Nicolae Bulat – o enciclopedie vie a Sorocii, era îndrăgit de mic și mare. Avea ce povesti fiecăruia, fie un copil intrat pentru prima dată în cetate, fie un vechi amic cu care putea discuta ore în șir. Pe mulți i-a inspirat să iubească istoria, să caute, să cerceteze, să afle și să le povestească și altora. Cel mai popular sorocean în viață devenise de multă vreme și pentru mulți oaspeți ai urbei un sinonim al Cetății Soroca. Fortăreața medievală de la Soroca se contopise cumva în ultimele decenii cu Nicolae Bulat, astfel atât cetatea cât și ghidul său neobosit, erau un tot întreg. Noi am rugat mai mulți oameni care l-au cunoscut să ne împărtășească din amintirile acelor întâlniri…
Lucia Bunescu: Suntem fărâme din energia creativă a naturii. Doar că la crearea lui Nicolae Bulat Universul a lucrat cu desăvârșire. De la prima și până la cea din urmă întâlnire, Nicolae Bulat a fost pentru mine o Zi de Duminică. Era sărbătoare să vorbești cu dumnealui, fiecare cuvânt al lui avea chipul istoriei. La deschiderea Muzeului MĂRTURII ale TRECUTULUI ISTORIC în Liceul Teoretic Petru Rareș, printre oaspeții de onoare se înscria și Nicolae Bulat. Fiecare exponat a fost descris cu admirație și înțelepciune. “Cronicarul istoriei” a adunat în jurul său mulțime de admiratori, întunericul se îmbrăca în lumina cunoașterii. Copiii ascultau cu gurile căscate istoria meleagului! Povestitorul transforma istoria în basmul nemuririi neamului! Eternă fapta și numele lui NICOLAE BULAT!
Marina Afanas: Un om cu simțul umorului, energic, plin de viață și dornic de a face Soroca atractivă pentru băștinași și turiști. Am propus candidatura sa la una dintre premiile oferite de Televiziunea Română în Moldova și m-am bucurat enorm când a urcat în scenă și a rostit, vădit emoționat, discursul său. A fost un român de mare valoare, omul cetate al acestei țări.
Daniela Gherman: Una dintre amintirile mele cu regretatul muzeograf și istoric Nicolae Bulat este de prin anul 2019 când am realizat un șir de interviuri despre potențialul turistic al raionului Soroca. Nicolae Bulat, fie că era în fața unui grup numeros, fie că era singur în fața microfonului, povestea la fel de entuziasmat. Dacă îl ascultai la radio, îți crea impresia că îți povestește anume ție, stabilea o legătură indirectă chiar și cu cei pe care nu-i vedea, dar știa că se adresează unor oameni și indiferent de orice, trebuie să le capteze atenția. Nicolae Bulat a fost primul meu interlocutor în cadrul emisiunii ”Popas Turistic” de la Radio Moldova. În 2019, mi-am propus să realizez acest proiect radio, iar prima destinație a fost Soroca. Cine altcineva putea să-mi povestească mai bine și mai în cunoștință de cauză decât Nicolae Bulat. Emisiunea o realizez și în prezent, semn, poate, că prima ediție la care a participat Nicolae Bulat, a fost una de bun augur. Îmi amintesc acel interviu la cetate – era într-o zi în care Nicolae Bulat avea liber, dar a fost foarte receptiv și a venit la interviu. Câtă pasiune și drag de locul natal avea, încât chiar și în ziua sa liberă, venea la muncă. Mereu binevoitor, cu glumele la el și gata oricând să te ghideze și să-ți povestească ceva interesant. Îmi amintesc cu drag și dor de omul-cetate – Nicolae Bulat!
Cristina Gadibadi: Domnul Nicolae Bulat a fost mereu o enigmă pentru mine. Mă întrebam cum poate un om întruchipa atâta inteligență, bunătate, verticalitate. A fost un Om cu literă mare. Un adevărat patriot și copil al Moldovei. A insuflat dragostea față de patrie și istoria ei prin felul său de a fi și prin relatarea cu entuziasm a frumoaselor istorioare și legende ale Cetății.
