Eu m-am născut român, aceasta este scris și în certificatul meu de naștere din 1935, pe care îl mai păstrez. Fiecare popor, inclusiv cel român, are neajunsuri, dar noi nu trebuie să le scoatem doar pe ele la iveală, ci trebuie să punem în evidență plusurile. Cât ne ajută Țara-mamă, chiar și cu studiile studenților basarabeni în România! Noi am rămas fără orașe. Unde-i Tighina? Nu este al nostru. Unde-i Tiraspolul? Nu este al nostru. Unde-i Râbnița? Tot nu este al nostru. Cu ce am rămas noi, cu Bălțiul, și acela nu-i prea al nostru. Am văzut un reportaj din Bălți unde, la un eveniment, ambasadorul Japoniei vorbea românește, iar cel născut acolo — rusește. Însă pentru aceasta noi suntem de vină — și eu, și tu, și ceilalți. Noi mereu ne dam după dânșii, dar trebuia, chiar dacă erau 10, 20 sau 30 de ruși, să vorbim româna și ei aveau să învețe limba noastră. Iar noi ne scremem, scuzați-mă că folosesc acest cuvânt urât, ca să vorbim limba lor și ne pare că suntem mai deștepți, dar ei așa pe noi ne desconsideră. Și parțial au dreptate. Unirea este inevitabilă, măcar pentru cei mici, căci eu mi-am trăit traiul și sunt cu amândouă picioare în groapă. Pe noi ne-au ciopârțit și ne mai ciopârțesc — partea stângă a Nistrului, ieșirea la mare, Bucovina de Nord, și ne vor ciopârți până nu va rămâne nimic. Leneșii și bețivanii sunt pentru unirea cu Rusia, pentru că au trăit mai bine decât omul cinstit. Dar noi trebuie să ținem la neam, la ai noștri și să fim uniți.
Vasile Popușoi, locuitor al municipiului Soroca
