Este cunoscut faptul că primăvara este sezonul în care se activează alergiile provocate de polenul plantelor. Puțini cunosc, că între sfârșitul lui iulie și sfârșitul lui septembrie înflorește una din cele mai nocive plante, ambrozia, extrem de periculoasă pentru copii sau pentru cei cu un sistem imunitar hipersensibil. Despre influența acestei plante asupra sănătății noastre aflați din interviul cu doamna Svetlana CEALAN, medic de familie.
— Doamna doctor, explicați-ne și nouă ce fel de iarbă este ambrozia și unde crește aceasta?
— Ambrozia (Ambrosia artemisiifolia) este o buruiana pe care oamenii o confundă cu pelinul, este originară din America de Nord. A fost adusă în Europa cu diferite cereale, fiind semnalată pentru prima dată în 1863 în Germania. Are o răspândire largă în ţările din Europa, inclusiv în Republica Moldova. În popor mai este denumită și „iarba pârloagelor”…iarbă de paragină” sau „floarea pustiei”. Ea creşte pe marginea drumului și a cailor ferate, prin parcuri, în grădini, în culturile de cereale, de floarea-soarelui, terenurile lăsate în paragină.
— Dacă am înțeles corect, ambrozia nu este o plantă prea pretențioasă…
— Ambrozia este o plantă invazivă, extrem de adaptabilă la condiţiile climatice, rezistentă la secetă şi arşiţă. Agreează clima caldă, lumina și ploile de vară. Preferă solurile nisipoase, mai puţin fertile, uşor alcaline, fapt ce o plasează în categoria plantelor dominante, comparativ cu culturile agricole şi alte buruiene. Nu agreează copacii și vegetația deasă.
— Spuneți-ne și câte ceva despre caracteristicile acestei plante, care chiar face ravagii, în ultima vreme. Multă lume chiar se teme de efectele ei nocive.
— Este o plantă anuală, perenă cu tulpini puternic ramificate, care ating înălţimea de 50–100 cm, iar la maturitate poate avea înălţimea de 2 metri. Are rădăcina puternic dezvoltată, care pătrunde în sol până la 4,0 m. Frunzele de ambrozie sunt alungite și ascuțite la vârf, lobate, cu pețioluri cu aripi de culoarea gri-verde argintie. Frunzele sunt așezate opus la baza tulpinii și alterne pe partea superioară și pe ramificații. Inflorescenţa din vârful ramurilor se aseamănă cu un spic cu florile de formă alungită şi dispuse compact. Are o capacitate de fructificare și vitalitate deosebit de mare. O singură plantă matură poate elibera până la 8 miliarde de grăuncioare microscopice de polen cu diametrul de 20 microni și până la 30.000 de semințe, care își păstrează calitățile germinative timp de 40 de ani. Răspândirea seminţelor şi a polenului se produce la distanţe considerabile prin intermediul vântului şi prin alte modalităţi. Perioada de vegetaţie pentru ambrozie se încheie odată cu primele brume şi îngheţuri. Perioada de polenizare începe la sfârșitul lunii iunie, cu un vârf al concentrației de polen în aer în a doua jumătate a lunii august și se întinde până în octombrie. Pe durata zilei, polenul de ambrozie se ridică în aer de la răsăritul soarelui, concentrația atingând nivelul maxim la amiază, minimumul fiind după ploaie și noaptea.
Există patru metode de combatere a ambroziei: combaterea manuală a ambroziei, adică smulgerea plantei din rădăcină sau tăiere repetată, cel puțin de trei ori, înainte de înflorire — cea mai eficientă metodă; combaterea mecanică a ambroziei prin lucrări agricole (tăierile trebuie adaptate la înălțimea tulpinilor, sub 5 cm de la nivelul solului); combaterea chimică a ambroziei prin erbicidare; combaterea biologică a ambroziei: infectarea culturilor agricole cu micelii ale unor specii de ciuperci din genurile Entyloma, Albugo, Phillachora, Verticillium și Macrophomina sau în atacul dirijat al unor insecte fitofage.
