18 468 kg produse de birotică, în sumă totală de 362342,16 lei vor primi copiii din familiile social-vulnerabile

0
77
Foto: pixabay.com

Cabinetul de miniștri a aprobat Hotărârea de Guvern „Cu privire la transmiterea unor bunuri”, care conține prevederi cu referire la transmiterea către organele locale de specialitate în domeniul învățământului din cele 35 de raioane/municipii din Republica Moldova a donației recepționate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

Este vorba despre îndeplinirea prevederilor Memorandumului de parteneriat dintre Guvernul Republicii Moldova și Societatea Filantropică United Medical Forces „PRO HUMANITATE” din Germania semnat la 16.08.2010. Astfel, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a recepționat un lot de produse de birotică umanitare (materiale școlare, caiete, caiete de desen, carnețele de notițe).

Donația este destinată elevilor din familiile social-vulnerabile. Către organele locale de specialitate în domeniul învățământului 18 468 kg produse de birotică, în sumă totală de 362342,16 lei, la repartizarea bunurilor pe raioane/municipii s-a ținut cont de numărul de elevi și numărul de instituții per raion/municipiu.

INFO OdN


Articolul precedentFederația Rusă rămâne închisă pe un termen nedeterminat
Articolul următorAjutor frățesc de la București: 42 de lucrători medicali au venit  în Republica Moldova, pentru a ajuta colegii în lupta cu coronavirusul
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.