Cele mai frecvente boli de ochi la pisici. Cum se tratează

0
7657

Pisicile pot suferi de-a lungul vieții lor de anumite afecțiuni oculare care le pun sănătatea în pericol sau le fac viața de zi cu zi mai grea. Este recomandat să recunoști semnele celor mai întâlnite boli de ochi la pisici pentru a cere ajutorul medicului veterinar și a-i administra felinei tratamentul corespunzător. Află când ai motiv de îngrijorare și care sunt recomandările în cazul în care pisica ta suferă de o boală de ochi.

Care sunt bolile de ochi la pisică

Pisicile sunt expuse la posibile probleme cauzate de polen, praf sau boli și infecții mai grave.

Infecții

Pisicile pot dezvolta infecții bacteriene, fungice sau virale la nivelul ochilor. Acestea se recunosc după scurgeri, umflături, roșeață și dacă observi că pisica își freacă des ochii. Medicul veterinar îți va recomanda cea mai bună alternativă de tratament dacă pisica ta suferă de o infecție. Ai grijă la contactul pe care îl ai cu pisica în aceste situații pentru că unele bacterii se pot transmite și omului.

Reacții alergice

Dacă pisica ta se freacă la ochi, apare roșeața și observi că ochiul este mai umflat, s-ar putea ca aceasta să sufere de o reacție alergică la polen, praf, fum de țigară sau alți iritanți din mediu. Aceste reacții alergice se rezolvă, de obicei, cu aplicarea unei soluții pentru curățarea ochilor, dar dacă observi că starea pisicii se agravează, consultă-te cu medicul veterinar.

Ulcer cornean

Ulcerele corneene se dezvoltă pe suprafața ochiului și sunt cauzate de infecții ale ochilor repetate și netratate, răni la nivelul ochilor sau probleme la glandele lacrimare.

Traumatismele

În cazul pisicilor care au acces afară sau al celor care locuiesc în medii mai puțin prietenoase, conflictele cu alte pisici pot duce la răni la nivelul ochilor. Traumatismele se agravează în urma zgârieturilor, loviturilor, căzăturilor sau dacă pisica este lovită de o mașină. Traumatismele mai puțin grave se manifestă prin ochi roșii, durere și umflătură, iar în cazuri grave ochiul poate chiar să iasă din orbită.

Simptome ale bolilor de ochi la pisică

Problemele pe care pisicile le pot avea la ochi pot fi confundate cu simple alergii de sezon sau mici răni care nu afectează pisica pe termen lung. În spatele fiecărui simptom se pot ascunde probleme mai grave care necesită tratamente complicate și care îi vor face viața mai grea pisicii.

Pui de pisica cu puroi la ochi

Scurgerile fără culoare din colțul ochilor pisicii nu ar trebui să te alarmeze. Lacrimile sunt produse constant în timpul zilei și urmele umede care se scurg spre nas nu înseamnă că puiul tău de pisică are puroi la ochi. Scurgerile sunt mai frecvente și mai abundente la anumite rase de pisici precum cea persana și cea himalayană. Momentul în care poate apărea motivul de alarmare este atunci când scurgerile sunt galbene sau în nuanțe de verde. Puroiul poate fi cauzat de boli mai grave sau poate duce la o boală a ochiului dacă nu este tratat. Este important ca odată ce observi scurgeri anormale să cureți constant ochii pisicii cu bucăți de vată sau o cârpă foarte moale și curată. Dacă observi că scurgerea din ochii pisicii este chiar puroi, cere sfatul medicului veterinar care îți poate recomanda soluții speciale de curățare care se pot folosi în siguranță și în jurul ochilor.

Scurgere maronie la ochii pisicii

Dacă observi în colțul ochilor pisicii scurgeri de culoare maronie sau roșiatică, pisica poate suferi de o afecțiune oculară. Lacrimile care se preling în mod normal din ochii pisicii sunt incolore și nu apar în abundență. Ia legătura cu medicul veterinar de îndată ce observi orice scurgere neobișnuită.

