Agenția Națională pentru Sănătate Publică continuă supravegherea epidemiologică a infecției COVID-19

0
60

Conform datelor săptămânale, în perioada 18–24 august 2025 (săptămâna 34/2025), au fost înregistrate 993 de cazuri de COVID-19, ceea ce reprezintă o creștere de 52% comparativ cu săptămâna precedentă. Din totalul cazurilor, 346 (35%) au fost raportate în rândul copiilor cu vârste între 0–14 ani.

În cadrul monitorizării virusului SARS-CoV-2, Laboratorul național de referință în secvențiere genomică al ANSP a efectuat o nouă rundă de secvențiere, la finele săptămânii trecute, fiind confirmată circulația exclusivă a variantei Omicron, cu o diversitate de sublinii, dintre care predomină XFG, JN.1 (LB.1.3.1) și LF.7. Respectiv, a fost confirmată circulația variantei XFG „Stratus”. Aceasta a fost detectată pentru prima dată în ianuarie 2025, în Asia de Sud-Est, iar în iunie 2025 a fost clasificată de OMS drept variantă sub monitorizare (VUM), pe fondul răspândirii accelerate la nivel global. XFG reprezintă un recombinant al subliniilor LF.7 și LP.8.1.2, având mutații unice în proteina spike, ceea ce îi conferă o transmisibilitate crescută. Potrivit experților internaționali, această variantă nu determină forme clinice mai severe, însă necesită monitorizare constantă.

Având în vedere evoluția epidemiologică, perioada sezonului estival și mobilitatea sporită a populației, ANSP recomandă respectarea măsurilor de protecție pentru reducerea riscului de infectare:

  • Păstrarea distanței sociale: menținerea unei distanțe sigure față de alte persoane pentru a reduce riscul de transmitere a virusului.
  • Evitarea locurilor aglomerate: limitarea participării la evenimente sau vizitării spațiilor aglomerate pentru a minimiza expunerea.
  • Igiena mâinilor: spălarea frecventă și corectă a mâinilor cu apă și săpun sau utilizarea soluțiilor dezinfectante.
  • Igiena respiratorie: acoperirea gurii și nasului în timpul tusei sau strănutului și igienizarea imediată a mâinilor.
  • Respectarea măsurilor la locul de muncă: aerisirea regulată a spațiilor închise.
  • Aplicarea filtrului de dimineață în instituțiile de educație timpurie și de învățământ: excluderea temporară din colectivitate a copiilor care prezintă simptome de boală.
  • Monitorizarea stării de sănătate: consultarea medicului de familie la apariția simptomelor, chiar și ușoare.
  • Vaccinarea: efectuarea vaccinării și a dozelor de rapel recomandate pentru prevenirea formelor severe ale bolii.
  • Informarea din surse oficiale: accesarea permanentă a informațiilor verificate privind evoluția situației și recomandările actualizate.

ANSP reiterează că vaccinarea împotriva COVID-19 rămâne cea mai eficientă măsură de protecție împotriva formelor grave ale bolii și a deceselor.

ANSP subliniază importanța vigilenței sporite și a aplicării constante a măsurilor de prevenire și control, mai ales în contextul începerii noului an școlar, care implică reluarea activităților în colectivități și o mobilitate ridicată a populației.


Articolul precedentȘi în noul sezon de încălzire va fi aplicat sistemul de compensații – pentru primii 100 kWh consumați lunar
Articolul următorNoul procuror general va fi Alexandru Machidon // Cariera, avere și activitatea profesională
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.