Consiliul Raional Soroca: Mihai Mâţu a fost înlocuit cu Ghenadie Muntean

0
222

Ultima şedinţă a Consiliului raional Soroca a fost una controversată şi lungă, aceasta a început la 8 decembrie şi s-a încheiat… la 13 decembrie. La şedinţă s-au prezentat iniţial 31 de consilieri, din cei 33, iar preşedinte al acesteia a fost desemnat Maxim Melnic. Consilierul ales pe lista PLDM Dumitru Zgardan a declarat la începutul şedinţei că aderă la fracţiunea PD.

 

Până la aprobarea ordinii de zi consilierul Igor Matei, din fracţiunea socialiştilor, a propus includerea a încă două subiecte — “cu privire la votul de neîncredere al preşedintelui raionului Soroca” şi “alegerea preşedintelui raionului Soroca”. Consilierul socialist a menţionat că la această funcţie este propus Ghenadie Muntean, preşedintele filialei locale a Partidului Democrat. Din motiv că aceste propuneri au fost făcute în pripă şi nu aveau avizele comisiilor de specialitate, consilierii au luat o pauză. Comisia pentru întrebări juridice şi administraţie publică nu a putut examina chestiunile pe motiv că era în lipsă de cvorum. Astfel că a fost urgent convocată Comisia pentru dezvoltare economică şi infrastructură, amenajarea teritoriului şi protecţia mediului ca să dea avize pentru aceste două proiecte de decizie.

matuMihai Mâţu, fostul preşedinte al raionului Soroca:

“Votul de neîncredere al consilierilor este un lucru care trebuie motivat şi argumentat. Acele argumente care sunt aduse în nota informativă pe care am văzut-o, în sfârşit, nicidecum nu motivează. În principiu, consider că a fost un vot politic simplu cu ulterioare redistribuiri de funcţii. Şi atât”.

 

Ulterior, consilierii au acceptat introducerea în ordinea de zi a celor două proiecte. În nota informativă a proiectului este menţionat că motiv pentru votul de neîncredere este “Inducerea conştientă în eroare şi dezinformarea consiliului raional la propunerea spre numire în consiliul raional a câştigătorului concursului pentru funcţia de director a IP Tabăra de odihnă “La Dumbravă” sub falsul motiv de atac a hotărârii comisiei de concurs în instanţă” şi “Situaţia tensionată creată în jurul concursurilor anunţate, ce pune sub îndoială legalitatea lor, precum şi tergiversarea anunţării concursurilor pentru alte instituţii la care toate termenele legale au expirat (IP “Împreună”, Instituţiile medico-sanitare publice ş.a.)”.

munteanGhenadie Muntean, preşedintele nou ales al raionului Soroca:

“ Eu vreau în primul rând să-i conving pe acei consilieri care nu m-au susţinut să capete încredere în mine, pentru a face lucruri bune pentru populaţia raionului Soroca. Cred că o să ne întâlnim şi vom discuta. Este foarte bine când se consolidează echipa, şefii de direcţii şi secţii, pentru a lucra în comun pentru raionul Soroca. La următoarele şedinţe ne vom consulta cu fracţiunile ca să înainteze candidaţii la funcţia de vicepreşedinţi ai raionului Soroca. Conform organigramei adoptate în 2015, au fost votate trei funcţii de vicepreşedinţi, iar la moment activează doar unul”.