Petre Popa: Spre fericirea mea, nu am avut clipe urâte la întâlnirile cu Nicolae Bulat, pentru că întâlnirile noastre generau discuții despre cărți, idei, nu bârfe despre oameni. Zicea dânsul: “Să ne grăbim să așezăm în pagini de carte lucrurile valoroase, că doar ele rămân…”. Vor rămâne desigur paginile scrise… Am avut și clipe de tristețe când nu l-am avut alături la niște sărbători de Crăciun pe stil nou, prin anul 1989, dar atunci doar 2 formații folclorice “au riscat” să se implice în spectacol… Acest fapt vorbește despre aceea că vremurile tulbure la noi nu se mai termină. Fiecare om poate face ceva frumos, memorabil în viață dacă știe cine este și ce vrea. Nicolae Bulat a știut și a făcut. Să-i fie amintirea luminoasă! Dumnezeu să-l odihnească…
Octavian Căldărari: Prima dată când am intrat în Cetatea din Soroca, eram prin clasa a IV-a, mă uitam la pereții înalți de piatră și peste tot vedeam inscripții de tot felul. Multe nu erau pe înțelesul meu, erau doar litere aleatorii. Văzând un domn zâmbitor care povestea continuu cu toată lumea, m-am apropiat de el să îl întreb dacă toate inscripțiile de pe pereți au vreo însemnătate. Mi-a zâmbit, m-a întrebat cum mă cheamă, mi-a strâns mâna, a zis: „eu sunt Nicolae”, și-a luat un moment de răgaz să se uite în jur și a oprit grupul de turiști care vizitau cetatea. „Fi-ți atenți ce întrebare interesantă mi-a pus Octavian! Ce reprezintă inscripțiile de pe pereții din cetate? Inscripțiile de pe pereții din cetate, într-adevăr au o semnificație, dar nu una istorică. Toate aceste mesaje sunt dovada faptului că încă mai există proști pe pământ care nu se simt împliniți dacă nu își lasă prostia în urmă să o vadă și alții!” Apoi m-a invitat alături de grup să ascult poveștile lui. Peste ani, de fiecare dată când vizitam cetatea ori muzeul, îi aminteam de acel moment și îmi spunea că ține minte, după care urmau clipe în șir în care eu ascultam, iar domnul Bulat povestea!
Mihaela Ciobanu: Pentru mine, personalitatea lui Nicolae Bulat se asociază cu excursiile școlare din perioada anilor de gimnaziu. Îmi amintesc cum mergeam cu profesorul de istorie și colegii de clasă la Muzeul de Istorie și Etnografie, apoi la Cetate, unde domnul Bulat povestea într-un mod foarte simplu dar interesant și captivant informații istorice despre ținutul nostru natal. Ne întreba pe fiecare în parte din ce localitate venim pentru a împărtăși cu noi date prețioase din trecutul satelor noastre. Reușea prin umor și exemple relevante să ne prezinte fapte istorice complicate. După discuțiile cu el, ne întorceam la școală mai îndrăgostiți de țară, cultură și istorie.
Sergiu Cărauș: În primul rând sunt mândru că l-am cunoscut pe Nicolae Bulat și sunt contemporanul unui intelectual desăvârșit cu un simț al umorului fin, care a promovat Soroca și Moldova în toată lumea! Când mă gândesc la “Străjerul Cetății” îmi amintesc cum recita în fața mulțimii versurile din poezia “Decebal către popor” scrisă de către George Coșbuc:
“Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moş îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănţuit.”
Angela Bucătaru: Prin traiectoria anilor, chipul lui Nicolae Bulat rămâne proiectat în amintiri senin, mereu neliniștit, în dialog perpetuu cu timpul, cu viața, cu oamenii. Pentru mine, Nicolae Bulat este un promotor ferm al Limbii Române și valorilor naționale, un simbol al rezistenței și verticalității. Memorabile au rămas întâlnirile istoricului și muzeografului în Liceul Teoretic “Constantin Stere” cu elevii și profesorii, în anul 2013 când a lansat romanul istoric “Jupânița cea frumoasă”. La astfel de întâlniri, rămâneam încântați toți de felul său de a povesti, arta oratorică, pasiunea pentru detalii semnificative din istoria descendenților familiei lui Vasile Lupu, Domniței Ruxandra. În școală, în Cetate, la muzeu, oriunde Nicolae Bulat știa să adune lume în jurul său prin lumina interioară, erudiție, modestie și deschidere. Avea pentru fiecare din noi în desaga sa o istorie cu tâlc sau o legendă. Eternă să-i fie amintirea, Dumnezeu să-l odihnească în lumină. Cred că așa Oameni ce “se nasc la depărtări de secole” rămân o puternică sursă de inspirație, motivație pentru urmași în descoperirea și cunoașterea valorilor autentice, un reper al culturii naționale.
