Municipiul și raionul Soroca nu se mai regăsesc în TOP-ul celor mai transparente localități

0
135

Dacă în anii precedenți, Soroca se afla printre orașele și raioanele cu cea mai mare transparență, anul acesta nu se mai întâmplă același lucru. Astăzi alte localități sunt în TOP.

Orașele Bălți, Cimișlia și Cahul sunt cele mai transparente localități din Republica Moldova, iar Strășeni, Fălești și Cahul — cele mai transparente raioane din țară în anul 2018, fapt pentru care au fost premiate. Clasamentul celor mai deschise autorități publice locale a fost realizat de Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul” împreună cu INEKO Slovacia… Cele 60 de localități (40 de orașe și 20 cele mai mari sate/comune) și 32 de consilii raionale au fost evaluate în baza următoarelor nouă criterii de transparență: accesul la informație, participarea în procesul decizional, procesul bugetar, organizarea și desfășurarea achizițiilor publice, administrarea proprietății publice, conflictul de interese, resursele umane, serviciile sociale și investițiile raionale.

Punctajul maxim pentru administrația unui autorități publice locale constituie 100 de puncte. Astfel, cele mai transparente localități sunt municipiul Bălți (82 de puncte), orașul Cimișlia (62 puncte) și municipiul Cahul (62 puncte). La rândul său, cele mai transparente autorități publice locale de nivelul II sunt consiliile raionale din Strășeni (78 de puncte), Fălești (64 de puncte) și Cahul (58 de puncte)… Potrivit clasamentului, cele mai bune exemple de respectare a accesului la informație este Primăria orașului Cimișlia (97 de puncte) și Consiliul raional Sângerei (94 puncte). La capitolul participarea în procesul decizional, municipiul Bălți și Consiliul raional Strășeni își păstrează, în ultimii ani, prima poziție. În ceea ce privește achizițiile publice, doar pe pagina web a municipiului Bălți, a satelor Costești, Varnița, dar și a Consiliului raional Strășeni găsim contractele la acest capitol. Ce ține de transparența bugetară, 34 de autorități locale de nivelul I și 27 de raioane au publicat pe web bugetul pe anul 2018.

Clasamentul celor mai transparente autorități publice locale mai arată că 58 de primării și 30 de consilii raionale nu au făcut publice prin intermediul paginii web rezultatele concursului pentru funcţiile publice vacante în 2017 și doar primăriile din municipiul Bălți, primăria Călărași și Consiliile raionale din Strășeni și Sângerei au făcut acest lucru.

Articolul precedent„AMICII NISTRENI” și „CASA SPERANȚELOR” — împreună depășim bariere
Articolul următorFOTOGRAFIA ZILEI: Soroca se pregătește de sărbători
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.