La 18 ianuarie, în Serviciul de Gardă al Inspectoratului de Poliție Soroca, a parvenit informația telefonică de la un trecător, care a comunicat că pe o stradă din oraș a fost produs un accident rutier cu tamponare de pieton. Ajunși la fața locului, preliminar polițiștii au stabilit că un bărbat de 33 de ani (angajat al Inspectoratului de Poliție Soroca) în timp ce se deplasa cu automobilul de marca Renault Scenic pe o stradă din municipiul Soroca, ar fi accidentat pietonul, un bărbat de 42 de ani, care ar fi ieșit spontan din fața autocarului de rută ce staționa, și nu s-ar fi asigurat, informează poliția.
În urma accidentului rutier, pietonul a avut nevoie de îngrijiri medicale fiind transportat la Spitalul Raional Soroca. Conducătorul automobilului fiind supus testării alcoolscopice, s-a constatat că nu consumase băuturi alcoolice. Pietonului la fel i-a fost efectuat testul la alcoolemie și ca rezultat s-a stabilit că acesta ar fi fost sub influența băuturilor alcoolice. Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier.