Cu fiecare an ce trece satele Moldovei devin tot mai pustii. Trei localități din raionul Soroca vor fi în curând sate doar pe hârtie.

0
410

Cele mai multe case sunt abandonate, pentru că tinerii au plecat la oraş, în căutarea unei vieţi mai bune. Au mai rămas doar persoanele în etate, care-şi duc traiul de pe o zi pe alta, în sărăcie şi uitare.

Localnicii din satul Valea, comuna Cremenciug pot fi număraţi pe degete. Doar cinci case mai sunt locuite, iar drumurile sunt pustii. Rar când cineva străin mai ajunge în zonă. “N-am avut de ales. Pur şi simplu, eu aici m-am născut, au trăit buneii şi am rămas în locul lor. Aşa mi-a fost aici să trăiesc.”, a declarat Victor Popa, locuitor al satului Valea.

Oamenii îşi duc traiul în izolare, rupţi total de evenimentele din ţară. “Televiziunea de la Chişinău o privim prin Moscova, pentru că nu ni s-a dat convertor, pentru ca să privim televizorul, cum au dat peste tot.”

Localnicii reuşesc să depăşească greutăţile şi chiar fac haz de necaz. “Acolo unde este aglomeraţie de lume, acolo coronavirusul şi lucrează. Când e unul, doi, ne întâlnim la un pahar de cinste, coronavirusul o şterge repede de acolo.”

La mai puţin de doi kilometri de satul Valea este localitatea Livezi, unde străzile sunt la fel de pustii. “În satul Livezi din raionul Soroca, locuiau cândva cam 60 de persoane. Acum, aici locuiesc doar 12 în cinci case. Deși a mai rămas doar o mână de oameni, aceştia spun că nu ar schimba cu nimic liniștea lor cu aglomerația de la oraş.”

Ana Railean are 71 de ani şi spune că nu are timp să se gândească la singurătate. Îngrijeşte mai multe animale, care îi asigură hrana. “Voi fi nevoită să plec, pentru că eu deja nu mai pot, dar e bine de trăit. Aici înainte erau peste 30 de copii. Dar, ulterior, copiii au plecat, cei în vârstă au murit şi asta a rămas, ceea ce avem.”

Oamenii din satele Livezi şi Valea merg la magazin în localitatea Sobari, unde sunt ceva mai mult de 200 de oameni. Tot acolo este şi şcoală primară şi grădiniţă, unde merg şi copiii din cele 2 sate. “Nici nu e tineret în sat. Doar dacă nişte moşnegi, case pustii. Iată, încoace sunt pustii, pustii. Nu se face nicio casă. Eu nu ţin minte de câţi ani să se fi construit o casă.”, a declarat Axenia Dănilă, locuitoare a satului Sobari.

Primarul comunei Cremenciug spune că autorităţile încearcă să-i ajute pe localnicii rămaşi.
“Care sunt în vârstă şi pensie, primesc şi ajutor social, au ajutorul pentru încălzire, pentru perioada rece a anului. În jurul satului sunt păduri, uscături, suntem într-o zonă verde. Da, este greu în sate de trăit, nu este de lucru bine plătit.”

Potrivit recensământului din 2014, în 118 sate locuiesc mai puţin de o sută de oameni. Nouă localităţi din ţară mai există doar în acte, pentru că acolo nu mai locuieşte nimeni.

SURSA: PUBLICA.MD

 

Articolul precedentPentru patru primării din raionul Soroca apa potabilă și canalizarea nu vor mai fi o problemă
Articolul următorBogații lumii își arată mușchii și în procesul vaccinării
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.