Tableta de vineri
Gluma cu candidații la funcția de președinte al Republicii Moldova se îngroașă, or numărul lor crește ca pe drojdii și „finalizarea procesului” este mai departe decât ne-am imagina noi. Nu zic, Doamne ferește, că acest lucru (activismul cetățenilor) este ceva rău, ba dimpotrivă — este rău acel soldat care nu se visează general, dar se observă cu ochiul liber scopul suprem al acestei „mișcări” — detronarea Maiei Sandu, iar după aceasta să vină măcar și potopul. De altfel, nimic ieșit din comun în această detronare — nimeni nu s-a născut președinte și Maia Sandu nu este o excepție. La mijloc este altceva, care după data de 20 octombrie ar putea să ne coste foarte scump. Bineînțeles, orice persoană care este interesată (sau, poate, chiar „absorbită”) de politica mare are tot dreptul să mă critice pe motiv că ceea ce spun eu este la suprafață și că nu trebuie să fii cu stea în frunte ca să înțelegi toată mârlănia și toată ipocrizia care au atins cote maxime. Și pentru ce? Pentru ca cineva să-și ogoiască orgoliile, să-și justifice slujul în fața stăpânului, să pună sare pe coadă sau să se mai facă o dată de rușine.
În linii mari, candidații la primul fotoliu din stat ar trebui, în opinia mea, împărțiți în patru categorii distincte: unu — candidații cu șanse reale, doi — candidații care merită funcția, dar au șanse foarte puține, trei — candidații de conjunctură/puși pe fapte rele și patru — candidații de serviciu/candidații care mereu au respectat „principiul olimpic” — important este participarea, nu și victoria. Înainte de a face o precizare obligatorie, și anume: vă propun o opinie separată care trebuie tratată ca atare și nu-mi doresc să fiți de acord cu mine, nu mi-am pus scopul să mă expun pe marginea tuturor candidaților, dar pe câte unul din fiecare categorie (expunere care nu pretinde, bineînțeles, la adevăr în ultimă instanță).
Așadar, din prima categorie face parte o singură persoană — Maia Sandu. Despre aceasta vorbesc nu doar sondajele, dar și numele celor care râvnesc la acesta funcție, fie ele persoane cu state vechi în politică, fie persoane notorii, dar puțin cunoscute publicului larg. După ce a devenit clar că Igor Dodon și Ivan Ceban nu vor încerca marea cu degetul este evident că actuala președintă are deja un loc asigurat, cel puțin, în turul doi de scrutin. Mă veți întreba, de ce anume Dodon și Ceban ar fi fost principalii contracandidați? Răspunsul este clar: pentru că, după cum afirmasem anterior, năluca lui Dodon mai bântuie prin locurile întunecoase din Basarabia, iar Ceban are în spate, într-un fel sau altul, localitatea cu cei mai mulți furnizori de voturi.
Categoria a doua furnizează câteva nume celebre care, în alte circumstanțe, ar merita cu prisosință funcția de președinte. În acest context îmi pun întrebarea: unde au fost acești oameni cu doi-trei ani în urmă, când actuala guvernare (și președinta, ca principalul exponent al ei) făceau greșeli cu duiumul și se înecau în orgolii și aroganță? De ce au ieșit la rampă doar acum, când până la alegeri au rămas zile numărate și nimeni nu poate garanta că intențiile bune și frumoase vor fi înțelese și, într-un final, votate de electoratul bulversat și amăgit de atâtea ori? În această ordine de idei, cea mai de notorietate este candidatura domnului Alexandru Arseni. Sincer vorbind, nu știu cum își măsoară șansele domnia sa și de ce unii susținători ai domnului Arseni întreprind deja măsuri pentru a-l bate cap în cap cu Maia Sandu — pe de-o parte, și pentru a-i pune la stâlpul infamiei pe acei care cred că actuala președintă are șanse incomensurabil mai mari.
Categoria a treia mi se pare cea mai numeroasă, iar reprezentanții ei de vază ar fi chiar ex-procurorul general Alexandru Stoianoglo și jurnalista Natalia Morari. Poate greșesc, nu zic, dar ambii au destul discernământ ca să înțeleagă în ce situație stupidă s-au aruncat de bună voie, dar siliți de unii care o să stea într-o parte și o să zâmbească pe sub mustăți. Și unul, și altul aproape că nu-și ascund ura față de Maia Sandu și au tupeul să-și rezolve frustrările cu astfel de preț. Poate că cineva le-a desenat niște scenarii roze, conform cărora în seara de 20 octombrie să aibă surprinse plăcute, dar… Pun pariu că se va întâmpla tocmai inversul, inclusiv și din cauza că din această categorie mai sunt și alți candidați la fel de frustrați și la fel de rupți de realitate.
Categoria a patra include persoane vocale, dar, în linii mari, mai puțin periculoase. Au oamenii (Renato Usatâi, să zicem) niște bani „în plus” și cine ar putea să-i convingă că din experiențele trecute se învață și că a perpetua în obrăznicie înseamnă a rămâne în pielea cocoșului care aleargă după găină doar să se încălzească. Până la urmă, dacă oamenii au decis să facă ceva valuri și să toarne apă la moara celor care consideră că această categorie de candidați joacă în terenul Maiei Sandu, așa să fie! Nu poți să-i iei omului dreptul la plăcere…
În fine. Ziceam la început că problema cea mare nu ar fi detronarea Maiei Sandu, dar altceva, și anume — compromiterea Referendumului cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Or, pentru ca nici una, nici alta să nu se întâmple la 20 octombrie, facem alegerea corectă și apropiem ziua cea mare…
