Pe 12 iulie, Biserica sărbătorește pomenirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Astăzi este ziua în care, conform tradiției, cei mai importanți apostoli creștini, „învățătorii dintre învățători”, Petru și Pavel, au fost executați la Roma.
Petru și Pavel – doi stâlpi ai credinței, două caractere diametral opuse: un simplu inspirat și un orator aprins – ajung la aceeași încheiere a drumului lor pământesc.
Petru, inițial numit Simon, a primit numele Chifa (Petru) – un cuvânt evreiesc care înseamnă „stâncă, piatră”, dat de însuși Hristos. Petru a fost fratele mai mare al apostolului Andrei cel Întâi Chemat.
Nefiind împovărat de educație, Petru era un om foarte simplu și sincer, cu un mod de gândire foarte viu și cu un caracter impulsiv. Discursurile lui erau caracterizate de îndemnuri la acțiuni imediate. Petru a participat la multe evenimente descrise în Evanghelie. Chiar soacra lui Petru a fost vindecată de Hristos – acesta fiind unul dintre primele miracole. Petru a fost martorul pescuirii minunate, când, după numeroase încercări fără succes, la cuvântul lui Hristos, năvoadele pescarilor s-au umplut de pește până la refuz. În acel moment, Petru a recunoscut pentru prima dată în Hristos pe Domnul.
Apostolul Petru, împreună cu Ioan și Iacov, au fost martori ai Schimbării la Față a lui Hristos pe muntele Tabor și, la scurt timp, ai suferințelor Sale din Grădina Ghetsimani. Acolo, Petru, în fierbințeala sa, a tăiat urechea unuia dintre soldații care veniseră să-L prindă pe Hristos. Petru L-a asigurat sincer pe Hristos că nu se va lepăda niciodată de El, dar s-a lepădat câteva ore mai târziu. După aceea, a venit pentru el conștientizarea faptei sale, pocăința și lacrimile amare.
Petru este numit Apostolul Speranței Creștine. El a găsit în sine puterea de a-și recunoaște trădarea și de a plânge cu umilință pentru slăbiciunea sa, atât de cunoscută tuturor. După pocăință, Domnul îl întărește în misiunea apostolică, spunându-i de trei ori: „Paște oile Mele”.
Apostolul Petru a contribuit primul la răspândirea și întărirea Bisericii lui Hristos după coborârea Duhului Sfânt, rostind un discurs puternic în ziua Cincizecimii, prin care a convertit 3000 de suflete la Hristos. La scurt timp, vindecând un olog din naștere, a convertit prin a doua sa predică încă 5000 de evrei. Puterea spirituală emanată de apostolul Petru era atât de mare încât chiar și umbra sa, căzând peste cei bolnavi întinși pe străzi, îi vindeca (Fapte 5:15). Cartea Faptele Apostolilor, de la capitolul 1 până la 12, povestește despre activitatea sa apostolică.
Apostolul Pavel este complet opus lui Petru: fiul unor părinți bogați și nobili, cetățean roman, elev al cunoscutului învățător iudeu Gamaliel, „cărturar și fariseu”. Convertirea lui Pavel a avut loc la vârsta de 30 de ani, după care a mai urmat 30 de ani de slujire apostolică. El a întreprins mai multe călătorii misionare și a predicat în Arabia, Siria, Palestina, Cipru, Antiohia, Atena și multe alte orașe. Pretutindeni săvârșea minuni și… îndura persecuții. A întemeiat numeroase biserici locale, cărora le-a adresat celebrele sale epistole.
Apostolul Pavel, la fel ca și apostolul Petru, a lucrat mult pentru răspândirea credinței lui Hristos și este pe drept considerat împreună cu el „stâlpul” Bisericii lui Hristos și apostol de frunte. Amândoi au murit ca martiri la Roma, în timpul împăratului Nero, iar memoria lor este sărbătorită în aceeași zi.
De sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel sunt legate mai multe obiceiuri și tradiții. Astfel, se consideră că din această zi, cucul și privighetoarea nu mai cântă. Pentru sporul casei și pentru sănătate, la Biserică se sfințesc colaci, lumânări, mere, care ulterior se împart celor săraci. Totodată, se zice că dacă tună și fulgeră în ziua Sf. Apostoli, nucile și alunele vor fi viermănoase.
