Tinerii din Drochia, inspirați și premiați în cadrul Programului YEP Moldova / GALERIE FOTO

0
29

Pe 18 decembrie 2024, Centrul artistic Artcor din Chișinău a fost gazda unui eveniment remarcabil, desfășurat în cadrul Programului YEP! Idea Challenge, o inițiativă care își propune să inspire tinerii din Republica Moldova să viseze măreț și să contribuie activ la dezvoltarea comunităților lor. Organizat de YEP Moldova, sub coordonarea Vioricăi Cerbușca, în colaborare cu UN Women, evenimentul a reunit participanți din toate colțurile țării, inclusiv o delegație din Drochia.

Reprezentanții Centrului de Tineret Drochia, alături de specialista de tineret Olga Cernobai-Cichir, au fost printre cei care au trăit această experiență de neuitat. Printre participanți s-au numărat și tinerele Ioana Bolea, Daria Darii și Gabriela Rotari, care au avut ocazia să interacționeze cu invitați speciali, să dezbată idei și să exploreze noi perspective.

Dumitru Alaiba, Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova, a fost invitatul special al evenimentului. În discursul său, ministrul a încurajat tinerii să-și urmeze visurile, subliniind importanța implicării și inovării pentru un viitor mai bun.

Atmosfera de inspirație a fost completată de o ceremonie de premiere, în cadrul căreia participanții au primit diplome de merit și cadouri simbolice. Momentul culminant al zilei a fost desemnarea câștigătorilor concursului YEP! Idea Challenge, marcând o atmosferă plină de entuziasm și curiozitate.

Ulterior, tinerii drochieni au avut șansa unică de a vizita Guvernul Republicii Moldova. Experiența a inclus un tur al sălii de ședințe, unde au improvizat o dezbatere cu tema „Ce poate face Guvernul pentru tineri, ca să reușească în afaceri?”. Ioana Bolea, în rol de prim-ministru, a coordonat discuțiile, impresia lăsată fiind subliniată chiar de ministrul Alaiba, care s-a declarat plăcut surprins de inițiativă și implicare.

Vizita s-a încheiat cu un tur al biroului ministrului, unde au fost discutate idei și propuneri, urmată de o oprire la Pomul de Crăciun din centrul Chișinăului. Pentru participanți, această zi a fost o avalanșă de emoții și inspirație, o ocazie de a învăța, de a interacționa și de a-și exprima potențialul.

Ioana Bolea, membră a Centrului de Creație a Copiilor Drochia, a exprimat mulțumiri echipei YEP Moldova pentru sprijin și oportunitate:
„A fost o zi plină de inspirație, colaborare și energie pozitivă. Aduc mulțumiri echipei YEP Moldova pentru îndrumare, susținere și oportunitate, precum și echipei Career Compas pentru o experiență de neuitat!”

Evenimente precum YEP! Idea Challenge demonstrează că tinerii din Moldova au potențialul și ambiția de a contribui semnificativ la dezvoltarea societății. Prin inițiative bine structurate și sprijin adecvat, aceștia pot deveni motorul schimbării pozitive.

Ioana BOLEA,

membră HTSJ, Centrul de Creație a Copiilor Drochia

Articolul precedentVremea la Soroca: Meteo 24 decembrie
Articolul următorCând se merge cu colindul de Crăciun 2024. Tradiții străvechi și obiceiuri care încă aduc bucurie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.