Întrebarea mi-a apărut la privirea ceremoniei de deschidere a celei de-a XXIII-a ediții a Jocurilor Olimpice de iarnă de la PyeongChang, Coreea de Sud.
La ceremonie, echipele Coreei de Sud, gazda evenimentului, și a Coreei de Nord, au defilat sub același drapel – cel al Coreei Unite. Toate agențiile de presă din lume au etichetat gestul, drept unul istoric. Este un mesaj cât se poate de clar și extrem de puternic dat lumi, precum că cele două Corei au în vedere reunificarea națiunii, chiar dacă la moment este despărțită în două state cu sisteme politice și regimuri de guvernare diametral opuse.
În același timp, la PyeongChang, echipele României și Republicii Moldova, mult mai mici ca număr, au defilat aparte, fiecare cu drapelul ei, chiar dacă tricolorul este același, iar sistemele politice și regimurile de guvernare sunt formal identice. Un singur tricolor, o singură echipă a românilor ar fi fost un semnal extrem de grăitor în anul Centenarului Marii Uniri de la 1918, un act de manifestare a demnității naționale consolidate și a voinței de îndreptare pașnică a unei nedreptăți istorice. Un mic plus de demnitate aduce întotdeauna un mare plus de valoare.
Asta este întrebarea pentru seara duminicii de azi: De ce conducerea Coreei de Sud și cea a Coreei de Nord, atât de diferite ca sisteme și regimuri, de-a gata uneori să se încaiere mortal, au putut conveni să arate lumii că ei au în vedere reunificarea peninsulei populate de nația coreeană, iar românii, despărțiți doar de un râu pașnic și trăitori în două state democratice în centrul Europei națiunilor unite, nu că nu au putut, dar nici nu au încercat să trateze un act simbolic similar.
Ce i-a luminat pe coreeni să vrea reunificarea și ce îi ține separați pe români? Să fi fost regimul comunist sovietic, care a sucombat cu aproape treizeci de ani în urmă, mai nociv pentru mințile și instinctele de unificare ale românilor, ca regimul comunist, încă existent, al Coreei de Nord, care, iată, demonstrează că primul semn de revenire la normalitate ar putea să se manifeste anume printr-un act de reunificare istorică?
Știm ce-i desparte pe coreeni. Regimurile comuniste generate în secolul XX de Rusia bolșevică au divizat popoare și națiuni și le-au insuflat ideologia urii, intoleranței, terorii dintre frați. Pe toate continentele unde a căzut sămânța urii ea a despărțit națiuni și a pus față în față părți din ea ca pe cei mai nesuferiți dușmani. Războaiele civile ațâțate de comunism au fost deosebit de crâncene în secolul XX. Slăbirea și dispariția comunismului a apropiat și a tămăduit rănile.
Exemplele Germaniei și al Vietnamului sunt concludente. Aceste țări s-au unit și națiunile lor trăiesc unite, deși în sisteme și regimuri diferite. Dovadă că unitatea națională este prioritară regimurilor descătușate de lanțurile comunismului sovietic.
Regimul coreean de nord este încă sub dominația ideologii nocive a unui comunism cu specific oriental, dar inoculat de același nefast bolșevism sovietic. Cu toate acestea, gestul de la Olimpiadă a uimit prin claritatea exprimată a intenției de reunificare, intenție susținută cu celeritate și promptitudine de regimul democratic din sud.
De ce tendința asta nu se manifestă la români, mai cu seamă la cei de la est de râul Prut? Nu mă refer la populație. Am în vedere regimurile diriguitoare. Să fie regimurile corupte, care stăpânesc Republica Moldova, mai comunistoide din punct de vedere al (in)capacității de rezolvare a unui imperativ național atât de pregnant, cum este reunificarea cu partea majoritară a națiunii, decât un regim comunist sadea?
Ori este dovada că cele două părți ale națiunii române încă nu s-au eliberat de lanțurile bolșevismului, lăsate de ele, nepăsător, să ruginească aninate de grumazul conștiinței lor?
Valeriu Saharneanu
Vezi alte articole AICI.
