Cum statul „hrănește” stăpânii propagandei: milioane de lei de la o instituție subordonată Ministerului Educației către firma unui proprietar de media blocată de SIS pentru falsuri

0
319

La 30 octombrie 2023, site-ul vedomosti.md, deținut de compania care editează și ziarul „Moldavskie Vedomosti”, era blocat de către stat printr-o decizie a Serviciului de Informații și Securitate pe motiv că ar răspândi informații false. 

Cu doar o lună mai devreme, tot statul, prin intermediul Centrului Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, vira în conturile unei companii deținute de proprietarul celor două instituții media 240 de mii de lei, iar până la finalul acelui an, încă 400 de mii de lei – pentru servicii de mentenanță și dezvoltare a unui sistem educațional. 

În vara anului 2024, statul mai plătea acelei companii încă 1,8 milioane de lei pentru aceleași servicii de mentenanță. În total, doar în ultimii trei ani, statul i-a plătit firmei peste 5 milioane de lei. 

Victor Ciobu este proprietarul și administratorul companiei „Publicația Periodică Moldavskie Vedomosti” SRL. Fondată în 1995 de către jurnalistul și politicianul Dumitru Ciubașenco, firma editează ziarul de limbă rusă „Moldavskie Vedomosti”. În 2007 compania a fost preluată de  Victor Ciobu, cel care în 2024 este administrator și singurul ei beneficiar. 

Victor Ciobu / sursa foto: facebook.com

Compania lui Victor Ciobu gestionează și site-ul www.evedomosti.md. Site-ul a fost creat pe 30 octombrie 2023, la scurt timp după ce precedentul site al publicației, vedomosti.md, a fost blocat de către Serviciul de Informații și Securitate (SIS) al R. Moldova pentru că „alterează spațiul informațional din R. Moldova”. Mai exact, site-ul a fost blocat pentru că răspândea informații false sau care pot să genereze „tensiuni ori conflicte sociale provenite de la autorităţile publice din statul aflat în conflict militar şi recunoscut drept stat agresor sau provenite de la persoanele fizice sau juridice incluse în listele de sancţiuni internaţionale ale Uniunii Europene, Statelor Unite ale Americii, Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Canadei şi Norvegiei, pentru acţiuni ce au urmărit destabilizarea ordinii constituţionale din Republica Moldova sau pentru implicarea în acţiuni ce atentează la statalitatea şi integritatea teritorială a statului vecin Ucraina”. 

Cine este Victor Ciobu

Victor Ciobu este fiul lui Emilian Ciobu, fost ambasador al R. Moldova în România – în perioada 1998-2003, care a decedat în 2021. Emil Ciobu a promovat moldovenismul și a susținut existența limbii moldovenești și a moldovenilor. Tatăl lui Victor Ciobu a fost președintele Partidului „Patria”, formațiune care a fost preluată în 2014 pentru participarea la alegerile parlamentare de către politicianul Renato Usatîi. Formațiunea a fost scoasă din cursa electorală de către Comisia Electorală Centrală. În 2020, CEDO a stabilit că „Patria” a fost exclus ilegal din alegeri. 

Datele de pe profilul său de pe Linkedln arată că Victor Ciobu ar fi profesor asociat și consultant IT în cadrul Universității de Stat din Moldova. Conform acelorași informații, între 2005 și 2007 ar fi fost consilier în cadrul Ministerului Apărării, iar ulterior ar fi activat în cadrul Întreprinderii de Stat Registru. 

Profilul de pe Linkedin/Victor Ciobu

În 2015, Victor Ciobu a apărut într-o fotografie împreună cu Igor Tuleanțev, actual președinte al Consiliului public „Pentru o Patrie liberă” și fost președinte al Ligii Tineretului rus. Cei doi anunțau că pregătesc „surprize” în alegerile locale din 2015 pentru partidul „Patria”. 

Igor Tuleanțev (centru) și Victor Ciobu.

În paralel cu faptul că este proprietar și administrator la compania care deține ziarul „Moldavskie Vedomosti” și site-ul evedomosti.md, datele publice arată că Victor Ciobu este acționar și administrator la compania SA „Cristalion-Plus”, specializată în activități de realizare a softului la comandă (software orientat spre client). Datele publice mai arată că începând cu 2021 și până în 2024, compania a semnat contracte cu o instituție a statului în valoare de circa 5,2 milioane de lei (circa 300 de mii de dolari). 