Svetlana Rahimov: Amintirile despre Nicolae Bulat ne duc cu gândul la istorioarele spuse de Domnia Sa cu atâta măiestrie și un simț al umorului care te fascinau prin simplitate, inteligență și cumsecădenie atât de caracteristice mărețului povestitor. Suntem atât de norocoși de a fi contemporanii lui Nicolae Bulat, de a-l cunoaște din perspectiva unui istoric dar și a unui Om cu demnitate și dragoste de neam și țară. A fost un bun prieten al școlii noastre, fiind alături de noi la multe excursii și vizite organizate la muzeu sau în incinta cetății, dar și la activitățile organizate în școală. Una dintre cele mai memorabile este celebrarea a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România la 30 martie 2018, unde Domnia Sa a venit cu argumente istorice și relatări ale personalităților care au înfăptuit Unirea din 1918. Vorbea cu atâta pasiune și interes pentru cei din jur, de îți părea că a trăit acele vremuri fiind contopit în totalitate de evenimentele de atunci. Rămâne a fi în amintirile noastre ca un remarcabil pedagog, personalitate care a marcat istoria cetății, a raionului, a epocii în care a trăit. Dumnezeu sa-l odihnească în pace și veșnică să-i fie pomenirea!
Lora Lisnic: În primul rând felul lui de a fi, modest, receptiv, inteligent, simplu, niște calități care azi rar le întâlnești. Am avut ocazia să ascult părerea a mai multor reprezentanți din diferite proiecte de la “Corpul Păcii”, el ne-a prezentat imaginea Sorocii în formarea părerii despre noi, ca neam și națiune.
Nina Neculce: Sunt multe și frumoase amintirile legate de cel mai iubit om dintre soroceni. Prima care îmi vine în minte acum este despre ziua în care am făcut cunoștință. Era la începutul anilor ‘90, un început de toamnă ca acum. Lucram la Radio Moldova. Muzeul, condus atunci de Svetlana Șapovalov organizase un mare simpozion științific, la care au fost invitate personalități notorii din România și Chișinău. Întru cunoașterea istoriei și civilizației acestor locuri în a doua zi de simpozion am plecat cu autocarul spre rezervația peisagistică Rudi-Arionești. „Așezați-vă aici, lângă mine”, mi-a zis Nicolae de cum am urcat în autocar. Nu-l cunoșteam. A privit cu mirare la reportofonul meu de 9 kilograme. „Ce-i asta?”- m-a întrebat. „E unealta mea de lucru, cu care realizez reportaje radio”, i-am răspuns. Cu vocea lui caldă și zâmbetu-i larg m-a apucat de mână: „Aaa, știu cine ești. Cronicarul Nina Neculce de la Soroca pentru Radio Moldova. Iar eu sunt muzeograful Nicolae Bulat.” Așa am făcut cunoștință. Prin fereastra autocarului se perindau comorile tainice ale toamnei, care se amestecau cu vorbele lui de neîntrecut povestitor… Mă botezase cronicar. Ca să nu rămân datoare, din ziua când s-a instalat ghid la Cetate, eu l-am botezat pârcălab. Așa îl prezentam deseori în secvențele radio, așa au început să-l numească și sorocenii și alți colegi jurnaliști.
Ghenadie Donos: De fratele Nicolae Bulat mă leagă multe, mai întâi de toate – faptul că ne tragem dintr-o vatră comună – cea a satului Cureșnița de pe malul Nistrului, dar și pasiunea noastră comună – istoria neamului. Odată cu dispariția lui Nicolae ne-a rămas în suflete un gol imens care, cu regret, nu poate fi completat cu nimic. Am mai multe amintiri frumoase legate de vizitele la Cetatea Soroca, de faptul cum Nicolae le vorbea oaspeților pe care îi aduceam la Cetate. Nu a fost nici un caz ca să fiu refuzat în rugămintea de a primi oaspeții din România și din alte țări (au fost cazuri când am fost primiți chiar la miez de noapte) cărora Nicolae le vorbea cu har despre trecutul și prezentul Cetății, despre oamenii care au trecut prin Cetate și care au lăsat aici urme. Sunt mândru că am fost unul dintre primii care am aflat de la domnul Bulat despre proiectele de restaurare a Cetății, cu mult înainte ca lucrările de restaurare să demareze. Păstrez în biblioteca personală mai multe cărți cu autograful lui Nicolae, cărți care păstrează, la rândul lor, părticele din spiritul ultimului Pârcălab al Cetății Soroca. Am și regrete – că nu am reușit să reconstruim împreună arborii genealogici ai familiilor noastre din Cureșnița, care știam că trebuie să se intersecteze undeva. Noi, sorocenii, avem cu toții și o obligațiune față de Nicolae – să-i păstrăm vie memoria – Nicolae o merită pe deplin!
