Femeie de 31 de ani, condamnată la închisoare pentru omorul amantei concubinului său și al fratelui acestuia

0
65

Procuratura Cahul informează despre pronunțarea unei sentințe prin care o femeie în vârstă de 31 de ani a fost condamnată la 20 de ani de închisoare, fiind găsită vinovată de omorul a două persoane.

 Potrivit actului de acuzare, la 11 septembrie 2025, inculpata, aflându-se la domiciliul său din raionul Cahul, a consumat alcool împreună cu mai multe persoane. După ce ceilalți participanți au părăsit bucătăria, femeia a rămas la masă cu fratele concubinului său și cu o altă femeie.

Pe fondul stării de ebrietate și al geloziei, întrucât anterior inculpata o surprinsese pe femeie în pat cu concubinul său, între cele două s-a iscat un conflict. În urma escaladării acestuia, inculpata a înjunghiat femeia cu un cuțit de bucătărie în zona abdomenului, iar bărbatul în zona toracică. Ambele victime au decedat în urma leziunilor suferite.

Totodată, s-a stabilit că, cu câteva luni înainte de comiterea crimei, între inculpată și victimă avusese loc o altercație, în cadrul căreia inculpata a lovit-o pe femeie cu o scrumieră în cap.

Inculpata nu și-a recunoscut vinovăția în comiterea faptelor de omor, informează procuratura.md/

În ziua crimei, aceasta a fost observată de un trecător în centrul municipiului Cahul, aflându-se pe carosabilul unei străzi și având asupra sa un cuțit de bucătărie, după care a scos un alt cuțit din buzunar.

Notă: Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la curtea de apel, în condițiile și termenele prevăzute de lege. Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare.


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentSerghei Tâmco: Sălile de sport din Soroca nu duc lipsa doritorilor de a face performanță
Articolul următorA sustras un document oficial și a fost condamnat la șase luni de închisoare
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.