s. Stoicani, Soroca. Tatăl meu, Ion Alexei Indriceanu, născut la 18 aprilie 1924 în Stoicani, a fost arestat de NCGB la 28 iunie 1945, ca infractor periculos pentru societate şi deţinut în închisori până la 12 decembrie 1949, adică 4 ani 5 luni şi 14 zile, fiind reabilitat prin Decretul Prezidiului SS al URSS abia la 16 ianuarie 1989.
“Mama mea, Tatiana Efimovna Şevcenco, născută la 15 ianuarie 1927 în s. Hruşca, Camenca, a fost arestată în noiembrie 1937 (la vârsta de 10 ani) şi închisă până în februarie 1938, în trierul pentru copiii vagabonzi din Tiraspol, apoi în casa de copii pentru copiii „duşmanilor poporului” „M. Calinin” din Minsc — Belorusia. S-a întors acasă după război şi cu greu îşi mai amintea limba maternă. Buneii materni — Efim Şevcenco, a. n. 1890, a fost condamnat la moarte de bolşevici pe data de 8 octombrie 1937, sentinţa fiind executată la 15 octombrie 1937.
Anna Şevcenco, a. n. 1897, a fost de asemenea condamnată la moarte pe data de 18 octombrie 1937, de către aceiaşi satrapi comunişti, sentinţa fiind executată la 4 noiembrie 1937. Buneii paterni — Alexei Ion Indricianu, născut în anul 1886, a fost arestat din motive politice pe 25 octombrie 1945 şi condamnat la 10 ani privaţiune de libertate, de către Judecătoria Supremă a RSSM.
Aflându-se în colonia de corecţie prin muncă în oraşul Şeksninsk, regiunea Iaroslav, Rusia, a decedat pe 3 februarie anul 1947. Cauza decesului şi locul înhumării nu se cunosc. Efimia (Goian) Indricean, născută în anul 1896, a rămas văduvă cu 4 copii, pe care a reuşit să-i crească şi să-i scoată în lume.
După absolvirea şcolii din sat, unde unii „profesori” mă „onorau” cu satisfacție „fiică de jandarm”, am făcut Facultatea Matematică şi Cibernetică la USM „V. I. Lenin” din Chişinău.
Au urmat apoi 13 ani de muncă la „colonia” pentru copii delicvenţi din s. Soloneţ, Soroca, 8 ani închinaţi şcolii ruse din or. Soroca, apoi profesoară la Colegiul Agricol, Soroca. Între 2011-2013 – masterand la USPEE „C. Stere”, Facultatea Relaţii Internaţionale şi Ştiinţe Politice, specialitatea „Management educaţional”, Chişinău. Mi-au dat părinţii şi bunul Dumnezeu şi harul broderiei artistice.
Lucrez acum la cea de a 21-a icoană, brodându-mi în ele sufletul şi inima mea, pentru nemurirea neamului meu. Am lansat volumele de versuri: «Armonia tăcerii», «Tăcerea cuvântului», «Armonia cuvântului», «Eșecul logicii». E în curs de apariție «Logica eșecului» și am mai înțeles că Dumnezeu vrea ca noi să știm ce este fericirea. Acum studiez acest capitol, al existenței terestre.
Ecaterina Popa
Născută la 4 aprilie 1958 în satul Stoicani, Soroca.
Pedagog (profesoară de matematică), meșteriță pasionată de broderie artistică; autoare a volumelor de poezie «Armonia tăcerii», «Tăcerea cuvântului», «Armonia cuvântului», «Eșecul logicii».
Studii: USM „V. I. Lenin” Facultatea Matematică şi Cibernetică, Chişinău; USPEE „C. Stere”, Facultatea Relaţii Internaţionale şi Ştiinţe Politice, specialitatea „Management educaţional”, Chişinău.
Fişier biografic:
1965-1975 — elevă, şcoala medie Stoicani, Soroca.
1975-1981— studentă, USM „V. I. Lenin”, Facultatea Matematică şi Cibernetică, Chişinău.
1981-1994 — profesoară de matematică, Școala specială din s. Soloneţ, Soroca.
1994-2008 — profesoară de matematică, şcoala rusă din or. Soroca.
2011-2013 — masterand, USPEE „C. Stere”, Facultatea Relaţii Internaţionale şi Ştiinţe Politice, Chișinău.
2008-2014 — profesoară de matematică, Colegiul Tehnic Agricol, Soroca.
Versuri, semnate Ecaterina Popa:
Ploaie de cuvinte
Picură cuvinte din stilou
Singurele se aştern pe foaie
Parcă-n pârăiaşe argintii,
Stropii se îngrămădesc de ploaie
Lacrimile picură din pom
Mugurii aşteaptă, ca să nască
Dorurile inima aprind
Cu scânteia ce căzu pe iască
Gândurile aripi au crescut
Calea sa-şi urmeze spre tării
Iau lumină câtă au putut
Vor aprinde-n ceruri stele mii.
Mi-e dor
Mi-e dor de tine până la durere.
Vreau să înjur, să urlu sau să cânt.
Ţes în pânza anilor tăcerea.
N-o pot opri, n-o pot sfida,
Cum nu opreşti un vânt
Sufletu-mi uscat-gâtlejul lui Setilă
Îl poate adăpa doar unda unui vers.
El mă trezeşte în puterea nopţii,
El se doreşte propulsat în univers,
De unde aduce bumerang spre mine
Ecoul paşilor din praful şters.
Clepsidra
Hăituită mă retrag
În bârlogul sufletului
Să-mi adun puterile
Să-mi ling rănile.
Tic-tac, bate ceasornicul inimii
Pic, pic, pic curge
Sângele din răni,
Tăcut, una câte una
Se aprind stelele pe cer.
Una câte una.
Una câte una
O picătură — o stea,
O picătură — o stea,
O picătură — o stea
O stea,
O stea,
O stea…
Alte creații ale autoarei, citiți în ziarul “Observatorul de Nord”.