Alla Stici: Nicolae Bulat, “Omul-Enciclopedie” a fost sufletul Cetății Soroca, personalitatea care a uimit, prin talentul său de povestitor erudit, vizitatori din practic toate colțurile lumii. Fiind în funcția de manager al IP Gimnaziul Vărăncău și găzduind, în cadrul parteneriatelor educaționale, colegi din România, Franța și Canada, evident că obiectivul turistic pe care îl vizitam în cadrul acestor activități era “Bijuteria” Sorocii – Cetatea. Mare era uimirea noastră a tuturor când regretatul maestru comunica cu atâta har și expresivitate în limba oaspeților: engleză, franceză. În una din vizitele efectuate alături de membrii asociației “Solidarité Laïque” din Franța, s-au organizat niște dezbateri privind forma și arhitectura cetății, care s-a dovedit a fi asemănătoare cu câteva Cetăți din Franța (de ex. Cetatea Guerande, Peronne). Atunci domnul Bulat a venit cu constatarea că perioada și tipul de construcție a fost similară și practic simultana în multe țări europene, așa cum se presupune că Cavalerii Templieri, în timpul pelerinajelor ar fi contribuit, cel puțin cu idei, la construcția numeroaselor fortificații în Europa și țara Sfântă. A fost pentru noi o zi de sărbătoare în care am avut parte de o lecție transdisciplinară predata de cel mai destoinic “Om al Cetății” după marii voievozi. Veșnică amintire domnului Nicolae Bulat.
Liliana Babără: Domnul Nicolae a fost, este și va fi persoana care m-a marcat foarte mult, mai ales când este vorba de omenie, onestitate, empatie, curaj… Amintirile mă duc cu gândul la lipsa dumnealui din viața mea personala și profesională. Am avut o conlucrare și colaborare în funcție de consilier al CO Soroca, ca ghid turistic de neînlocuit, când toți oaspeții străini de la Incubatorul de Afaceri erau surprinși de poveștile, în sensul bun al cuvântului, pe care domnul Bulat le povestea cum numai el a putut. Îmi lipsește cântecul dumnealui când îl fredona când ne întâlneam la colț, vizavi de muzeu, îmi lipsește convorbirea pe care o avem în oficiul de la incubator. Rar, foarte rar, se nasc așa personalități ca Nicolae Bulat, cu părere de rău… Și când pleacă undeva acolo sus printre nori, ne lasă pe noi cei de pe pământ fără de clipele cele frumoase pe care ni le dăruia când era cu noi… Eu și acum am impresia că domnul Bulat se plimbă prin apropiere de muzeu, de Cetate, pur și simplu nu pot să-i spun salut domnule Nicolae… Îmi lipsiți foarte mult, mult de tot domnule Nicolae. Bunul Dumnezeu mi-a dat norocul ca să-l cunosc și să mă bucur de prezența domnului Bulat în viața mea.
Iuliana Solovei: Cea mai frumoasă amintire după întâlnirea cu un istoric poate varia în funcție de persoana și de experiența pe care a avut-o în timpul întâlnirii. Una dintre cele mai frumoase amintiri este momentul în care Nicolae Bulat vorbea despre viața și evenimentele din trecut într-un mod atât de captivant și pasionat, încât m-a inspirat să explorez mai profund subiectul istoric și să caut să înțeleg mai bine trecutul. Îmi amintesc cu drag și de poveștile, anecdotele fascinante din istorie pe care le-a împărtășit istoricul, care, la fel, m-au captivat și pe care le păstrez în minte ca sursă de conversație sau de reflecție. Am avut ocazia să pun întrebări istoricului și să primesc răspunsuri satisfăcătoare și iluminatoare, fapt ce a rămas o amintire frumoasă, deoarece am comunicat în mod direct și personal. Amintirea despre Nicolae Bulat – ”Omul cetății” va rămâne vie prin învățarea continuă și împărtășirea cunoștințelor și a pasiunii sale cu alții.
