Cum să procedați corect în caz de ați fost mușcat de un animal

0
36

În situația în care o persoană observă un animal care se comportă neobișnuit, cazul trebuie raportat fie primarului din localitate, veterinarului, fie este necesar să fie apelată Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor. Dacă totuși, persoana a fost mușcată, aceasta trebuie să curețe rana cu multă apă și săpun pentru a reduce riscul unei infecții și să se adreseze imediat la medic. Totodată, într-un asemenea caz este necesar să fie informată și subdiviziunea teritorială a ANSA. Cu aceste recomandări vin specialiștii Agenției în cadrul activităților organizate în capitală sâmbătă, 28 septembrie, cu ocazia Zilei Mondială de Luptă Împotriva Rabiei, transmite IPN.

Potrivit specialiștilor, rabia este o zoonoză mortală cauzată de un virus care atacă sistemul nervos. Virusul este secretat în salivă şi se transmite la animale şi om prin muşcătura unui animal infectat. Rabia poate fi transmisă atunci când saliva unui animal turbat vine în contact cu răni deschise ale pielii sau cu ochii, nasul sau gura unei persoane sau ale unui animal. Clinic, se manifestă ca encefalomielită acută şi, odată ce apar simptomele vizibile ale bolii, rabia este aproape întotdeauna fatală.

Pentru prevenirea cazurilor de rabie, se recomandă ca animalele de companie să fie vaccinate antirabic. Animalele domestice nu trebuie lăsate să hoinărească. Copiii trebuie să fie învățați să nu atingă niciodată animale necunoscute, chiar dacă acestea par prietenoase. Un animal sălbatic trebuie supravegheat de la distanță. Animalele bolnave de rabie pot deveni extrem de blânde.

În cadrul evenimentului, organizat de ANSA și Agenția Națională pentru Sănătate Publică în Scuarul Europei, sunt desfășurate activități de informare, precum și consultări ale veterinarilor. Este desfășurat și un master-class cu genericul: „Cum să procedați corect în caz de ați fost mușcat de un animal”.

Potrivit datelor ANSP, în ultimii ani situaţia epizootologică la rabie în Republica Moldova se menţine destul de încordată, fiind cauzată, în mare măsură, de neefectuarea activităţilor de diminuare a numărului de vulpi şi câini fără stăpân, care sunt sursele principale de infecție. În 2018, rabia a fost înregistrată la 53 de animale, iar în primele șase luni ale anului curent, rabia a fost diagnosticată la 23 de animale. În acest an a fost înregistrat și un caz de rabie umană, la un copil din municipiul Chișinău. Copilul nu a putut fi salvat.


Articolul precedentNO COMMENT: Soroca – municipiul maidanezilor fericiți
Articolul următorAflați cine doresc să fie primari în satele din raionul Soroca
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.