Dacă Maia Sandu este „ţarevna”, atunci cine este Ion Sturza?

În ultimii ani, în Republica Moldova, nu a fost o persoană publică mai mediatizată, mai lăudată şi, dimpotrivă, mai criticată decât doamna Maia Sandu. Venită într-o funcţie foarte importantă din cadrul unui prestigios organism internaţional (unde avea un salariu incomparabil cu cel care i s-a propus la Chişinău), într-un termen foarte scurt această firavă şi gingaşă doamnă “de fier” a fost în stare să le dea “câte o palmă” scepticilor şi răuvoitorilor şi să se transforme dintr-o ministră ordinară şi ascultătoare la ceea ce zice partidul sau liderul lui, de care am tot avut şi avem parte (vă rog să nu luaţi ca ceva de rău cuvântul “ordinară”, fiindcă nu am găsit altceva potrivit care ar explica situaţia) într-o administratoare cu viziuni europene şi într-o promotoare a valorilor despre care mai mult s-a vorbit pe la noi, decât s-a făcut. Or, cine dintre Dumneavoastră îşi mai aminteşte, bunăoară, că la Ministerul Educaţiei sau la alte ministere s-au perindat atâta şi atâtea persoane fără… personalitate, dar loiale cui trebuie şi când trebuie? În cel mai bun caz, unii, după terminarea mandatului sau înainte de expirarea lui, au plecat în anonimat (adică acolo de unde au venit), iar în cel mai rău caz unii şi astăzi mai sunt învinuiţi de presupuse acte de corupţie şi nimeni nu ştie ce-i aşteaptă. Maia Sandu s-a dovedit făcută din alt aluat, s-a dovedit a fi mai altfel decât alţii, poate de aceea şi astăzi, când nu mai este în funcţie şi când nu fără regrete a lăsat frâele ministerului pe alte mâini, tot îi mai face pe unii să tremure la auzul numelui ei, tot mai este în gura lumii şi fiecare, cu sau fără ocazie, încearcă să-i dea o apreciere sau un sfat. Ba foştii colegi de partid o compătimesc, după ce la momente de răscruce au dat dovadă de laşitate crasă şi au lăsat-o pradă şacalilor din politica mare. Ba Voronin se bucură pe sub mustăţi (pe care nu le are) că şi-a atins scopul declarat de nenumărate ori şi care cu mâinile altora a scăpat de „groparul învăţământului de la sate”. Ba Mihai Ghimpu, care se (auto)consideră cel mai breaz dintre reprezentanţii „bărbaţilor neamului”, continuă să zboare prin nori (deşi mai multă lume i-a spus că nu mai are motive să se considere mare mahăr şi să coboare pe pământ, până când nu l-au dat jos alţii) şi ne zgârie auzul cu aberaţii gen „eu sunt atât de mare şi tare, încât nu mă pot coborî la nivelul Maiei Sandu”. Şi, cum putea, în aceste condiţii, să nu iasă la rampă ex-premierul Ion Sturza, care i-a scris doamnei Sandu „O scrisoare de departe”? Cum putea acest personaj, care l-a întrecut chiar şi pe Ghimpu în dorinţa nestrămutată de a se considera adevăr în ultimă instanţă, să nu vină cu un „sfat frăţesc”? Or, după ce a caracterizat, în acea epistolă, în tot felul comportamentul şi declaraţiile doamnei Maia Sandu din ultima vreme şi care, de altfel, au fost apreciate de „marele critic” destul de înalt, acesta nu a putut să nu-şi toarne şi linguriţa lui cu dohot, pregătită cu astfel de ocazii. Adică, a şters cu buretele toate laudele şi toate aprecierile făcute doamnei ex-ministru şi i-a propus acesteia să nu se mai poarte ca o „ţarevnă” (fiica ţarului, fiica craiului — V.C.) şi să nu aştepte că cineva o să-i propună să vină la cutare sau cutare partid (!!!). De parcă Maia Sandu ar avea nevoie să fie curtată şi nu invers… Ei bine, înţeleg frustrarea acestui om, care nu permite nici în cele mai negre vise ca cineva să-i treacă calea şi să pretindă la rolul de oracol, care ştie multe, dar nu face nimic (iar faptul că doamna Sandu este mai iubită şi mai populară decât Sturza nu poate fi pus la îndoială), dar nu-i stă bine unui ditamai pretins „formator de opinie” să arunce cu etichetări de acest gen. Nu de alta, dar această distinsă doamnă niciodată, dar absolut niciodată!, nu a dat semne că suferă de „mania velicia” şi că doreşte să urce, cu orice preţ, pe un tron. Mai cu seamă dacă ţinem cont că la noi orice tron este făcut din ceară.

De altfel, să nu fie cu supărare, dar am şi eu o întrebare: „Domnilor, dacă Maia Sandu este „ţarevna”, atunci cine este Ion Sturza?”. Această curiozitate mă frământă de o habă de vreme, dar nu pot găsi nici o explicaţie, chiar dacă m-am încumetat altădată să-l numesc oracol, vrăjitor, extransens, chiar buricul Pământului. Până la urmă am aflat, din aceeaşi “Scrisoare de departe”, că Domnia şi Excelenţa sa este totuşi un mare patriot, gata să pună umărul la un Proiect politic, existent sau nou, că este gata să îi susţină pe acei care întreprind ceva şi care contează pentru viitorul Moldovei (corect ar fi Republicii Moldova — V.C.). Dacă… suntem oameni serioşi şi chiar ne pasă şi cu o singură condiţie — fără de chemări la tron. Oare, domnule Ion Sturza? Au nu cumva aţi avut atâtea ocazii pentru a demonstra „că vă pasă” şi pe toate le-aţi risipit de bună voie şi nesilit de nimeni? Că n-o să ziceţi că Valeriu Saharneanu sau Ion Hadârcă chiar nu mai contează şi nu costă nimic în ochii Dvs. de vultur…