Alexei Taran: Tarifele la gazele naturale ar putea fi ajustate la începutul anului viitor

0
63

Despre aceasta a anunțat, în cadrul unui Club de presă, Alexei Taran, directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Acesta a explicat că până a ajunge la etapa de aprobare a prețurilor reglementate, urmează a fi parcurși câțiva pași obligatorii, care sunt în desfășurare.

Astfel, în condițiile în care Energocom a preluat din 1 septembrie serviciul de furnizare a gazelor naturale, ANRE urmează să aprobe, la prima etapă, cheltuielile de bază ale acestuia, planul de investiții, devierile, iar ulterior, în baza acestor date și a costurile de achiziție și transport a gazelor, Energocom va putea depune la ANRE solicitarea privind ajustarea tarifelor la gaz.

Reamintim că, actualmente consumatorii achită 15 lei și 50 de bani, fără TVA, pentru un metru cub de gaze, iar ultima modificare a tarifelor la gazele naturale a fost aprobată un an în urmă, la sfârșitul lunii noiembire 2024.


Articolul precedentLa 40 kilometri de Soroca, în orașul Mărculești s-a produs o deflagrație, într-o casă de locuit.
Articolul următorDoi candidați supleanți refuză fotoliul de deputat. CEC cere validarea a opt mandate
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.