Pentru demiterea lui Mihai Mâţu din funcţia de preşedinte al raionului Soroca au votat: Vasile Cojocari (PSRM), Pavel Cebotari(PSRM), Igor Matei (PSRM), Maria Derejovscaia (PSRM), Efim Agachi (PD), Victor Mandric (PD), Ghenadie Muntean (PD), Petru Belous (PD), Nina Cioca (PD), Victor Guţu (PD), Constantin Nesterenco (PD), Dumitru Zgardan (PD), Fiodor Romaşcan (PN), Dumitru Palamarciuc (PN), Anatolie Melnic (PCRM), Mihail Popovschi  (PCRM), Nicolae Damaşcan (PCRM), Vasile Nitrean (PCRM), Maxim Melnic (neafiliat), Vasile Sochirca (neafiliat) şi Radu Sîrbu  (neafiliat). Au votat împotriva demiterii Ion Spataru (PLDM), Victor Ciuvaga (PLDM), Eugenia Railean (PLDM), Victor Vâsoțchi (PLDM) şi Arcadie Revenco (PLDM). S-au abţinut de la vot Lilian Voleac (PPEM), Constantin Volniţchi  (PSRM), Iurie Todirean (PN), Serghei Deșan (PN) şi Vitalie Televca (PN). După ce aleşii locali au purces la examinarea proiectului de decizie cu privire la alegerea noului preşedinte, consilierii din partea fracțiunilor PSRM, PN și PLDM au părăsit sala de ședințe. Examinarea celorlalte subiecte incluse pe ordinea de zi a fost amânată din lipsă de cvorum.

Constantin Volniţchi, consilier PSRM:

“În ajunul sărbătorilor şi în plină iarnă este riscant de schimbat preşedintele, pentru că o vorbă rusească spune: коней на переправе не меняют. Îmi pare rău de colegii mei din Partidul Socialiştilor că au ieşit şi cu o propunere de a înainta un preşedinte nou din alt partid. Eu mă adresez către toţi colegii mei să ne ţinem de linia oficială a partidului, care prevede că noi nu ne amestecăm în reglările de conturi ale coaliţiei care a fost până acum la guvernare, atât în republică, cât şi în raion, şi să ne abţinem de la votul pentru a demite preşedintele. Aceasta este în context cu politica oficială a Partidului Socialiştilor”.

(Din discursul de la şedinţa din 8 decembrie)

Consilierii s-au reunit în şedinţă deja marţi, 13 decembrie, unde au continuat examinarea proiectului privind alegerea noului preşedinte al raionului. Abia atunci, la insistenţa consilierilor PLDM, aleşilor locali le-au fost distribuite proiectele celor două decizii. Candidatura domnului Ghenadie Muntean a fost propusă deja de colegii săi de fracțiune și unii candidați neafiliați Victor Guţu (PD), Nina Cioca (PD), Petru Belous (PD), Victor Mandric (PD), Efim Agachi (PD), Ghenadie Muntean (PD), Constantin Nesterenco (PD), Dumitru Zgardan (PD) Radu Sîrbu  (neafiliat), Vasile Sochirca (neafiliat) şi Maxim Melnic (neafiliat). Alte candidaturi nu au fost înaintate. Pentru alegerea lui Ghenadie Muntean în funcţia de preşedinte al raionului Soroca au votat 18 consilieri raionali: Efim Agachi (PD), Victor Mandric (PD), Petru Belous (PD), Nina Cioca (PD), Victor Guţu (PD), Constantin Nesterenco (PD), Dumitru Zgardan (PD), Anatolie Melnic (PCRM), Mihail Popovschi (PCRM), Vasile Nitrean (PCRM), Maxim Melnic (neafiliat), Radu Sîrbu  (neafiliat), Vasile Sochirca (neafiliat), Iurie Todirean (PN), Fiodor Romaşcan (PN), Dumitru Palamarciuc (PN), Sergiu Pogorevici (PL) şi Eugenia Railean (PLDM). Nimeni nu a fost împotrivă, iar de la vot s-au abţinut Vasile Cojocari (PSRM), Pavel Cebotari (PSRM), Ion Vrancean (PSRM), Igor Matei (PSRM), Maria Derejovscaia  (PSRM), Serghei Deșan (PN), Vitalie Televca (PN), Victor Vâsoțchi (PLDM), Revenco Arcadie (PLDM), Victor Ciuvaga (PLDM), Ion Spataru (PLDM) şi Ghenadie Muntean (PD). Deşi socialiștii au venit  la începutul şedinţei cu propunerea de alegere a lui Ghenadie Muntean, aceştia nu au motivat deocamdată ce i-a făcut să se abțină de la vot.