— Când ziceam că multă lume se teme de ambrozie, aveam în vedere alergiile pe care aceasta le provoacă.
— Polenul acestei plante, produs din abundență, este considerat un alergen foarte agresiv cu impact negativ asupra sănătăţii populaţiei. O cantitate de doar 5 — 10 granule polen/m3 aer este suficientă pentru a provoca frecvent alergii severe la persoanele sensibile. Statistic, peste 15% din populaţie este sensibilă la polenul de ambrozie. Se pot îmbolnăvi și cei fără predispoziție la alergii, dacă sunt expuși frecvent polenului extrem de alergen.
— Prin ce se manifestă alergia la ambrozie?
— Alergia la ambrozie se manifestă în fazele uşoare prin strănut în salve, prurit nazal, ocular și faringian, lăcrimare și înroșire a ochilor, iar la persoanele hipersensibile poate provoca obstrucție nazală, rinoree apoasă, secreții nazale, tușe seacă, dispnee în special dimineață și seară, urticarie, eczemă. În cazul pacienților astmatici, polenul ambroziei poate declanșa tuse și crize de astm. Șocul anafilactic este cea mai gravă formă de reacție alergică, are un debut brusc și neașteptat, tablou clinic deseori dramatic și poate duce la deces prin obstrucția căilor aeriene și colaps vascular ireversibil, necesitând intervenţie medicală urgentă. Alergia la polenul de ambrozie este deseori interpretată și tratată ca o răceala persistentă care „nu răspunde” la tratament. Sunt frecvente complicațiile de tip sinuzită, polipoză, favorizarea infecțiilor.
— În cazul apariției acestor simptome, ce trebuie să facem?
— La apariţia unora din simptomele descrise mai sus, în cazul în care plecaţi la plimbare în parc sau în pădure, este necesar să vă adresaţi de urgenţă după asistenţă medicală. Tratamentul pentru ambrozia este unul complex și trebuie să includă: evitarea expunerii la polen — o dată cu evitarea expunerii se vor ameliora și simptomele rinoconjunctivitei. Expunerea la polen poate fi redusă și prin folosirea aparatelor de aer condiționat cu filtre, închiderea ferestrelor pe timpul zilei, diminuarea timpului petrecut în aer liber în plin sezon polinic. Tratamentul simptomatic al rinoconjunctivitei alergice trebuie recomandat de medicul de familie, medicul alergolog sau ORL. Imunoterapia alergen-specifică este singurul tratament care modifică cursul bolii. Tratamentul este benefic pentru rinoconjunctivită alergică sezonieră indusă de polen, atât la copii, cât și la adulți.
Ambrozia este o adevărată ameninţare pentru agricultură și mediu. Ea se stârpește destul de greu și trebuie luate măsuri înainte ca planta să înflorească. Atunci când vârful de creștere moare, ambrozia începe să ramifice de la bază și produce în continuare semințe, continuând ciclul evolutiv. Acesta începe cam pe la 15 aprilie (în funcție de condițiile meteorologice). Dacă ambrozia nu a fost erbicidată sau eliminată mecanic până la 15 iulie, se ajunge la perioada în care începe să își scuture semințele, în funcție de cultura pe care a infestat-o. Este vorba de mii sau zeci de mii de semințe.
— Doamna Celan, în cazul acestor alergii există și ceva mijloace de protecție?
— Da, există astfel de mijloace și anume: reduceţi timpul petrecut în aer liber în cursul sezonului polenic, închideţi ferestrele în timpul zilei, atât acasă, cât şi în automobil, schimbaţi hainele după perioade îndelungate petrecute la aer liber şi primiţi duşul după plimbare, spălaţi-vă frecvent faţa şi mâinile, utilizaţi aparatele de aer condiţionat cu filtre, purtaţi măşti de model antigripă.
— Vă mulțumesc pentru această informație foarte utilă.