Cele mai importante modificări de taxe și impozite în anul 2017

0
116

Scutirea de la aplicarea creșterii de capital la înstrăinarea locuinței de bază, modificarea termenului de depunere a declarației la impozitul pe venit de la 25 martie la 30 aprilie, stabilirea cotei accizului pentru mărfurile supuse accizelor pentru o perioadă de 3 ani sunt printre cele mai importante prevederi ale Codului fiscal care au intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2017, potrivit Ministerului Finanțelor.

Din data de 1 ianuarie 2017 au intrat în vigoare o serie de prevederi ale Codului fiscal, dar și alte măsuri cuprinse în diverse acte normative aprobate în 2016. Iată principalele modificări potrivit publicaţiei Bugetul pentru cetăţeni 2017:

* Stabilirea unui regim fiscal unic de impozitare a veniturilor obținute din activitățile desfășurate de către avocați, notari, executori judecătorești, mediatori, experți judiciari, traducători/interpreți autorizați.
* Stabilirea unui regim fiscal simplificat și facilitar privind impozitul pe venitul persoanelor fizice care obțin venituri din activități independente de comerț fără a constitui o formă organizatorico-juridică a activității de antreprenoriat.
* Scutirea de la aplicarea creșterii de capital la înstrăinarea locuinței de bază, concomitent cu definirea termenului de locuință de bază, și anume locuința în care persoana timp de 3 ani își are viza de reședință/domiciliu și o deține în proprietate.
* Modificarea termenului de depunere a declarației cu privire la impozitul pe venit de la 25 martie la 30 aprilie. Majorarea impozitului pe venitul reținut la sursa de plată din livrarea producției agricole către agenți economici de la 2% la 3%.
* Majorarea cotei de impozitare a veniturilor de la darea în locațiune a imobilului către alți cetățeni, de la 5% la 7%.
* Aplicarea cotei reduse a TVA de 8% la livrarea biocombustibilului solid destinat producerii energiei termice, energiei electrice şi apei calde, inclusiv şi a materiei prime utilizate în scopul producerii biocombustibilului solid.
* Aplicarea cotei standard a TVA de 20% pentru serviciile legate de operaţiunile de acordare de licenţe şi eliberarea de brevete referitoare la obiectele dreptului de autor şi ale drepturilor conexe.

Sursa: mold-street.com


Articolul precedentCitește mâine în ziarul “OBSERVATORUL DE NORD”
Articolul următorStudenții soroceni pot aplica pentru o bursă oferită de UE
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.