DE PRIN LUME ADUNATE: Tradiții de Paște în alte țări

0
629

Paștele sau Învierea Domnului este fără îndoială cea mai importantă sărbătoare a lumii creștine și este celebrată în mai multe colțuri ale lumii. Cum fiecare cultură și-a păstrat tradițiile și obiceiurile sale și tradițiile de Paște în întreaga lume sunt diferite și originale de la o cultură la alta existând, bineînțeles, și unele asemănări.

Traditii și obiceiuri de Paște în întreaga lume

Persoanele care obișnuiesc să își petreacă Paștele în vacanțe departe de casă, ar trebui să aleagă tot o țară în care urmează să se sărbatorească Paștele și să observe care sunt tradițiile și obiceiurile specifice acestei sărbători. În acest fel, cei care călătoresc vor avea o ocazie unica de a observa felul în care aceasta sărbătoare este celebrată în diferitele colțuri ale lumii.

  • De exemplu în Argentina, după ce curațenia în casa este terminate, se organizeăză un important carnaval. Pregătirile pentru carnaval încep după ce fructele de algarroba sunt coapte. Se servesc două băuturi tradiționale numite aloja și chica, iar oamenii poarta pălării și costume. Busuiocul are un rol foarte important deoarece se consideră că acesta îndepartează spiritele rele. Nu numai în România pregătirile pentru Paște încep încă de la Lasata Secului. Și în Argentina se obișnuiește ca începerea postului să fie un motiv se sărbătoare și se organizează un bal. Mamele și bunicile sunt împărțite în două grupuri și sunt asezate în jurul unei arcade din crenguțe de salcie deocorată cu fructe, flori, dulciuri și mici lumânări. Cele două grupuri schimbă între ele o păpușă care a atins eventual fruntea fiecareia, acest ritual fiind considerat unul sacru pentru argentinieni.
  • In Armenia se obișnuiește ca ouale să fie pictate și decorate cu figuri religioase.
  • In Australia Paștele este sărbătorit cu mare bucurie. Având în vedere că în aceasta perioada în Australia este toamna și nu primavara, este organizata o expozitie care are ca tema principala agricultura. Copiii din majoritatea colțurilor lumii il așteaptă cu nerabdare pe Iepurasul de Paște, însă cei din Australia îl așteaptă pe Bilby – simbolul Paștelui, un cangur care aduce copiilor daruri.
  • In Brazilia, începând cu anul 1950, în fiecare an are loc o sceneta în satul Fazenda care reînvie evenimentele nefercite prin care Iisus Hristos a trecut înainte de a fi răstignit. Inainte de începerea postului, în Rio de Janeiro are loc cel mai important carnaval, carnaval pentru care oamenii se pregătesc un an întreg. Săptămâna Mare începe în Brazilia în Duminica Floriilor atunci când frunze de palmier sunt sfințite.
  • In Anglia, Paștele este sărbătorit în mod tradițional. Grupul de dans folcloric “Morris dancers” susține spectacole în care dansurile populare străvechi au rolul de a invoca primavara și de a speria spiritul iernii. Costumul dansatorilor este unul tradițional.
  • In Bulgaria, ouăle nu se ciocnesc așa cum se ciocnesc la noi sau în alte regiuni. Aici este organizat un concurs între membrii familiei, iar participanții trebuie să arunce cu ouăle în adversări, căștigător fiind cel căruia nu i se sparge oul, considerându-se ce acesta va fi cel mai norocos membru al familiei pentru tot restul anului. O alta tradiție întâlnita în Bulgaria este aceea ca cea mai în vârsta femeie din familie să spele chipul celorlalți membri cu apa în care a fost pus primul ou înroșit pentru că aceștia să fie puternici și sănătoși. Cea mai importantă tradiție întâlnită în Bulgaria este coacerea a ceea ce noi numim pască.
  • In Chile, sărbătoarea Floriilor numita Domingo de Ramos este foarte importanta si este celebrata cu mare fast deoarece aceasta marchează începutul Săptămanii Mari. Vinerea Mare este zi de doliu și se consumă carne de pește.