Ulcer cornean la pisică

Ulcerul cornean este cel mai des cauzat de traumatismul la nivelul ochilor. Dacă pisica a fost atacată de o alta sau dacă s-a zgâriat într-un obiect ascuțit, rana de la nivelul ochilor se poate transforma în ulcer. Substanțele chimice sunt la fel de periculoase pentru ochii pisicii tale, așa că ai grijă să nu-i intre în ochi șampon sau alte substanțe dăunătoare. Această afecțiune se diagnostichează de medicul veterinar care poate avea nevoie de un echipament special să descopere ulcerul din ochiul pisicii. Pentru cazurile ușoare de ulcer cornean se vor aplica picături antibacteriene sau antibiotice. Pentru eficacitate maximă, picăturile trebuie aplicate o dată la 4-6 ore. Pentru că pisicile nu se înțeleg cu patch-uri aplicate pe ochi de nicio culoare, în cazul unui ulcer mai grav ochiul nu poate fi izolat și cea mai sigură metodă de vindecare este operația. Medicul veterinar trebuie să găsească cea mai bună metodă pentru operație – de ex. suturarea celei de-a treia pleoape sau a ambelor pleoape pentru câteva zile. În timpul vindecării poate apărea problema neovascularizării care cauzează vasele de sânge din ochi să se mărească. Vederea pisicii va fi afectată de aceste vase, dar în aceste cazuri se aplică substanțe cu corticosteroizi care reduc mărimea vaselor de sânge la normal. Corticosteroizii trebuie aplicați doar după vindecarea totală a ulcerului altfel vor face vindecarea mult mai grea sau vor agrava situația.

Ochiul spart la pisică

Ochiul “spart”se poate observa atunci când pisica suferă de un traumatism perforant care îi distruge irisul. Această afecțiune poate duce la cataractă și glaucom dacă nu se intervine chirurgical la timp și dacă se ajunge ca și cristalinul să fie afectat. Dacă traumatismul avansează și ajunge la retină, situația se agravează. Pisica își poate pierde vederea parțial, total și își poate pierde și ochiul. În cazul în care ochiul este compromis, medicul va recomanda eviscerația pentru a nu mai provoca dureri pisicii.

Conjuctivită

Conjunctivita este o inflamare a țesutului roz din jurul ochiului pisicii. Această zonă se umflă și se înroșește și poate face ochiul să se scurgă. Pisica poate deveni și sensibilă la lumină dacă suferă de conjuctivită. Conjunctivita poate apărea din cauza gripei la pisici, prin contact direct cu alte pisici bolnave sau în urma unei reacții alergice la factori de mediu sau mâncare. Odată ce observi orice semne de afecțiune oculară (scurgeri de culoare galbenă, verde sau scurgeri incolore) sau semne de răceală/gripă (strănuturi frecvente, letargie), adresează-te medicului veterinar. Medicul va consulta pisica și va determina dacă suferă într-adevăr de conjunctivită.

Tratamentul conjunctivitei la pisici

Dacă pisica suferă de gripă, medicul veterinar va prescrie un tratament cu antibiotice orale care acționează și asupra sistemului respirator și asupra conjunctivitei. Pentru tratamentul local al conjunctivitei se recomandă picături cu antibiotic sau anti-inflamatoare, iar dacă afecțiunea este cauzată de boli virale precum herpesul, se vor administra medicamente antivirale. Antialergicele se vor prescrie în cazul conjunctivitei cauzate de reacții alergice, iar în cazuri mai grave poate fi nevoie de intervenția chirurgicală care suturează pleoapele pentru a proteja ochiul infectat.

De ce curg ochii la pisici

Scurgerile în cantități mici sunt normale la pisici, deoarece ochii produc în mod constant lacrimi. Foarte des se pot observa lacrimi în colțul ochilor pisicii și ocazional chiar cruste. Motivul de îngrijorare apare atunci când scurgerile au culori neobișnuite pentru că acestea pot fi simptome ale unor probleme mai grave la ochi de tipul infecțiilor. În general scurgerile periculoase sunt însoțite și de frecatul constant al ochilor, roșeață sau umflături. Orice scurgere vâscoasă sau cu aspect de puroi indică o posibilă boală de ochi și trebuie investigată de medicul veterinar.

Tipuri de picături eficiente pentru ochii pisicii

Picăturile pentru ochii pisicilor sunt destinate atât pentru tratarea anumitor afecțiuni, cât și pentru îngrijirea și curățarea ochilor. Pentru mai multe șanse de a evita îmbolnăvirea pisicii, îngrijirea de zi cu zi a ochilor este esențială, iar o recomandare de la medicul veterinar poate ajuta ca boala să nu avanseze, dacă pisica arată semne de infecție. Picăturile care tratează bolile de ochi sunt prescrise tot de medicul veterinar în funcție de boală, gravitate și de starea de sănătate generală a pisicii.

Orice simptom neobișnuit trebuie să atragă automat un consult veterinar pentru a depista din timp o posibilă boală de ochi și pentru a o trata cât mai repede. Recuperarea pisicii va fi mai rapidă dacă boala de ochi se depistează la timp, iar în cazul unui accident în urma căruia pisica suferă de un traumatism ocular este important să te adresezi de urgență medicului. Nu lăsa infecțiile să se agraveze și asigură-te că menții constant sănătatea ochilor pisicii tale!

Sursa: thepetclub.ro

  • ETICHETE
  • VP
Articolul precedentUn autocar cu 33 de persoane s-a răsturnat. 9 persoane un fost duse la spital.
Articolul următorÎncepem și terminăm săptămâna cu plus în termometre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.