Indicatorii financiari ai companiei Cristalion-Plus SA, conform informațiilor de pe data2b.md

Profit de 7 milioane de lei în ultimii patru ani 

Societatea pe Acțiuni (SA) „Cristalion-Plus” a fost înregistrată în 1997. Fiind administrată de Victor Ciobu, firma are adresa juridică pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt din capitală, acolo unde se află și adresa publicațiilor acuzate de propagandă, „Moldavskie Vedomosti” și evedomosti.md. Datele publice arată că în 2023, firma avea doi angajați, iar în ultimii patru ani a avut profit cumulativ de 7 milioane de lei, în condițiile unui venit declarat de 11,2 milioane de lei. 

Datele publice de pe site-ul Agenției Achiziții Publice (AAP) arată că în perioada 2021-2024, SA „Cristalion-Plus” a semnat mai multe contracte cu Centrul Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație (CTICE). Centrul este persoană juridică subordonată Ministerului Educaţiei și răspunde de personalizarea și legalizarea actelor de studii pentru toate nivelele de învățământ ale R. Moldova, de administrarea sistemelor informaționale din domeniul educațional la nivel național, dar și de evaluările și instruirile asistate pentru cadrele din domeniul educației.

Contract de 1,8 milioane de lei, semnat în iunie 2024

În iunie 2024, CTICE și SA „Cristalion-Plus”, prin semnătura lui Victor Ciobu, au agreat un contract în valoare de 1,8 milioane de lei pentru „servicii de mentenanță preventivă, corectivă și adaptivă a Sistemului informațional de management în educație (SIME)”. La tender a participat doar un singur agent economic. 

Licitația din 2024 câștigată de Cristalion-Plus SA

Asemenea contracte au fost semnate și în anii precedenți, majoritatea fiind pentru „servicii de mentenanță a SIME”. În 2023 a fost semnat și un contract în valoare de 400 de mii de lei pentru „servicii de dezvoltare și implementare a extinderii funcționalităților noi ale Sistemului informațional de management în educație (SIME) (modulele: Educație timpurie, Învățământul general, Învățământul profesional tehnic, Catalogul electronic școlar)”. În total, în perioada 2021-2024 au fost semnate câteva contracte similare cu o valoare totală de 5,2 milioane de lei. 

Statul, despre colaborarea cu firma lui Ciobu

Conform CTICE, Sistemul informațional de management în educație (SIME) „acumulează informația complexă/detaliată cu privire la copii, elevi, studenți și reușita acestora (circa 500 de mii de persoane). De asemenea, SIME păstrează date detaliate despre toate cadrele didactice, de conducere și auxiliare din toate instituțiile educaționale ale R. Moldova (în jur de 95 de mii de persoane).” 

Arcadie Malearovici, director CTICE

Într-un răspuns pentru ZdG, CTICE, prin semnătura directorului Arcadie Malearovici, informează că „toate datele sunt stocate pe ani de studii începând cu anul 2012. Astfel, volumul de date acumulate este enorm. Riscul scurgerii, pierderii sau denaturării datelor este unul catastrofal. Mentenanța SIME are ca unul din scopuri asigurarea protejării datelor de la aceste riscuri. SIME asigură monitorizarea procesului actualizării datelor în care participă zeci de mii de utilizatori. Datele din SIME sunt utilizate pentru elaborarea politicilor și strategiilor educaționale, financiare de către autoritățile publice, locale, instituțiile de învățământ, profesori, organizații obștești și alte părți interesate. SIME este un sistem informațional complex, care pe parcursul anilor a fost extins pentru a acoperi diferite nivele educaționale și în prezent conține următoarele module: educație timpurie, învățământ primar, gimnazial, liceal, învățământ profesional tehnic, eAdmitere, catalog electronic, agenda electronică, registrul unităților în învățământul dual.” 

Raspuns ZDG 18.10.2024.sign… by Ziarul de Gardă

În același răspuns, CTICE precizează că „toate serviciile prestate de compania «Cristalion-Plus» strict corespund cu documentația standard aferentă procedurii de achiziție” și că necesitatea semnării acestor contracte ține de faptul că „funcționarea fiecărui sistem informațional trebuie să fie asigurată cu servicii de mentenanță. Aceste servicii presupun un spectru larg de activități și măsuri legate cu asigurarea securității cibernetice, păstrarea datelor acumulate, dezvoltarea/corectarea funcționalităților conform cerințelor actuale ale sistemului educațional național.” 