  • In China, conform tradiției, ouăle sunt elemente sacre ale Sărbătorilor Pascale, astfel încât chinezii obișnuiesc să le ofere cadou; acestea reprezintă primavara și fertilitatea, iar tradiția înroșirii ouălor pe teritoriul Chinei datează de peste 3000 de ani, acestea fiind înroșite în timpul festivalurilor de primăvară.
  • Cehia este una dintre țările care au păstrat vii datinile Pascale care datează de mii de ani. Tradiția decorării ouălor este cunoscută și în Cehia. In ziua de Paște, băieții obișnuiesc să le alerge pe tinerele fete și să le atingă cu un manunchi de nuielușe. Cea de a doua zi de Paște este la fel de importantă precum prima, fiind o zi dedicată vizitelor.
  • In Etiopia, în ziua de Paște, tradiția spune că trebuie să se poarte veșminte de culoare albă.
  • Tradițiile de Paște din Franța sunt foarte interesante. Copiii obișnuiesc că în această zi să arunce câte un ou în aer, cel care pierde fiind cel al carui ou atinge primul pământul.
  • Și în Germania, în Vinerea Mare, se consumă preparate din pește. Ziua de Paște este cu desavărșire “ziua familiei”, germanii respectând tradiția petrecerii Paștelui alături de familie încă din cele mai vechi timpuri. O tradiție interesantă de Paște pe care germanii o respectă de foarte mult timp este aceea ca brazii care au fost împodobiți de Crăciun să fie strânși într-un loc și arși, aceasta datină simbolizând izgonirea iernii și primirea primăverii. Un carnaval în timpul caruia au loc mai multe piese de teatru cu tema patimilor și crucificarii lui Iisus este popular în Germania încă din cele mai vechi timpuri. Cu două săptămâni înainte de Paște, germanii așaza într-un vas cu apă o ramură a unui copac pe care o împodobesc cu ouă frumos încondeiate.
  • Unele dintre tradițiile de Paște din Grecia datează încă din antichitate. Incă de atunci, grecii pictau ouă în culori strălucitoare care simbolizau soarele și lumina primăverii, dar și fertilitatea și norocul. Grecii obisnuiesc să își petreaca Paștele în cadrul unor festivaluri organizate în aer liber, bineînțeles alaături de familie și de persoanele dragi.
  • In Ungaria, ca și în Romania, Saptamână Mare este foarte importantă, o săptămâna în care gospodinele fac curățenie în case și gătesc delicioasele bucate tradiționale. Tot în această saptămână ouăle sunt vopsite sau încondeiate cu motive florale. În cea de a doua zi de Paște, tinerii băieți obișnuiesc să le stropească pe fete cu parfum sau cu apa parfumată.
  • In Irlanda, tradiția spune ca în ziua de Paște oamenii trebuie să danseze pe străzi pentru a primi prajitura tradițională. Mâncarea tradițională de Paște în Irlanda este supa de prâz și friptura de miel. Vinerea Mare este zi de post negru și oamenii obișnuiesc să meargă desculți.
  • In Israel au loc foarte multe pelerinaje în perioada Sărbătorilor Pascale.
  • In Italia este organizat un adevarat carnaval înainte de începerea Postului Mare, carnaval în timpul căruia oamenii se costumează. Ziua de Florii este foarte importantă, oamenii merg la biserică și duc crengi tinere de măslin pentru a fi sfințite.
  • Și în Rusia se întalnește obiceiul de a oferi persoanelor dragi ouă încondeiate. In ziua de Paște, oamenii se ating între ei cu crengute de salcie sfintițe pentru a le purta noroc.
  • In Suedia, în ajunul Paștelui, tradiția spune că fetele și băieții trebuie să se îmbrace în vrajitoare și vrăjitori și trebuie să meargă din ușă în ușă pentru a primi dulciuri.

Acestea sunt doar câteva dintre tradițiile și obiceiurile întâlnite la unele popoare din lume. Indiferent de locul în care se sărbatorește Paștele și de datinile specifice acestei sărbători, Invierea Domnului înseamnă același lucru pentru toată lumea.

Sursa: destepti.ro


Articolul precedentItalia: Discotecile şi stadioanele se vor redeschide abia în martie 2021!
Articolul următorCURSELE AERIENE CHARTER: Cât trebuie să plătească moldovenii care vor să revină acasă
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.