ÎNTRE NISTRU ŞI PRUT
Cunoaştem bine cam totul „de afară”, dar nu prea ştim ce avem acasă, indiferent dacă este vorba de personalităţi, sport, muzică sau turism. Prin urmare, “Observatorul de Nord” lansează o nouă rubrică, care va prezenta atracţiile turistice din Republica Moldova. Pentru că este păcat să ajungi la umbra Piramidelor Egiptene, dar să nu fi ajuns în Peştera Răposaţilor din Rudi, să te fotografiezi în vârful Turnului Eiffel, şi să nu cunoşti unde se află podul Eiffel din Ungheni, ori să schiezi în Munţii Alpi, dar să nu te fi căţărat măcar o dată pe stâncile milenare din Corjeuţi, Brânzeni sau Buteşti. În caz că cititorilor le va plăcea această rubrică, vom publica în ziar şi o hartă turistică pentru cei care vor să fie turişti la ei acasă.
Parcul Naţional de la Ţaul este cel mai mare de acest gen din Republica Moldova, iar cele peste 150 de specii şi forme de arbori şi arbuşti îl fac deosebit. Castanii, arțarii şi frasinii s-au împrietenit atât cu catalpa canadiană cât şi cu sakura japoneză. Şi cine ştie ce ar fi fost astăzi aici, dacă acest teren pe care se află conacul, acareturile de epocă şi parcul nu ar fi fost pierdut acum vreo sută şi ceva de ani la poker?
Noul proprietar, bancherul Andrei Pommer din Sankt Petersburg, însurat cu una dintre fiicele boierului Ioan Bogdan din Cuhureştii de Sus, l-a invitat pe arhitectul-peisagist Ipolit Vladislavschi-Padalko din Odesa pentru ai face proiectul viitorului parc. Compoziţia dendrologică conţinea copaci aduşi din 29 de ţări, fiind împărţită în patru părţi distincte cu pomi fructiferi şi o zonă peisajeră. De la începutul secolului trecut şi timp de mai bine de un deceniu, rând pe rând au tot apărut conacul şi alte 18 clădiri din preajmă. Clădirea de reşedinţă cu două nivele proiectată în stilul gotic al arhitecturii eclectice din piatră şi cărămidă, impune respect şi astăzi, chiar dacă este uitată de autorităţi. Şi dacă acum un secol construcţiile şi parcul erau iluminate și aprovizionate cu apă, astăzi nu prea găsim nici urmă de aceste semne ale civilizaţiei. Andrei Pommer stătea aici cu familia în fiecare an de la 15 mai la 15 august, în rest de conac şi parc avea grijă vechilul şi servitorii. Cărările şi aleile din parc formează o reţea cu o lungime de peste 12 kilometri, care duc prin poieniţe sau până la lac. Din anii ’70 aici se afla un sanatoriu, unde mulţi veneau pentru a admira cea mai bogată colecție dendrologică din Basarabia.
Se zice că pe această moşie care se întinde pe o suprafaţă de 46 hectare sunt multe simboluri ascunse cu iscusinţă, să fie aşa sau nu, o pot afla doar cei experimentaţi care le vor căuta cu atenţie. Deşi în această perioadă o plimbare prin parcul de la Ţaul este binevenită, puteţi vizita această destinaţie turistică oricând, mai ales că iarna zona este dominată de pinii de munte și coniferele din taigaua siberiană, primăvara de cele două mii de tufe de liliac plantate aici, vara mirosul de tei este simţit pretutindeni, iar toamna nuanţele de galben, portocaliu şi roșu crează un covor inedit.