Victor Ciuvaga, consilier PLDM:

“Pe parcursul a două zile noi am asistat la nişte ilegalităţi, la nişte reglări de conturi, dar asta-i lupta politică, ce să-i facem. În ziua de joi, când a avut loc şedinţa comisiei de infrastructură, eu m-am adresat domnului Ghenadie Muntean cu rugămintea ca întrebările care ţin de demiterea şi alegerea noului preşedinte să fie lăsate ultimele în ordinea de zi. Ca noi să votăm toate proiectele sociale, bugetul, restul, iar pe urmă să facem reglările politice. Din păcate, rugămintea mea nu a fost auzită. Conform legislaţiei autorităţilor publice locale, întrebările care ţin de buget şi de alocări de finanţe pot fi iniţiate doar de preşedintele raionului, iniţiatorul lor a fost Mihai Mâţu şi eu nu cred că noi avem dreptul legal mai departe să le examinăm. Din acest motiv, împreună cu colegii mei am luat decizia că nu mai participăm în continuare la şedinţă, fiindcă nu ne putem asuma responsabilitate juridică pentru alte ilegalităţi care pot fi făcute”.

(Din discursul de la şedinţa din 13 decembrie)

După alegerea noului preşedinte al raionului, fracţiunea PLDM a părăsit sala de şedinţe pe motiv că multe din proiectele de decizie propuse consilierilor iniţiator este Mihai Mâţu, şi nu este corect să fie adoptate după demiterea şi în lipsa acestuia.

Iurie Todirean, consilier PN:

“ Eu socot că orice schimbare este spre bine şi nu văd în aceasta nici o tragedie. Viaţa merge înainte. Organele nou alese şi preşedintele nou trebuie să dea capacitatea de conlucrare cu consilierii şi să aducă beneficii raionului: investiţii, probleme sociale cât mai multe rezolvate şi fără lupte politice. Cât priveşte decizia lui Renato Usatîi, vom vedea ce vor spune colegii. Eu o să adun activul, consilierii raionali, orăşeneşti şi de prin sate, care va fi decizia biroului, aşa vom face mai departe. Noi astăzi nu discutăm categoric nici o alipire la alte fracţiuni, suntem o echipă comună, o echipă aleasă de cetăţeni şi trebuie să rezolvăm întrebările oraşului şi ale raionului”.

Majoritatea aleşilor au continuat şedinţa şi au adoptat, în mare parte în unanimitate, proiectele propuse. Printre deciziile adoptate de majoritatea consilierilor sunt cele cu privire la alocarea mijloacelor financiare pentru instituțiile educaționale, aprobarea districtelor școlare ale instituțiilor publice de învățământ general din raionul Soroca pentru anul școlar 2016-2017, acordarea premiilor elevilor și cadrelor didactice cu performanțe deosebite pentru anul de studii 2015-2016, lichidarea școlii primare din satul Țepilova, aprobarea listei beneficiarilor de locuințe sociale, aprobarea tarifului pentru chirie a locuințelor sociale din blocurile de pe strada Ștefan cel Mare nr.132 și 132/1 din orașul Soroca, modificarea organigramei IMSP Spitalul Raional Soroca ”Anatolie Prisacari”, unde Mihai Mâţu a fost restabilit în funcţia de director al acestei instituţii, modificarea bugetului raional pentru anul 2016 şi aprobarea bugetului raional pe anul 2017 în ambele lecturi.

În final, consilierii şi-au stabilit indemnizaţii pentru participarea la şedinţele consiliului şi restituirea cheltuielilor legate de deplasare în mărime de 1500 lei pentru fiecare întrunire a aleşilor. Puteţi vedea secvenţe video de la procedura de demitere a lui Mihai Mâţu pe www.observatorul.md/articole-recente/?p=21192 şi secvenţe de la votarea noului preşedinte de raion pe www.observatorul.md/articole-recente/?p=21362.


Articolul precedentSatele în așteptarea turiștilor
Articolul următorFaleza Nistrului, Colegiul ”Mihai Eminescu” şi Muzeul, propuse pentru valorificare
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.