Procurorii cer nouă ani de închisoare, iar Ciochină spune că „sunt niște aberații”

0
42

Deși procurorii au solicitat nouă ani de închisoare pentru ex-primarul de la Boldurești, Nicanor Ciochină, acesta spune că „sunt niște aberații” pe care nu le comentează.

Or, aici ping-pongul dintre cele două părți nu se termină: pe de-o parte procurorii cer arestarea preventivă până la sentința definitivă, dar Nicanor Ciochină consideră solicitarea procurorilor drept neîntemeiată, fiindcă…„„Eu nu am să mă duc nici în Transnistria, nici în Groenlanda”.

Vă reamintim că, fost primar de Boldurești este învinuit că, în seara de 19 februarie 2024, a accidentat mortal un băiat de 14 ani și a părăsit locul accidentului. Ulterior, ar fi încercat să șteargă urmele faptei sale, dar acesta neagă acuzațiile.  (Foto: TVR Moldova)

 


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentÎn luna ianuarie, Comisia Medicamentului a autorizat 30 medicamente, dintre care 17 medicamente noi și 13 – repetat
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.