Alăturea de iscălitura Domnitorului Ţării Moldovei, se mai găsesc iscăliţi după mărturiile lor şi boerii ţării: Bodi, vornicul: Sbierea, Inca, Bleca, pârcălabul; Arbore, pârcălabul din Neamţ; Hangura, din Orhei; Dajbog paharnic şi Tonea, stolnic. Aşa ştia Domnitorul ţării să înzestreze pe mazilii dârji pentru slujba lor de „slujitori de pe margină”.
În anii 1634—54, hatmanul zaporogilor Bogdan Hmelnitski, pentru că Vasile Lupu-Vodă i-a refuzat mâna fiicei sale Ruxandra, cerută de soţie pentru procletul şi urîtul său fiu Timuş, fiul Hatmanului a prădat şi devastat Soroca. Soroca a mai fost prădată şi de valachi, cari alungară pe Lupu-Vodă la Cihirin, dar în 1654 Timus Hmelnitski, în fruntea a opt mii de cazaci a ocupat Soroca, a risipit pe vrăjmaşi şi i-a redat lui Lupu, socru său, tronul Moldovei. La anul 1692, Soroca a fost ocupată de poloni, cari s’au apărat aci în contra lui Mustafa-Paşa. La 1711 Petru Cel Mare, trecând cu armata sa spre Prut a ocupat Soroca, măcelărind pe locuitorii ei.
Dar Dumnezeu i-a răsplătit răutatea, căci bătut de turci, a fost silit să primească cele mai ruşinoase condiţii de pace, pentru a nu fi luat în plean. La 1738, Soroca a căzut prada lui Comist din Mirgorod, care a ars’o. Din anul 1848 oraşul a fost răscumpărat de stăpânire de la particularii proprietari şi figura drept capitală a judeţului cu acelaş nume. Actualul oraş Soroca e aşezat în mijlocul unui judeţ populat şi industrial.
Poziţiunea geografică a oraşului cade sub 48″, 36 est — nordică, 46″ lungime, de la Răsărit (după meridianul din Pulcov şi M. Stat Major Rus). Suprafaţa oraşului e de 2036 deseatine, 1168 stj. din care trei pătrimi sunt păşune, stânci şi maidanuri, iar cu mahalale 2230 ha. În anul 1892 populaţia era de 12118 locuitori din cari 6095 bărbaţi şi 6023 femei. În această dată după confesiuni: ortodocşi 3576, catolici 36, armeni 43, evrei 5463; după clase: nobili ereditari 36, nobili individuali 10, clerul ortodox 19, cler evreu 7, comercianţi 913, restul târgoveţi (mesciane).
Din studiul tablourilor statisticei oficiale atât ale fostului stat rus, cât şi ale zemstvelor reese că numărul naşterilor întrecea cu mult al morţilor. Lucrul acesta se datoreşte în parte climei sănătoase, pământului fertil şi apei cristaline. Grâul e de obicei obiectul principal al negoţului. În timpul din urmă, s’a concentrat în judeţul Soroca mare parte din industria tutunului din Basarabia.
De la satul Ţipila întregul judeţ altădată se ocupa cu această îndeletnicire, care îl vindea fabricanţilor din Odesa, Jitomir, Bordicef, Balta şi parte pentru export în Galiţia. Din fabricile ruseşti, tutunul de calitate superioară trecea deja în consumaţie sub numele de tutun turcesc, calitatea inferioară se strecura prin Bălţi, ca tutun de contrabandă, în România. Un pud (16 kg) de tutun de Ţipila se vindea la Odesa cu preţ de 15—20 de ruble în foi; iar pe la ţăranul moldovean căpăta cu 2—3 ruble.
*În text este păstrată ortografia originalului, continuare în edițiile viitoare
Cezar Stoika, ziarul “Cultura poporului, Cluj, 1926
