Pocăința adevărată nu schimbă doar faptele, ci transformă inima și readuce sufletul pe drumul luminii. În acest context, pe 11 aprilie curent, Biblioteca Publică Raională „Iulian Filip” din orașul Drochia, a găzduit un eveniment semnificativ, în preajma sărbătorilor pascale, cu genericul „De la regret la pocăință – calea spre lumină”, fiind o lecție de viață, cu profund impact spiritual și social, susținută de preoți ortodocși, în frunte cu Preasfințitul Ioan, Episcop.
Evenimentul a fost organizat de Asociația Educativă a Creștinilor Ortodocși „Clopotnița”, ghidată de părintele Afanasie, în colaborare cu BPR „Iulian Filip”, având drept scop promovarea valorilor morale, a dialogului între generații și consolidarea familiei prin intermediul credinței, al pocăinței și al regăsirii interioare.
Această întâlnire a reunit oameni cu dragoste pentru adevăr, lumină și credință, oferindu-le prilejul unei reflecții autentice asupra transformării lăuntrice, călăuzită de valori creștine.
Invitat de onoare a fost Preasfințitul Ioan Moșneguțu, Episcop de Soroca și Drochia, care a adresat un mesaj profund despre puterea iertării, importanța pocăinței sincere și drumul fiecărui om către lumină, aducând exemple vii din viața cotidiană.
Evenimentul a fost onorat și de prezența invitaților speciali: Tatiana Botnar, vicepreședintă a raionului Drochia, Nina Cereteu, primară a orașului Drochia, fiind prezenți preoți, profesori, psihologi, părinți și alți membri activi ai comunității, care au adus mărturii personale despre drumul revenirii la lumină.
Dialogul dintre Biserică, autorități și societate civilă a evidențiat necesitatea unui front comun în educația morală a tinerilor și sprijinul pentru familii.
Evenimentul a fost un moment de reflecție și o chemare la apropiere de sine, de Dumnezeu, culminând într-o atmosferă de comuniune și recunoștință, lăsând în inimile celor prezenți un mesaj clar: pocăința nu înseamnă doar regret, ci renaștere și speranță.
A fost o zi a reflecției și a reconectării cu valorile esențiale, un moment de înălțare sufletească, care va rămâne vie în conștiința comunității drochiene.
Elena-Gabriela ȘTIRBU, membră HTSJ, Centrul de Creație a Copiilor Drochia