Lucia Iftodi: Eram la o înregistrare solemnă, faimoasă a unei căsătorii în Cetatea Sorocii. Era o zi de vară cu multă lumină, muzică și chef, iar cetatea era plină cu turiști și miri. Domnul Nicolae Bulat era într-o “alertă” plăcută și îmbrăca cu zâmbet și poveste curiozitatea tuturor. Prin toate colțurile cetății se auzea “amar la tineri!”, “amar la tineri!” și armonia consuma orice oboseală și năduf. La un moment dat domnul Bulat a adunat toate puterile în piept și a strigat “Doamne! Ne vezi și ne auzi! Dăruiește dragoste acestui neam! Cine este de acord, să chiuie…”. Pe moment cetatea a fost cuprinsă de aplauze și chiote și săruturi. Trăiam senzația bucuriei și a mândriei pentru un tot întreg: pentru miri, pentru cetate, pentru țară, pentru Nicolae Bulat – omul simplu, dar atât de soare, atât de al nostru.
Ignat Berbeci: L-am întrebat odată pe Culiță Bulat, cum se face de nu suduie niciodată rusește cu „b” și „n”, cum o fac, în vorba de toate zilele, majoritatea moldovenilor/basarabeni de toate vârstele și păturile sociale, inclusiv cei cu fel de fel de studii foarte mari, mari și mici – pedagogi, artiști, funcționari, uneori chiar și clerici, nemaivorbind de lumea simplă!!!??? „MII RUȘINE! mi-a zis Culiță – știu și eu a sudui rusește, dar îmi este rușine de sine, părinții și copiii mei! Eu sunt biserica mea, în care nu se suduie…”. Nicolae Bulat a fost un om cu adevărat inteligent, plin de modestie și absolut lipsit de obrăznicie. Memorie luminoasă!
Anatol Revenco: Bunicul de pe linia maternă, Nicolae Bulat, născut în 1896 în satul Cureșnița, a avut 36 de nepoți. Era o mare bucurie, când ne întâlneam la el, în lunca Nistrului, atâția verișori. Dar vorba este despre Nicu Bulat, așa noi îl numeam. Acele vizite la bunel, treceam prin ograda unchiului, Andronic, tatăl lui Nicu. Odată, fratele lui Nicu, Vova, mi-a arătat desenele lui. Eram prin clasa 2, Nicu a 7. Aceasta este și prima amintire despre el, despre talentul lui de a reda prin desen. Am fost impresionat atât de mult, că am început și eu să încerc a desena ca el. Drept că eram departe, dar am fost influențat bine. Toți ne miram, cum el putea sa observe, că o rădăcină prelucrată, poate fi o vietate, sau un om. Eram mândru, că vărul era redactorul gazetei de perete, tot el desena gazeta umoristică a școlii „Ariciul”. Amintiri plăcute. Dar cred că darul dat de la Dumnezeu, era talentul lui de a povesti. Uneori am stat nopți în discuții, când trebuia să poposească la Chișinău, sau când ne întâlneam la Cureșnița, la Soroca. Veșnică pomenire!
Maria Stepanyants: Lucrarea Județul Soroca începe cu acest citat „Omul e curios din fire, adică urmând o tainică poruncă a naturii, el doreşte să ştie tot ce se poate şti, fiindcă ştiinţa e mai aducătoare de fericire decât neştiinţa. E, deci, porunca firească […] să cercetăm să căutăm, să aflăm, să ştim” de Dimitrie Cantemir, care consider că îl caracterizează perfect pe domnul Nicole Bulat. Vizitând complexul muzeistic de la Soroca am avut ocazia să-l ascult de nenumărate ori, dar cea mai marcantă a fost ora de suflet cu tema ”Dezvoltarea economico-socială a târgului Soroca de la modern la contemporan”, în martie 2022. Împreună cu un grup de elevi de la CRECP am mers la muzeu unde încă o dată m-am convins că este o personalitate excepțională. Alături de elevi am mai realizat un șir de interviuri cu domnul Bulat, în cadrul proiectului transfrontalier ”Pe urmele Unirii”, cine altcineva mai accesibil și convingător putea să le vorbească elevilor despre limbă, popor, valori naționale?! Adevărat promotor al românismului, al valorilor cultural naționale. Harul de a manevra cu informațiile, de a le aranja în așa fel ca să fie pe înțelesul oricui. În permanență era deschis spre colaborare. A fost o personalitatea care a marcat pe fiecare om în parte care l-a cunoscut, a fost cel care cu mare drag împărtășea cunoștințele și experiențele. Mereu emana bunătate și deschidere. În jurul său se adunau de la mic la mare setoși de a asculta istorii cu tâlc și povețe. Nicolae Bulat este omul care a schimbat destine!
