TABLETA DE VINERI. „Nici o săptămână fără călcat în străchini și nici o zi fără discuții sterile și interminabile la teme de interes public sporit” — se pare că aceasta este lozinca celor aflați la guvernare și, când zic aceasta, nu am în vedere doar actualul regim, dar toate regimurile care s-au perindat în Republica Moldova, de la proclamarea independenței (anume „proclamarea”, fiindcă independența reală este altceva) până în prezent. Or, nu au dovedit să se liniștească spiritele după eșuatul tur doi de alegeri la Bălți, că autoritățile ne-au pus pe tapet o nouă temă de discuție, de data aceasta o temă la îndemâna oricui, fiindcă banii dintotdeauna au fost nu doar ochiul dracului, dar și un motiv de harță.
Bineînțeles, am în vedere decizia majorității parlamentare de a majora considerabil (de tot) salariile judecătorilor de la Curtea Constituțională (CC).
În acest context, pentru a fi precis și pentru a nu vorbi aproximativ am consultat mai multe definiții a ceea ce se numește „salariu” (am găsit, cel puțin, zece astfel de definiții) și cea mai plauzibilă mi s-a părut următoarea: „…retribuție pe care o primește cineva regulat pentru munca pe care o prestează undeva în mod permanent; leafă; (învechit) simbrie. În socialism, oamenii muncii primesc salarii în funcție de capacitatea lor personală, de gradul de calificare, de greutatea muncii și de condițiile de muncă”. Și mai departe „…la stabilirea şi la acordarea salariului este interzisă orice discriminare pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală”. Sunt convins că pentru majoritatea dintre noi această definiție este bine cunoscută, dar… nu cuvintele sunt importante în astfel de cazuri, dar faptele. Acestea însă miroase a discriminare, în sensul mai „voalat”, deoarece orice altfel de abordare ar însemna ceva condamnabil din punct de vedere juridic.
De altfel, în definiția de mai sus mi s-a părut oarecum bizară tălmăcirea salariului în era socialistă gen „în funcție de capacitatea lor personală, de gradul de calificare, de greutatea muncii și de condițiile de muncă”. Și dacă nu trăim, slavă Domnului, în socialism, de ce anume judecătorii de la CC trebuie tratați mai aparte? Ce fel de grad de calificare ieșit din comun au aceștia și care sunt condițiile extrem de grele de muncă care îi reprezintă ca „pătura cea mai nevoiașă”? La urma urmei, fiecare dintre noi, când și-a ales profesia, și-a asumat nu doar aplauzele, dar și riscurile. Ba mai mult, unde s-a văzut ca cineva să fie „remunerat” pentru ca să-și îndeplinească corect și conștiincios atribuțiile de serviciu – vorba ceea, cui nu-i place salariul să lase locul altora. De mărimea salariilor propuse judecătorilor de la CC nici nu vreau să vorbesc, fiindcă banii sunt puțini oricât de mulți ar fi (ca să nu zic că există persoane, la fel angajate în instituțiile statului, cu un salariu mult peste cei 80.000 de mii), mai important este felul cum se face și în detrimentul cui. Adică, aș vrea să înțeleg și eu cum se simte un judecător de la CC și ce sentimente trăiește el când știe foarte bine că profesorului care l-a învățat carte, medicului care îl tratează, zidarului care i-a construit casa sau țăranului care crește pâinea i s-a mărit salariul cu doar câteva sute de lei. Vorba ceea, nu sunt nici eu turc și înțeleg că este mai ușor să mărești salariul la șase oameni decât la zeci sau sute de mii, dar cum rămâne cu „fără discriminarea pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală”? Sau, poate, chiar au dreptate gurile rele care au tot trâmbițat că această majorare obraznică de salariu nu este altceva decât o mită oferită deschis — chipurile, încearcă după aceasta să dai alte verdicte decât cele ”care trebuie”?
Ei bine, președinta Maia Sandu a retrimis în Parlament legea care majorează salariile judecătorilor CC, dar altfel nici nu putea fi, dacă ținem cont de faptul că votarea majorării salariilor a fost făcută fără avizul guvernului. Probabil, după ce guvernul va face acel aviz majorarea salariului oricum va avea loc, iar spicherul Igor Grosu a declarat deja, la un post TV, că majorarea este inevitabilă, fie și într-o proporție mai mică decât cea inițială — vorba ceea, să nu se supere unii și să nu se simtă cumva ofensați alții. De altfel, știu că sunt mulți acei care caută justificare la astfel de escapade, motivând prin faptul că nu putea actuala guvernare să repare, în trei luni, ceea ce au stricat precedentele guvernări în treizeci de ani, dar nu pot să le dau dreptate.
Or, în astfel de cazuri contează nu greșelile și scăpările pe care poate să le comită fiecare dintre noi, dar tendințele…