Ministerul Educației: Prețul SIME – 5,346 milioane de lei

Achiziționarea SIME a fost efectuată de către Ministerul Educației în 2017. Ulterior, la finele anului 2018, SIME a fost transmis la balanța CTICE prin intermediul unui act de primire-predare. „Prețul SIME transmis la CTICE în calitate de activ nematerial constituie 5,346 de milioane de lei”, se mai precizează în răspunsul CTICE. Instituția a anunțat că informația cu privire la dezvoltarea SIME o deține Ministerul Educației. 

Documentele prezentate de către CTICE arată că SIME a fost predat de către MEC în septembrie 2018 printr-un act semnat de Monica Babuc, pe atunci ministra Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, pe atunci secretar general al ministerului, fiind președintele comisiei de transmitere. 

În 2017, alte circa 4 milioane de lei ajungeau la aceeași firmă

Într-un răspuns pentru ZdG, Ministerul Educației informează că serviciile de consultanță privind îmbunătățirea SIME și serviciile de consultanță pentru dezvoltarea aplicației web în vederea diseminării și vizualizării interactive a datelor educaționale în SIME au fost achiziționate în 2017, în cadrul proiectului „Reforma Învățământului în Moldova”, implementat de Banca Mondială, iar suma totală a constituit 4,53 milioane de lei. „Serviciile de consultanță privind îmbunătățirea SIME au fost achiziționate de la Compania «Cristalion-Plus» în sumă de 3,45 de milioane de lei. Achiziția s-a efectuat în conformitate cu regulile și procedurile de achiziție ale Băncii Mondiale”, se mai precizează în răspuns. 

Răspuns Ministerul Educație… by Ziarul de Gardă

4680 de lei pe zi pentru persoana care asigură mentenanța

Conform datelor din contractul pentru anul 2024, în valoare de 1,83 milioane de lei (cu TVA), suma de 432 de mii de lei este pentru „servicii de mentenanță preventivă a SIME”, cu mențiunea că „mentenanța preventivă se va presta pe parcursul anului 2024 cu raportare lunară”, iar suma de 1,4 milioane de lei este „pentru servicii de mentenanță adaptivă și corectivă a SIME”, cu precizarea că „mentenanța adaptivă și corectivă este la solicitare, pe parcursul valabilității contractului”. 

Conform acelorași informații, pentru asigurarea acestui serviciu, o persoană este plătită cu 4680 de lei pe zi. Și în celelalte contracte analizate de ZdG banii erau împărțiți similar, cu precizarea că persoana era remunerată pe zi cu o sumă mai mică, de circa 3-4 mii de lei. 

Captură din contractul semnat de CTICE și Cristalion-Plus SA în 2024

Persoane din domeniul IT contactate de ZdG pentru a analiza datele din aceste contracte au stabilit că cifrele corespund mediei pe piață pentru acest gen de servicii. 

Victor Ciobu: „Eu, ca administrator, îmi distribui timpul și pentru una, și pentru alta, dar una cu alta n-are legătură”

Victor Ciobu, administratorul și proprietarul companiilor SA „Cristalion-Plus” și „Publicația Periodică Moldavskie Vedomosti” SRL, ne-a spus că cele două entități „sunt două persoane juridice diferite” și că nu ar exista nicio legătură între ele, chiar dacă el le administrează și le deține. L-am întrebat dacă banii pe care-i obține de la stat prin intermediul companiei „Cristalion-Plus” SA sunt utilizați în susținerea activității companiei care deține ziarul „Moldavskie Vedomosti” și site-ul evedomosti.md. „N-are nimic una cu alta. Nu, nu-s folosiți, sigur că nu. Cum să fie folosiți? (….) Nu sunt careva raporturi juridice între cele două companii. Sunt două companii diferite. Da, sunt administrator, dar nu are nimic una cu alta. Timpul meu mi-l distribui cum doresc”, a transmis Victor Ciobu. 