Sergiu Pilipețchi: O pierdere enormă pentru cultura și știința din Soroca, dar și toată țara – trecerea în neființă a regretatului Nicolae Bulat acum un an. L-am cunoscut din copilărie: des treceam prin cetate, mergând de la școală acasă. „Pârcălabul” cetății era bun prieten al tatălui meu, mulți ani, ne cunoșteam bine și puteam să intru liber singur sau cu prietenii oricând în acest uriaș loc istoric al neamului, sufletul căruia a fost domnul Nicolae. Fiecare dată era deschis mie, întrucât am avut plăcerea fiecare dată să-l vizitez. Inteligența, bunăvoința, intelectul și pasiunea pentru lucrul, care-l făcea cu mare răbdare, a acestui remarcabil om a avut asupra mea o influență didactică extrem de importantă, după cum înțeleg acum. Povestirile lui, bazate pe un ferm fundal istorico-documental, despre cetate și oraș au rămas ca unele din cele mai gingașe amintiri din copilărie. Sunt sigur, că nu eram unic în acest sens. Multe generații dumnealui a crescut în așa fel, în modul lui modest și sincer de a iubi străbunii, patria, istoria glorioasa a neamului.
Sandu Dorogan: Îmi aduc aminte de domnul Bulat de când eram mic. N-aș crede dacă cineva ar spune-o, dar țin minte prima oară când l-am văzut. Ce dovedește impresia pronunțată pe care o lăsa oamenilor. Ne-a povestit despre fiica lui Mihai Viteazu, despre apărătorii cetății și cum fetele de sus turnau ceva fierbinte pe atacatori. Despre cum după săptămâni grele de osândă și lipsa de provizii, au venit cocostârcii și au adus struguri moldovenești apărătorilor. Cică Soroca nu a fost luată niciodată datorită cocostârcilor. Mai știți explicația de ce cetatea e rotundă? Dar de unde vine neamul Bulat?
Cum sa nu le știm. Humuleștenii l-au avut pe Creangă. Noi l-am avut pe Nicolae Bulat. Când le-am auzit atunci pentru prima dată mi s-au părut povești prea mari și nu l-am crezut. După, am realizat că nu conta adevărul istoric. Mereu a contat experiența pe care o aveam cu dumnealui. M-am simțit în siguranță, ca acasă, la cetate. Toate întâlnirile au fost o ocazie de a învăța. Mi-e dor. Îmi aduc aminte cum a venit la noi la copii la tabără, la Dumbrava, într-un an. Era obosit, i se vedeau ridurile, părea bătrân. Atunci știu ca m-am gândit că aceasta entitate mai mare ca viața este un om. Care nu va fi veșnic ca cetatea. Peste câteva săptămâni când l-am revăzut la cetate oboseala și ridurile parcă n-au fost vreodată. Era mai plin de viața decât colegii mei de a 5-a. Și anul trecut am așteptat câteva săptămâni să-l revăd plin de viață la cetate. Nu s-a întors.
Olga Corbu: Nicolae Bulat a rămas în memoria fiecărui cine l-a cunoscut nu doar ca o enciclopedie cultural-istorică, dar și ca un Om cu inimă mare. Era foarte receptiv și gata să primească oaspeți la cetate oricând era nevoie. Am avut mai multe proiecte de colaborare cu colegi de peste Prut, cu care venind la cetate îi făceam cunoștință cu mult stimatul domnul Bulat, care cucerea inima la toți prin modul de expunere a istoriei cetății. De fiecare dată ieșind din cetate după povestirile domnului Bulat îți părea că ai luat parte la evenimente petrecute cu sute de ani în urmă. Ne lipsește tuturor. Un om care a dus în el toată istoria neamului…
