Trei persoane s-au înecat de la începutul anului curent în bazinele și râurile din raionul Soroca. Potrivit Direcţiei Situaţii Excepţionale Soroca, în majoritatea cazurilor de înec, persoanele au practicat scăldatul în stare de ebrietate, precum și o altă cauză este nesupravegherea minorilor în timpul scăldatului.
Atât copiii, cât şi adulţii, trebuie să ţină cont de aceste RECOMANDĂRI:
- scăldaţi-vă doar în locuri special rezervate şi amenajate;
- supravegheaţi scăldatul copiilor langă apă şi în apă;
- nu vă scăldaţi fără adaptarea corpului la temperatura apei;
- nu vă aflaţi în apă prea mult timp, pentru a evita suprarăcirea şi supraobosirea organismului;
- evitaţi scăldatul de unul singur mai ales în timp de noapte;
- dacă nu ştiţi să înotaţi sau înotaţi rău nu vă scăldaţi singur şi nu intraţi în apă mai sus de brâu;
- nu vă scăldaţi în stare de ebrietate.
Pentru a evita o tragedie, Direcției Situații Excepționale Soroca îndeamnă cetățenii la evitarea plonjatului în locuri necunoscute, a poziţiei verticale în apă, deplasarea pe albia nămoloasă şi acoperită cu plante, utilizarea pentru navigaţie a mijloacelor confecţionate individual, ce nu suportă greutatea şi se pot răsturna. De asemenea, este recomandabil să înotaţi departe de mal, în deosebi, pe saltele cu aer sau anvelope din cauciuc. Trebuie evitate locurile ce riscă să se prăbuşească în apă, lupta cu curenţii rapizi de apă și înotul pe curs, apropiindu-vă treptat de mal.
MĂSURILE DE PROTECȚIE în timpul scăldatului:
– nu vă scăldaţi în timpul furtunii, păziţi-vă de valuri;
– nu vă scăldaţi în râuri unde sunt maluri abrupte cu curenţi rapizi de apă sau în lacuri cu albii nămoloase, plante, pietre;
– după ce aţi luat masa nu vă scăldaţi timp de 1,5 – 2 ore;
– nu vă scăldaţi când temperatura apei este mai joasă de 18 grade şi a aerului.
Direcţia Situaţii Excepţionale a raionului Soroca vine cu rugămintea către părinţi să nu lase copiii mici fără supraveghere, chiar nici pe malurile bazinelor acvatice.
În cazul în care sunt observate persoane în pericol şi în situaţii excepţionale, cetăţenii sunt îndemnaţi să apeleze prompt la numărul de telefon 901.