L-am mai întrebat pe Victor Ciobu dacă nu vede o contradicție între faptul că, pe de o parte, statul i-a închis un site pentru propagandă, iar pe de altă parte, îi susține activitatea prin intermediul unor contracte cu o altă companie deținută de el. „Ce contradicție? Fiecare lucrează în spațiul legal și în interesele proprii. Statul – în interesele naționale, Ministerul Educației își dezvoltă sistemele; noi – contractele le câștigăm cinstit în cadrul unor concursuri și le îndeplinim. Aici nu e nicio problemă. Eu nu văd o problemă. Da, eu, ca administrator,  îmi distribui timpul și pentru una, și pentru alta, dar una cu alta n-are legătură. Apropo, eu nu sunt jurnalist, eu sunt administrator. Eu niciodată nu am scris. N-o să găsiți niciun articol. Noi avem redactor-șef și politica editorială el o gestionează. Eu nici nu pot scrie în limba rusă. Vedeți că eu vorbesc româna. Înțeleg rusa ca toți moldovenii, dar nu pot scrie”, susține Victor Ciobu. 

„Nu am fost implicat în politică. Tata – da. Dar eu nu. M-am întâlnit o dată cu el (Tuleanțev) și el a etichetat fotografia. Eu ce am cu asta? Puteam fi și cu alte persoane. Putea fi și cineva de la Ziarul de Gardă”, a menționat Ciobu cu referire la imaginea în care apare împreună cu Igor Tuleanțev, care vorbea despre implicarea sa în politică.

Site-ul parinte.md, gestionat de Asociația Obștească „Părinți Solidari”, semnala în 2023 că deși „statul investește anual în digitalizarea sistemului educațional, unele sisteme sunt mai puțin eficiente”. Acest lucru este valabil și pentru Sistemul Informațional de Management în Educație (SIME), în care au fost investite peste opt milioane de lei. Întrebat despre funcționarea sistemului SIME și despre informațiile cu privire la faptul că nu ar funcționa eficient, Ciobu ne-a zis că nu există probleme majore. 

Ciobu, despre blocarea site-ului său: „E interesul statului, el și-l execută în spațiul legal”

Victor Ciobu: „Curtea de Conturi a evaluat. Chiar de două ori au trecut auditul Curții de Conturi sistemele informaționale ale Ministerului Educației. Știți, așa sisteme unde sunt implicați zeci de mii de oameni, tot timpul se va găsi cineva  care e nemulțumit că butonul stă din dreapta și nu din stânga sau i se pare șriftul mic sau mare. Mai sunt și greșeli la introducerea informației. Dar, per total, consider că este un sistem exemplar.” 

El susține că societatea pe acțiuni lucrează „pe proiecte” și că din acest motiv, este irelevant numărul de angajați permanenți pe care firma îi are. Victor Ciobu mai spune că după ce statul a blocat site-ul vedomosti.md, el nu a contestat decizia. „Nu am întreprins nimic. A blocat, am văzut că nu doar eu sunt blocat, am considerat că pot timpul meu să-l aplic în alte locuri mai eficient decât să mă lupt… Am schimbat domain-ul pentru acei utilizatori loiali, dar are sigur că vizite mult mai puține. Asta e, e interesul statului, el și-l execută în spațiul legal. Eu am considerat că nu este cazul să contestez ca să mai pierd și eu timp, și alții”, a punctat Victor Ciobu.

Dan Perciun, ministrul Educației: „Ministerul nu cunoaște despre afilierile invocate de către ZdG”

L-am întrebat pe Dan Perciun, ministrul Educației, dacă datele din educație sunt în siguranță, fiind administrate de proprietarul unor instituții media acuzate de propagandă. „Trebuie să precizăm că datele din sistemul informațional din educație sunt stocate în cloud-ul guvernamental „MCloud”, cu toate restricțiile și rigorile impuse de lege. Ministerul nu cunoaște despre afilierile invocate de către ZdG ale administratorului companiei care deservește sistemul și nu se poate pronunța pe acest subiect fără a cere, la rândul său, anumite clarificări de la proprietarul companiei, ca să avem o mai mare vizibilitate cu privire la rolul lui în alte contracte pe care le prestează eventual”, a remarcat Dan Perciun.

