Curtea Constituțională a validat mandatul de deputată al Tatianei Rotari, candidată supleantă pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate. Parlamentara a fost prezentată în ședința plenară de către Președintele Parlamentului, Igor Grosu. Rotari a acces în legislativ, după ce Anastasia Nichita a renunțat la mandat, declarând că se va dedica carierei sportive.
În conformitate cu Legea despre statutul deputatului în Parlament, mandatul vacant este atribuit supleantului imediat următor de pe listă, iar Curtea Constituțională hotărăște validarea sau nevalidarea acestuia, în cazul în care se constată încălcarea legislației electorale.
Tatiana Rotari, originară din raionul Călărași, este licențiată în drept și deține un masterat în studii europene. Din ianuarie 2024 și până în prezent, Tatiana Rotari a fost șefa Oficiului Teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat, iar anterior a fost directoare adjunctă a Gimnaziului Peticeni.
Pentru anul 2024, Rotari declară un salariu de aproape 400 de mii de lei și diurne de la OMS, de aproximativ 800 de euro.
Totodată, deputata PAS a inclus în Declarația de avere o donație de 5000 de euro, dar și indemnizații din România – 1130 euro și 3500 de roni.
Rotari deține un teren agricol, obținut în 2021 prin donație. În 2025, Rotari și-a cumpărat un apartament de puțin peste 56 de metri pătrați, cu aproximativ 62 de mii de euro.
În total, 14 deputați aleși pe listele PAS au renunțat la mandat, iar portalul Anticoruptie.md a studiat biografia supleanților. Este vorba despre Constantin Cheianu, Maria Acbaș, Roman Cojuhari, Viorel Bostan, Nicolae Drăgănel, Dan Perciun, Emil Ceban, Vladimir Bolea, Mihai Popșoi, Ludmila Catlabuga, Nicu Popescu, Dorin Recean și Artur Mija. Cea mai recentă plecare a fost cea a sportivei Anastasia Nichita.














