Interviu cu soroceni
În ajunul Sfintelor sărbători de Paști, protagonistul rubricii noastre permanente „Interviu cu soroceni” nu putea fi altul decât părintele Sorin Huluță, acel care „a pus pe picioare” și care gestionează cu atâta evlavie și dragoste de Dumnezeu Biserica „Sfinții Martiri Brâncoveni”, care a devenit o adevărată oază pentru credincioși, o adevărată Mecca unde își găsesc înțelegere și alinare toți acei care cred în cuvântul lui Dumnezeu, un muzeu în aer liber și, nu în ultimul rând, o nouă carte de vizită a orașului de pe malul Nistrului. Chiar dacă este născut la Onești, nu cred că există cineva care să conteste faptul că părintele Sorin este un sorocean sadea, care ne reprezintă cu cinste și care merită tot respectul și stima credincioșilor.
(Sfârșit. Începutul vineri, 30 aprilie și sâmbătă, 1 mai)
− Părinte Sorin, această pandemie cum a afectat biserica și dacă v-ați adaptat la noile condiții?
− Biserica întotdeauna s-a adaptat, dar niciodată nu a renunțat la ceea ce a propovăduit mii de ani. Biserica și-a păstrat locul în sufletele oamenilor și în fața statului. Eu cred că trebuie să rămână cum a fost întotdeauna, o simfonie dintre biserică de stat, fiindcă bizantinii ne-au dat un bun exemplu în acest sens, dar biserica nu trebuie să renunțe la ceea ce a propovăduit. Cu riscul de a părea învechiți și neadaptați, eu cred că noi, ortodocșii, trebuie să ne păstrăm calea. Nu ne cere nimeni nimic să facem, deocamdată, — trebuie să rămânem aceiași creștini, trebuie să căutăm Biserica atât cât putem și fără să ne fie frică de ceva. O vorbă spune că moartea omoară o dată, iar frica omoară în fiecare zi. Să lăsăm frica într-o parte, dar aceasta nu înseamnă că în această pandemie nu trebuie să ne păzim și să nu avem grijă de sănătatea noastră, dar să nu facem din acest lucru o fobie, să nu escaladăm anumite lucruri. Trebuie să fim așezați în toate și calculați când facem ceva, să nu pierdem echilibrul. Biserica are o poziție cât se poate de clară pentru acei care vor să vadă lucrurile real asupra credinței chiar și în aceste vremuri grele. Nu cred că biserica, de sus până la ultimul credincios, va face rabat și va încălca regulile pe care nu le-a făcut, ci reguli făcute de sfinții părinți și reguli lăsate de Mântuitorul nostru. Nimeni și nimic nu va putea să biruiască vreodată credința atâta timp cât o vom apăra-o.
− Pe de-o parte, slujitorii Bisericii cheamă enoriașii în lăcașele sfinte de Paști, iar pe de altă parte, autoritățile îi îndeamnă să rămână acasă pentru a nu a aglomera spitalele și așa pline cu persoane infectate. În așa situație, cum ar trebuie să procedeze creștinii?
− Vorbeam de o simfonie dintre stat și Biserică — dacă statul consideră că mai face parte din această simfonie, atunci trebuie să găsească soluțiile cele mai bune pentru a nu pune în pericol viața oamenilor, dar și pentru a nu periclita prezența creștinilor în locașul sfânt, așa cum s-a întâmplat dintotdeauna de Paști. Eu sunt convins că se pot găsi soluții — ceea ce ține de medicina noastră este incontestabil că trebuie susținută sub toate aspectele, personal respect și iubesc medicii, pentru viața și sănătatea lor mă rog mereu, dar pe de altă parte, să nu uităm că fără rugăciune pierdem totul. Fără credință, fără participarea la Sfânta liturghie nu vom putea trece peste ceea ce se întâmplă. Atunci când au fost molime, boli Biserica și credința au avut un aport principal. Împreună cu medicii am izbăvit poporul de boală și cred că acest lucru îl putem face și acum… Cât privește prezența la Biserică, să nu uităm că omul este creat liber și libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea ta. Nimeni nu este în drept să-mi încalce libertatea mea, dar aceasta nu înseamnă că nu trebuie să respect anumite reguli. Sunt liber și trebuie să rămân liber — aceasta este părerea mea. Nu influențez pe nimeni, să facă fiecare cum dorește, ce dorește și ce simte.
