Cumpărătorii, nemulţumiţi de preţurile majorate

0
42

Factorul sezonier, dar şi lipsa braţelor de muncă pentru a prelucra pământurile – aşa sunt explicate creşterile exagerate din ultima perioadă la legume şi fructe. Cel mai mult s-au scumpit cartofii. Un kilogram de cartofi de anul trecut poate fi cumpărat acum cu 17 lei, iar cei de anul acesta se vând cu 35 de lei kilogramul, relatează Moldova 1.

Cumpărătorii spun că sunt şocaţi de aşa preţuri: „Sunt foarte scumpe, nu e pentru buzunarul nostru, mai ales pentru pensionari”. „E scump tare, în viaţă nu am văzut aşa preţ, să fie controlate, ei pun preţuri cum vor, la cântar te amăgesc”. „Preţuri mari, statul nu apără oamenii, degeaba noi muncim, se amăgesc unul pe altul”. „E straşnic, ceapa costă 18 lei, dintr-o pensie de 1350 de lei cum să trăieşti, vreau să plâng”, spun cumpărătorii. Vânzătorii şi cumpărătorii spun că preţurile au crescut întrucât produse autohtone sunt puţine, mai multe sunt importate, iar faptul că oamenii pleacă peste hotare şi nu are cine să lucreze pământurile afectează direct costul produselor agricole. „Producţia toată aproape e adusă de peste hotare. Omul care creşte producţia are frigider, are cheltuieli mari, un kilogram de seminţe cumpără în euro. Pentru că nu-i producţie, nu are cine să lucreze, lumea pleacă peste hotare, nu are cine să lucreze”. „Ai noştri pleacă peste hotare, pământul nu are cine să-l lucreze, nu are cine să cultive ceea ce poporul are nevoie. Totul este adus, noi nu avem al nostru, nu  e bine, mergem din rău înspre mai rău, o ţară care putea să hrănească nu numai populaţia din republică, dar să exporte, noi am ajuns la sapă de lemn”, spun vânzătorii.

Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, preţurile pentru legume au crescut în medie cu peste 31 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. S-au majorat şi preţurile la carne, la ovine şi caprine cu 26 la sută, iar la păsări cu aproximativ 12 la sută. 

(trm.md)


Articolul precedentСорокский „Интер” выиграл с хоккейным счетом, но занимает только четвертое место
Articolul următorCele mai multe cazuri de contravenţie în 2018 – în domeniul circulaţiei rutiere
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.