TABLETA DE VINERI
Probabil, ar fi trebuit să scriu despre protestele fermierilor care nu au lăsat societatea să-și mai vină în fire după alegerile locale generale, dar nu mi se ridică mâna să fac acest lucru. Refuz să-i bag în seamă nu pentru că nu i-aș respecta sau pentru că am ceva cu acei care au mâinile trudite (ba dimpotrivă, îi felicit, și cu această ocazie, cu sărbătoarea lor profesională), dar pentru că am văzut o doză de ipocrizie și de cinism în acțiunile lor. Numai când te gândești câtă motorină au consumat tractoarele (de altfel, multe dintre ele nou-nouțe, de sute de mii de euro) venind la Chișinău și revenind pe la casele cui le au, îți dai seama că nu lipsurile financiare și neatenția față de umila lor persoană, din partea statului, au fost principalele cauze afișate de organizatorii „marșului”. Fără îndoială, Alexandru Slusari și-a jucat cu brio rolul de Lech Valessa al fermierilor, numai că lacrima vărsată de protestatari a fost una forțată și de necrezut, măcar și din simplul motiv că și alte pături sociale, începând cu pedagogii și terminând cu pensionarii, au la fel destule probleme, dar nu se urcă pe băț să vină la capitală, pentru a intra în altercații cu poliția…
În situația creată voi fi nevoit să mai scriu încă o dată despre politică, mai bine zis despre doi politicieni — Maia Sandu și Ion Ceban. De ce numai despre acești doi? Fiindcă, în opinia mea, anume ei astăzi sunt nu doar în gura comentatorilor și analiștilor. Nu de alta, dar oricât s-ar bârzoia Dodon, bunăoară, vremea lui a trecut și „amenințarea” precum că nu va merge la Consiliul Municipal și este gata să revină la șefia socialiștilor nu poate fi decât un simplu foc de paie. Experiența altor politicieni, care se considerau mari mahări și astăzi au ajuns din capul mesei în pivniță după ușă nu lasă loc pentru dubii: ochii care nu se văd — se uită. Asta nu înseamnă că Dodon nu ne va mai mozoli ochii, o habă de vreme, dar locul de prim-oponent al actualei președinte a fost ocupat, nu știu până când, de actualul primar general al Chișinăului. O mai fi, bineînțeles, și Renato Usatăi, dar… cine dintre Dumneavoastră îl vede în postura de președinte? Prin comportamentul lui haiducesc și limbajul deseori suburban, acesta își taie crengile de sub picioare și maximum la ce poate pretinde este rolul de deținător al medaliei de lemn (astfel li se spune în sport celor care ocupă un loc în imediata apropiere a podiumului).
Așadar, Maia Sandu mereu a fost în vizorul tuturor, iar faptul că până la alegerile prezidențiale a rămas circa un an această atenție va spori exponențial, atât din partea prietenilor, cât și a neprietenilor doamnei președintă. Începând cu opoziția constructivă și cea destructivă de la Chișinău și terminând cu unii formatori de opinie de la București, toată lumea și-a îndreptat tunurile exclusiv spre Maia Sandu, căreia îi sunt atribuite toate păcatele și greșelile săvârșite de actuala guvernare. Priveam zilele trecute o emisiune moderată de, cică, o fostă admiratoare a președintei și mă strângea în spate — dacă în rolul meu era cineva căzut de pe Lună, lua, probabil, toporul și mergea spre președinție. Este adevărat că de la dragoste până la ură nu este decât un pas, dar nici chiar așa… Cu atât mai mult este de neînțeles de ce atâta ură și atacuri vin nu de la niște diletanți, dar din partea unor persoane/politicieni care știu foarte bine că prerogativele președintelui sunt limitate și că dacă o ținem tot așa la alegerile prezidențiale și parlamentare următoare am putea avea surprize neplăcute, iar visul integrării în UE să nu se mai materializeze.
De altfel, primarul Chișinăului, Ion Ceban, stă la pândă și este gata să valorifice așteptările celor nemulțumiți de actuala președintă. Acesta dorește să șteargă cu buretele trecutul său glorios pro-Moscova și anti-Uniunea Europeană și să descalifice înțelepciunea populară despre lupul care își schimbă blana, nu și năravul. Poate că cineva crede în astfel de metamorfoze, poate și cameleonismul are lecuire, dar nu prea cred să fie cazul nostru. Apropo, fracțiunea partidului lui Ceban în Consiliul Municipal Chișinău (care are același număr de mandate ca și PAS-ul apropiat Maiei Sandu) și-a declarat deschiderea spre o colaborare cu toate forțele politice, iar socialiștii deja au dat un răspuns afirmativ. Pe de altă parte, socialiștii se judecă cu Ceban, și de aici confuzia — care este adevăratul Ceban și la ce matrapazlâcuri te mai poți aștepta de la un astfel de politician cu mai multe fețe.
În fine, oricum o dai, Ion Ceban este principalul contracandidat al Maiei Sandu la alegerile prezidențiale. Și pentru a nu lăsa totul la voia întâmplării și pentru a nu avea surprize, doamna președintă ar trebui, cât încă nu este târziu, să iasă într-o conferință de presă lărgită și să facă lumina și acolo unde mai rămâne încă întuneric