Dan Perciun, ministrul Educației

„Și nici nu există o restricție legală evidentă de participare la un proces de achiziție publică. Mai mult ca atât, achizițiile s-au desfășurat și sub auspiciile Băncii Mondiale, iar o achiziție este în plină desfășurare și de către UNICEF, la fel, pentru îmbunătățirea acestui sistem. Din câte cunosc, compania este participantă și a depus  oferta și pentru acea achiziție. Și nici UNICEF, și nici Banca Mondială nu a avut anumite restricții de așa gen, care să fie prevăzute în caietul de sarcini”, a evidențiat ministrul Educației. 

Moldavskie Vedomosti, de la „principalul ziar de opoziție al țării în perioada comunistă” la acuzații că răspândește propagandă

Publicația „Moldavskie Vedomosti” a apărut în R. Moldova în 1995, exclusiv în limba rusă. Apare săptămânal, în fiecare vineri. Conform informațiilor de pe propriul site, are un tiraj de circa 8400 de exemplare și 12 pagini în format A2. În ediția tipărită, dar și pe site, sunt publicate informații despre politică, business, economie, cultură, sănătate sau sport. În timpul preşedinţiei lui Vladimir Voronin (2001-2009) a fost considerat unul dintre principalele ziare de opoziţie ale ţării.

În 2007, „Moldavskie vedomosti” anunța că şi-a suspendat apariţia pentru prima dată în cei 12 ani de existenţă „din motive tehnice”, după cum afirma redactorul-şef al ziarului, Dmitri Ciubaşenco. Ulterior a revenit pe piață. 

În 2007, publicația și-a schimbat proprietarul, fiind preluată de Victor Ciobu, iar ulterior și-a schimbat de mai multe ori redactorul-șef. 

În ultimii ani, publicația a fost acuzată că răspândește informații false despre Uniunea Europeană, SUA sau NATO și că are o politică editorială pro-Rusia. Zeci de articole ale publicației au fost obiectul unor articole publicate pe portalul www.stopfals.md, specializat în dezmințirea informațiilor false sau realizate de alte instituții media. 

În ultimii ani, publicațiile Moldavskie Vedomosti au fost acuzate că răspândesc propagandă, Sursa foto: stopfals.md

La 30 octombrie 2023, site-ul publicației, vedomosti.md, a fost blocat de către SIS pe motiv că ar răspândi informații false sau care pot să genereze „tensiuni ori conflicte sociale”. La scurt timp după ce site-ul a fost blocat, publicația a lansat un site cu o denumire aproape similară – www.evedomosti.md, acolo unde publică același conținut anti-UE, NATO și pro-Rusia, presărat de informații false. Ziarul a continuat însă să apară în forma sa tipărită, în ciuda blocării site-ului. În ultimii ani, unii experți media au constatat că ziarul și site-ul ar fi afiliate lui Ilan Șor. 

Ordinul SIS prin care era blocat site-ul vedomosti.md, care aparținea publicației Moldavskie Vedomosti

Redactoarea-șefă a Moldavskie Vedomosti, decorată în 2009 cu Ordinul Republicii

Datele din caseta tehnică a ziarului arată că redactoare-șefă a publicației periodice „Moldavskie Vedomosti” este Elena Zamura. Născută la Chișinău, Elena Zamura a absolvit Facultatea de Jurnalism a Universității de Stat din Moldova, apoi Institutul de Științe Politice din Sankt-Petersburg, Rusia.  A lucrat la ziarele „Tineretul Moldovei” și „Moldova Sovietică”. Ulterior, a fost redactoare-șefă la ziarele „Nezavisimaia Moldova”, „Novoe Vremea”, iar din 2013 activează la ziarul „Moldavskie Vedomosti”. În 2009, când era redactoare-șefă a ziarului „Alianța Moldova Noastră”, editat de partidul cu același nume, condus de fostul primar al municipiului Chișinău Serafim Urechean, a primit Ordinul Republicii – distincția de stat supremă în R. Moldova. În 2003, când activa la ziarul „Novoe Vremea”, a primit un premiu special de la Centrul pentru Jurnalism Independent „Pentru prestanţă şi elocvenţă jurnalistică”.  

Prima pagină a site-ului evedomosti.md de miercuri, 11 decembrie 2024
 
Articolul precedentCum cureți mucegaiul de pe chitul dintre plăcile de faianță din baie. Durează doar 15 minute, fără oțet sau înălbitor
Articolul următorAlegătorii din comuna Iliciovca nu se grăbesc la Secțiile de votare
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.