Fapte văzute, auzite și trăite (XXIV)

0
83

Pe o bancă, nu departe de noi, stăteau două fete mărişoare, în uniforme de eleve. Vecina mea s-a dus la ele şi a stat un timp de vorbă cu ele. O fetiţă s-a sculat, a venit la mine spunînd: „Deadinca (uncheşule), nu refuzaţi să luaţi de la mine şi de la colega mea, eleve la şcoala de învăţătoare, acest ajutor”, şi mi-a întins două hîrtii a cîte 2 ruble fiecare. De emoţie am început să lăcrimez. Doamna mai în vîrstă a venit să mă încurajeze, mi-a dat o hîrtie de 5 ruble şi toate au plecat la trenul lor. Spre seară, am plecat şi eu din Surbakov spre Selangher. Cu banii ce-i aveam, călătoria a fost deosebit de plăcută. De pîinea neagră şi peştele sărat cu care eram aprovizionat, aproape nu mă atingeam. Dispoziţia mea sufletească era minunată. Admiram cu mult interes pădurile întinse, cîmpiile cam triste şi oraşele foarte sumbre. Peste 2 zile am ajuns la Selangher, Mariiskaia A.S.S.R. Cu toată înfăţişarea mea penibilă, dispoziţia sufletească era admirabilă. Chiar din faţa gării, începea masivul de pădure, fără sfîrşit la orizont. În dosul gării — cîmpie şi drum pînă în satul Selangher. Lîngă gară — locuinţe puţine, mai mult construcţii administrative. Am aflat unde stă delegatul miliţiei, căci lui trebuia să mă prezint pentru legalizarea şederii mele şi pentru paşaport interior. De la omul de serviciu am aflat că delegatul lipseşte şi că nu ştie cînd va veni. „Mai bine, a spus el, să aşteptaţi în gară, eu am să vorbesc cu omul de serviciu să facă foc, căci vedeţi ce frig s-a făcut. De mîncare, a mai spus el, nu veţi duce lipsă, căci femeile vin la tren dimineaţa cu de toate ale gurii şi ce-a rămas nevîndut, dau la nevoiaşi. Cînd o veni litenantul, eu am să vă chem şi atunci veţi veni repede, căci el nu stă mult şi pleacă iar. Am dus-o binişor la gară, cu mîncarea, cu căldura. Mai greu cu somnul, căci nu aveam nimica. A venit omul şi m-a chemat la delegat. Litenantul s-a uitat la mine şi a început interogatoriul tipic. Cînd m-a întrebat locul naşterii, eu i-am răspuns: „Moldavskaia S.S.R., oraşul Soroca, satul Zastînca”. El tresare: „Cum, Soroca?! Da, eu sînt sorocean, ce coincidenţă stranie!”. A început o discuţie etimologică în care eu m-am dovedit mai tare. El a rămas mulţumit şi îmi pune întrebarea ce să facă cu mine: „Căci trebuie să intri la lucru, dar dumneata nu eşti bun de nimica şi nici paşaport nu poţi să obţii acum, fiindcă nu eşti în stare să faci 40 km, pînă la Zapnigorod, sediul raionului. Spune omului de serviciu să-l aducă pe dr. Oparin de la dispensarul „Gazgortop” (combustibilul oraşului Kazan). Dr. Oparin a venit îndată să mă vadă şi să spună ce poate face cu mine. Doctorul spune că sînt distrofic şi incapabil de muncă. Pe urmă mă întreabă ce profesie am, eu îi spun: „Contabil”. „Atunci, spune doctorul, situaţia se schimbă. Nu spuneţi nimănui că dînsul este contabil. Eu îl iau la mine la dispensar, îl ţin acolo ca să fac puţină ordine şi atunci îi voi spune directorului „Gazgortop” că am un contabil”. Litenantul mi-a spus că pot lucra fără paşaport şi cînd voi fi în stare să mă deplasez pînă la raion, atunci voi pleca. M-am mutat de la gară la dispensar. Doctorul a fost foarte omenos cu mine. „Prin toate acestea am trecut şi eu”, a spus doctorul.
* în text este păstrată ortografia originalului.
Continuare în ediţiile viitoare.
Gheorghe I. Lupașcu, fost prefect al județului Soroca

FOTO: Muzeul de Istorie Soroca.

Fapte văzute, auzite și trăite (XXIII)


Articolul precedentNedescoperit la timp, cancerul la sân poate ucide! Mergi la control acum!
Articolul următorComuna Pîrlița: file de istorie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.