TABLETA DE VINERI. Câțiva ani în urmă, fiind într-o deplasare de serviciu în Polonia, am întrebat o familie de vârsta a treia din Varșovia ce le-a dat personal aderarea țării lor la Uniunea Europeană și, fără pic de ezitare, mi s-a răspuns: „Libertatea de a merge unde dorim și când dorim”. Atunci, în primele secunde și minute, acest răspuns mi s-a părut oarecum prea simplu și bizar — de ce nu bani, bunăstare, siguranță sau încredere în ziua de mâine? Și doar după ce m-am mai liniștit nițel, mi-am dat seama că oamenii au avut dreptate, or, când cineva comite o fărădelege, nu i se ia pâinea de la gură sau perna de sub cap, dar libertatea. La fel se întâmplă și acum, cu blestematul de virus care ne-a închis nu doar drumurile, dar și ”chislorodul”, uneori chiar la direct (pentru buzoieni — aerul/oxigenul), deși nu am comis vreo crimă.
Ce ar avea comun acel epizod de cândva cu ceea ce se întâmplă acum, vă explic: cum polonezii au identificat atunci libertatea ca cel mai important simptom al schimbării spre bine și al dezvoltării țării, așa noi ne zbatem acum ca peștele pe uscat din cauza justiției nereformate, ca cel mai important simptom al regresului și țopăielii pe loc, ca să nu zic și mai dur. Nu de alta, dar nu există persoană bine intenționată în relațiile cu Republica Moldova, de la înalții comisari europeni, americani, ruși sau chinezi (ca să nu supăr pe cineva) până la eventualii investitori, care să nu ceară de la noi un lucru — reformați, domnilor, justiția și noi vom fi alături de voi și vom pune umărul la prosperarea voastră. De altfel, ce înseamnă o justiție în mare măsură putredă și permisivă de a fi manipulată și chiar folosită (în sensul negativ al cuvântului) o simți cel mai bine pe interior, fiindcă chiar se ajunge la lucruri absurde, cu consecințe mai grave decât ne-am putea imagina. Să zicem, ceea ce în lumea cu o justiție sănătoasă se consideră probe incontestabile, la noi se etichetează drept „rea-voință împachetată în filmări trucate” sau ceea ce în lumea sănătoasă la cap se consideră crimă și pedeapsă la noi se tratează ca crimă și liberate. Am în vedere, bineînțeles, epizoadele cu ”culiocul” (sacoșa — pentru buzoieni), care ne-a făcut celebri în toată lumea, și fugarul care nu doar „nu se lasă prins și adus acasă”, dar care ne mai și citește lecții de bună purtare și ne amenință pe toți, de la vlădică până la opincă. Și ca un vârf al aisbergului este situația creată după istorica deja decizie a Curții Constituționale (CC) care, la fel ca și alte decizii, mai mult se discută decât se execută. Adică, poate undeva Constituția și Curtea Constituțională sunt considerate, pardon, „vaci sfinte”, nu însă și de politicienii de pe malul Bâcului.
În această ordine de idei, aș vrea, dacă nu vă supărați, să mă expun pe această temă, cu riscul de a nu fi înțeles corect sau chiar învinuit de păcate pe care nu le-am făcut. Or, în opinia mea, astăzi societatea este împărțită clar și pe acest criteriu — cine consideră că CC a avut dreptate și cine este de părerea că CC a făcut exces de zel. La umila mea părere, altfel nici nu putea fi, fiindcă o parte din populație gândește cu capul, altă parte gândește cu inima, iar cea mai mare parte, cu regret, gândește cu altă parte a corpului și așteaptă cu gura căscată ce vor zice unii sau alții, fără a pune în mișcare neuronii proprii. Pe de-o parte, acei care gândesc cu capul nu lasă loc pentru interpretări: dacă CC a decis, așa să fie. De partea lor este buchea legii, care nu ține cont de realități și circumstanțe — coaliția majoritară a fost formată, iar 54 de voturi este de ajuns ca să instaurezi un nou guvern. Bun-rău va fi acel guvern, aceasta este altă problemă. Pe de altă parte, acei care gândesc cu inima au argumentele lor, la fel cu dreptul la viață, — înalta curte a votat o decizie care putea fi luată doar într-un stat de drept, într-o societate democratică și liberă, dar nu într-un stat recunoscut capturat, în care pâinea și cuțitul sunt în mâinile hoților și tâlharilor. De aici și concluzia logică: nu poate un parlament majoritar corupt și pasibil de vânzare-cumpărare să voteze un guvern curat și cinstit… Până la urmă, este bine să gândești cu ambele în egală măsură — și cu capul rece, și cu inima fierbinte, dar orice document juridic, darămite ditamai Constituția, nu lasă loc pentru emoții și interpretări — ceea ce-i scris cu penița, nu poți tăia cu bărdița. Și punctum.
Și încă ceva. Niciodată în cei 30 de ani de existență Republica Moldova nu a fost strânsă atât de tare la perete ca acum. Niciodată clasa destructivă, care promovează doar interesele personale și de grup, nu a fost mai bine înșurubată în fotolii ca acum, dar la fel niciodată în societate nu a fost mai mare dorința de a termina cu trecutul odios și de a construi ceva trainic și frumos. Și, ce-i mai paradoxal — în calea fericirii noastre stă Măria sa Constituția, care n-ar fi rău să fie revăzută și schimbată.
