S-a născut în localitatea Cuhureștii de Sus, la 1 iunie 1870. Este fiul dascălului Ștefan Frățiman, un erudit în meseria lui, cunoscând limbile greacă, română și slavonă. Iustin și cu frații săi din fragedă copilărie au fost educați în spiritul unității naționale. De mic copil a fost pregătit de către fratele Petru preot. A fost o fire studioasă, cu o mare putere de asimilare intelectuală.
După obiceiul timpului, a fost trimis la Școala spirituală din Edineț. A fost primul elev în toate clasele. Se ocupa zilnic cu lectura particulară. Elevul premiant a trecut la Seminarul Teologic din Chișinău. S-a dedat studiilor și cercetărilor științifice. A colindat satele Moldovei, adunând documente și cărți vechi, dovedind originea latină a românilor și dreptul lor asupra Basarabiei… Era foarte capabil și ajuta colegii mai mici de la seminar. A avut un prieten apropiat, Ioan Goian, care a fost preot la Hristici.
Trecutul istoric și geografic al Basarabiei l-a preocupat cu pasiune. Era cuprins de adâncă revoltă și indignare când vedea cum se înstrăina neamul… Absolvind ca premiant Seminarul Teologic, a fost trimis ca bursier al statului la Academia Teologică din Kazan, pe care o termină cu succes și este proclamat candidat în teologie. A explorat și alte domenii ale gândirii și vieții omenești. A absolvit Institutul Imperial de Arheologie din Petersburg, Facultatea de Litere. Ca student, petrecea vacanțele mari în România, unde a studiat literatura și istoria națională. A activat la seminarele din Lâscov, Oloneț, Pinsk. A predat limba greacă și latina, istoria bisericească, dogmatica și istoria laică.
„Omul acesta scund și gârbovit sub povara loviturilor de soartă a fost omul care n-a cunoscut niciodată afecțiunile unei vieți de familie și s-a prăpădit înainte de vreme, binemeritând titlul de martir și de erou”. (Vasile Ciubotaru, fost elev al lui Iustin Frățiman)
La 1 august 1913, a ajuns profesor la Școala normală din Soroca. Aici, aproape de satul natal, a căutat să fie de folos idealului național. A fost dascălul viitorilor luminători ai satelor din județul Soroca. A fost un mare românofil. Îndruma și trimitea tineri moldoveni peste Prut, în România. O mare impresie asupra lui a produs moartea regelui Karol. Era considerat cel mai sever profesor. De fapt, avea multă bunătate în suflet. A întreținut mai mulți tineri la învățătură, ținea în gazdă mai mulți elevi moldoveni… Familie nu și-a întemeiat. Într-o perioadă a închiriat o bojdeucă ca să-și echilibreze bugetul. N-a agonisit avere, singura lui bogăție fiind o bibliotecă mare.
Iustin Frățiman era considerat de autorități drept un mare românofil. Dușmanii îl considerau ca o persoană periculoasă pentru stat. Felul lui de a fi ursuz și necomunicativ a constituit o permanentă cauză de izolare și, din invidie, colegii lui, care nu se puteau compara cu el în ce privește pregătirea profesională, scriau la Inspectoratul școlar din Odesa denunțuri pe el: „…își permite să vorbească moldovenește (românește)… Nu a participat la parastasul lui Alexandru al II-lea… Se adresează elevilor cu „domnilor”… Citea cărți românești. A fost o victimă, un apostol, un martir. A fost acuzat de separatism. În vara anului 1916, a fost dus la închisoarea din Soroca, după ce a fost exilat în Rusia și a fost eliberat după prăbușirea imperiului rus. Revenind printre ai săi, a aderat la Mișcarea tinerilor naționaliști români.
Posteritatea n-a cunoscut, din păcate, contribuția lui Iustin Frățiman la înfăptuirea idealului nostru național. Or, datorită culturii sale, a fost cel mai activ susținător al naționalizării școlii și întoarcerii alfabetului latin. La 25 mai 1917, participă la Congresul învățătorilor și ține un discurs patriotic. A desfășurat o vastă activitate publicistică…
A plecat la cele veșnice la 27 septembrie 1927. Este înmormântat la Cuhureștii de Sus. Iustin Frățiman a rămas un veteran modest al luptei pentru dezrobirea sufletească a provinciei lui natale, lăsând să treacă peste el și înaintea lui pe toți patrioții și naționaliștii de paradă… A murit sărac, lipsit de prieteni și ajutor el, acel care s-a frământat o viață întreagă pentru trezirea conștiinței de neam a poporului basarabean.
Suplimentar: Paul Vataman, „Figuri sorocene”.
ANA BEJAN, prof., preşedinta Fundaţiei „Gr. Vieru”
*Sponsorul rubricii este SRL „NOUSTIL”, directoare Ecaterina Martâniuc