− Liturghia afară ar fi o soluție?
− Decizia va fi luată de mai-marii noștri. În noaptea de Înviere vom face ceea ce ni s-a transmite de la Mitropolie, nimic nu vom face din capul nostru.
− În ultima vreme se vorbește mult despre vaccinare. Dumneavoastră v-ați vaccinat sau așteptați când vă vine rândul?
− Nu sunt nici pro și nici contra vaccinare, avem nevoie de răbdare și chibzuință. Ba mai mult, vaccinarea este un lucru atât de intim, încât ține de fiecare om în parte și nimeni nu este în drept să-i zică omului da sau ba. Suntem atât de împărțiți și despărțiți pe tot felul de criterii, încât și acest criteriu ne mai trebuia. În ce mă privește, deocamdată, mulțumim lui Dumnezeu, suntem sănătoși și așteptăm să vedem dacă aceste vaccinuri sunt cu adevărat sigure și dacă putem să le administrăm nouă și copiilor noștri.
− De altfel, ce trebuie să facă creștinii — ceea ce spune preotul sau ceea ce face preotul?
− Și preotul, și creștinul trebuie să facă ceea ce zice Dumnezeu — să se roage, să asculte cuvântul lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi convorbim cu Dumnezeu prin rugăciune și fiecăruia El ne spune ce trebuie să facem. Nu trebuie neapărat să ascultăm de preot — da, preotul ne învață de la amvon, ne tâlcuiește scripturile, ne tâlcuiește Evanghelia, ne dă anumite povețe…, dar avem libertatea să facem cum considerăm că este mai bine pentru noi.
− Vorbeați despre faptul că suntem despărțiți… Or, în Republica Moldova avem și două Mitropolii. Există posibilități ca ambele să se unească și să avem doar una?
− Aș putea să mă eschivez de la răspunsul la această întrebare, invocând cauza că sunt prea mic să mă dau cu părerea. Eu mă rog pentru aceasta și dacă ar fi în puterea mea să decid eu, mâine mi-aș invita zece colegi de la Mitropolia Moldovei să slujim liturghia împreună. Până la urmă, oficiem aceeași liturghie, ne facem cruce cu aceeași mână, folosim aceleași cărți de slujbă, suntem purtători de Hristos identici…, dar încă nu a venit momentul să fim alături. Deocamdată este o problemă dureroasă pentru toată lumea, dar și aceasta poate fi rezolvată prin rugăciune, dragoste și conciliere. Noi nu suntem diferiți, suntem toți ai lui Hristos.
− Părinte, ce preferați să faceți în tipul liber, dacă aveți parte de acesta?
− Mă strădui să-mi fac timp pentru familie, or noi, preoții, știm când ieșim din casă, dar nu știm când revenim acasă. Aceasta nu înseamnă că mă plâng, Doamne ferește, fiindcă orice preot a știut la ce muncă se înhamă. Eu nu fac excepție, fiindcă am știut cum va fi și că hobby-urile mele vor trece pe planul secund sau chiar vor rămâne doar la nivel mental, nu și fizic. De exemplu, pescuitul s-a stins ca pasiune de multă vreme. Pe de altă parte, sunt de părerea că nu prea știm cum să ne organizăm timpul liber și acest lucru se referă și la persoana mea.
− Pe lângă misiunea de preot, Dumneavoastră vă implicați și în multe acțiuni de caritate gen „Masa Bucuriei”. Câtă importanță dați astfel de activități?
− Socialul face parte din Biserică, pentru că este de datoria noastră să ne implicăm acolo unde sunt probleme. Mereu am înțeles acest lucru și am încercat să pun umărul cât de mult și de bine am putut și, cu siguranță, activitatea nu se va sfârși atâta timp cât ușile acestei biserici vor fi deschise. Acei care vor avea nevoie vor găsi sprijinul bisericii noastre întotdeauna. De altfel, lucrurile bune le fac oamenii din jurul meu, eu doar coagulez acțiunile lor și nu obosesc să spun că milostenia este nu doar o virtute despre care trebuie să vorbim, dar și să o practicăm.
− Mulțumesc pentru acest interviu și Doamne-ajută în continuare.
