Alături de problema transnistreană, tema aderării RM la UE mereu a fost în vizorul celor care au râvnit primele funcţii în stat. Despre aderare au scris şi au vorbit nu doar politicienii convinşi că viitorul nostru este în marea familie europeană, alături de Germania, Franţa, Italia, România…, dar şi farisei care spuneau una, dar făceau şi mai fac alta. Realizarea visului european fiecare şef l-a văzut în felul lui: de la pedalarea pe „axioma” că RM este cea mai săracă ţară din Europa şi trebuie ajutată până în pânzele albe până la „construirea Europei la noi acasă de noi înşine”. În ultima vreme însă această temă a fost lăsată de izbelişte şi nu fără motive: pe de-o parte, UE se confruntă cu grave probleme, inclusiv şi de imagine (vezi Brexitul, criza din Grecia, „părerile mai deosebite” pe diverse chestiuni ale unor ţări-membre, valul de imigranţi), iar pe de altă parte, Federaţia Rusă ca întotdeauna speculează astfel de slăbiciuni, joacă tare cartea trecutului şi le face din ochi nostalgicilor şi celor fără neam şi ţară.
Ce-i drept, zilele acestea parlamentele RM, Ucrainei şi Georgiei au adoptat la Cadennabia (Italia) o Declaraţie comună privind Regândirea Strategică a Parteneriatului Estic. Faptul că la eveniment au participat politicieni din Germania şi SUA, iar chestiunea va fi inclusă în ordinea de zi a Summitului care va avea loc la sfârşitul lunii noiembrie la Bruxelles, vorbeşte de la sine şi nu poate fi privit, în mod normal, ca o simplă bulă de săpun. Prin această declaraţie parlamentarii din cele trei ţări (apropo, RM a fost reprezentată la acest înalt for de un pro-european convins, Iurie Leancă, şi de un exponent clasic al trecutului, un personaj mereu contradictoriu şi fără stimă şi respect din partea cetăţenilor, Marian Lupu) „şi-au reconfirmat angajamentul pentru valorile comune ale democraţiei, libertăţii, statului de drept şi demnităţii umane, precum şi importanţa reformelor interne, combaterea corupţiei şi consolidării instituţiilor publice în faţa provocărilor geopolitice hibride”. În traducere din limba diplomatică în limba noastră aceasta ar însemna că cei trei doresc să treacă din categoria partenerilor în categoria ţărilor cu perspective reale de aderare.
De ce Ucraina, care se află în conflict deschis cu FR, în loc să consolideze relaţiile cu vecinii procedează tocmai invers — îngrădeşte drepturile minorităţii române din Bucovina şi sudul Basarabiei să studieze în limba maternă? Oare astfel trebuie să procedeze acei care în Declaraţia cu pricina afirmă că-şi reconfirmă angajamentul pentru valorile democratice?
Din punctul de vedere al unui eurooptimist în trecut şi eurosceptic în prezent, eu îmi asum dreptul să consider următoarele: această Declaraţie este una de conjunctură şi de palmares pentru actualii guvernanţi (un fel de aruncare a prafului în ochi), fiindcă semnatarii îşi dau bine seama că în condiţiile actuale UE îi va fi foarte greu să dea un răspuns pe măsura aşteptării celor trei. Aş putea spune chiar că documentul semnat este un fel de sucire a mânilor, dar nu fac acest lucru, fiindcă aşa cum Moscova nu crede în lacrimi, la fel Bruxellesul nu crede în sucirea mâinilor. În primul rând, UE are de rezolvat acum alte probleme decât viitorul apropiat al celor trei ţări. În al doilea rând, nu fără străduinţele Kremlinului, prea cu turta la fund sunt RM, Ucraina şi Georgia ca să pretindă la un nou statut în relaţiile cu UE. Ca să nu zic că şi semnatarii Declaraţiei nu s-au decis în materie de relaţii bilaterale. Bunăoară, de ce Ucraina, care se află în conflict deschis cu FR, în loc să consolideze relaţiile cu vecinii procedează tocmai invers — îngrădeşte drepturile minorităţii române din Bucovina şi sudul Basarabiei să studieze în limba maternă? Oare astfel trebuie să procedeze acei care în Declaraţia cu pricina afirmă că-şi reconfirmă angajamentul pentru valorile democratice?
În fine, profitând de ocazie, vreau şi eu să dau răspuns la întrebarea din titlu. Chiar dacă Republica Moldova şi-a diminuat, în ultima vreme, şansele de aderare la UE (vezi furtul miliardului, lupta crâncenă dintre clanurile politice, împărţirea cetăţenilor pe diferite criterii şi, nu în ultimul rând, preşedintele dus cu pluta), mai există o luminiţă în capătul tunelului, care se poate îndepărta şi mai mult, dar, cu acelaşi succes, se poate apropia. De ce depinde acest lucru? De ceea ce se va întâmpla în această lume mare şi nebună, în care dorinţele moldovenilor, ucrainenilor sau georgienilor contează puţin spre deloc. Astfel, aderarea celor trei poate avea loc chiar mâine (dacă în lume se întâmplă ceva extraordinar şi puterile lumii recroiesc harta lumii) sau nu mai degrabă decât la… Paştele Cailor.
