Astăzi ne aventurăm în adâncurile istoriei pentru a descoperi misterul vieții mamei voievodului Ștefan cel Mare. O poveste învăluită în mituri și legende, în care faptele istorice se împletesc cu eroismul poetic. Te invităm să descoperi câteva detalii fascinante despre familia lui Ștefan cel Mare. Știați că acesta a avut cinci frați din prima căsătorie a mamei sale, Oltea? Mai mult, se pare că Ștefan s-a născut când mama sa avea peste 35 de ani – o vârstă neobișnuit de înaintată pentru acea perioadă. Dar cine a fost, de fapt, femeia din umbra marelui domnitor?
Mama domnitorului Ștefan cel Mare, cunoscută în documentele istorice drept Oltea, este o figură complexă, a cărei viață și alegeri au influențat profund destinul fiului ei și, implicit, istoria Moldovei. Numele de Maria l-a primit abia când s-a călugărit. Un obicei răspândit printre familiile domnești și boierești din acea vreme. Decizia de a se retrage la mănăstire în ultimele zile a fost, în cazul ei, un gest atât de credință, cât și de alinare spirituală. Rădăcinile ei rămân subiect de dezbatere printre istorici, iar sursele sunt neclare în ceea ce privește proveniența sa exactă.
Una dintre teorii plasează originea oltenilor într-o familie boierească din zona Trotuș, Țara de Jos a Moldovei. O altă teorie interesantă sugerează că Oltea ar fi provenit dintr-un sat numit Olteni, situat în sudul Moldovei, aproape de actualele Tecuci și Galați, o regiune a Moldovei unde au fost atestate toponime similare. Satul Olteni ar fi putut fi numit astfel ca urmare a unor migrații din zona râului Olt, în secolul XIV, când familii din Muntenia s-au mutat în Moldova pentru a căuta stabilitate și oportunități.
Se crede că Oltea s-a născut în jurul anului 1405, într-o perioadă în care Moldova era la apogeul său economic și politic, sub domnia lui Alexandru cel Bun. Fiind crescută într-o familie cu rang boieresc. Oltea a primit o educație specifică timpului, orientată nu doar spre competențe domestice, ci și spre administrație și religie. În acea perioadă, fiicele boierilor erau instruite să gestioneze moșii și să administreze gospodării complexe, roluri esențiale într-o societate în care absența unui bărbat protector putea aduce rapid ruina unei familii.
În tinerețe, Oltea s-a căsătorit cu un boier din zona Bacăului, despre care cronicile nu menționează un nume clar, dar care din descrierile contemporane pare să fi fost o figură respectată și influentă în regiune. Deși identitatea lui rămâne un mister, acest prim soț i-a oferit Oltei statutul de viță nobilă, ceea ce avea să îi permită să se descurce ulterior în vremuri de grele încercări.
Din această căsătorie au rezultat cinci copii Ioachim, Ion, Cârstea, Maria și Sora. După moartea soțului, Oltea a trăit într-o perioadă marcată de instabilitate politică și conflicte pentru putere între boieri, în secolul XV. Văduvia putea aduce o serie de riscuri pentru o femeie, mai ales pentru una cu moșie și avere. Fără un bărbat protector, femeile de rang înalt deveneau adesea ținte pentru alte familii influente, iar proprietățile și moșiile lor puteau fi cu ușurință contestate și confiscate de către alți nobili sau chiar de către domnie.
Totuși, Oltea s-a dovedit o femeie remarcabilă, capabilă să-și apere moștenirea și să-și crească copiii în siguranță. Deși nu avem multe detalii despre cum a gestionat această perioadă, documentele vremii și mărturiile indirecte, arată că a reușit să-și protejeze nu doar averea, ci și dreptul la moștenire al copiilor săi. Mai mult, pentru acea perioadă, să îți crești copiii ca văduvă însemna nu doar să le oferi un acoperiș și hrană, ci și să te asiguri că aceștia vor avea susținere în momente de nevoie și vor fi recunoscuți în mediul nobiliar.
În acea epocă zbuciumată a istoriei Moldovei, când tronul era disputat cu înverșunare de mai mulți pretendenți. Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan cel Mare, se refugiază în Țara Românească. Unele cronici menționează că în 1434, Bogdan ajunge la curtea voievodului Alexandru Aldea, un apropiat al tatălui său, unde o întâlnește pe Oltea, văduvă și mama a cinci copii. Oltea nu provenea dintr-o familie voievodală, iar legătura ei cu Bogdan nu a fost niciodată oficializată.
Sursele istorice și documentele epocii nu o numesc Doamna Moldovei. Iar această absență a unui titlu sugerează că, din punct de vedere formal, relația lor nu a avut o recunoaștere oficială. Totuși, Oltea a avut un rol esențial în viața lui Bogdan, oferindu-i stabilitatea și sprijinul moral de care avea nevoie în perioada sa tumultoasă de domnie. Sursele istorice sugerează că Oltea ar fi avut aproximativ 34 de ani la nașterea lui Ștefan, o vârstă considerată avansată pentru acea epocă, când femeile de rang înalt se măritau și deveneau mame încă din adolescență. Această circumstanță, alături de lipsa unui titlu oficial pentru Oltea și de poziția fragilă a lui Bogdan, a alimentat speculațiile și zvonurile.
Fiind considerat un copil născut în afara unei căsătorii recunoscute oficial. Ștefan a deținut un statut incert în ierarhia nobiliară moldovenească. O situație delicată pentru un viitor domn. Anul nașterii lui Ștefan cel Mare este și el subiect de dezbatere istorică. Majoritatea surselor sugerează 1439, dar există posibilitatea ca acesta să fi fost chiar 1436. Datorită incertitudinilor din cronicile vremii, de-a lungul vieții, statutul său de nelegitim a fost folosit de rivalii politici și de boierii care căutau să-i submineze autoritatea. Astfel, relația dintre Bogdan și Oltea a devenit un simbol al iubirii și loialității, într-o epocă în care căsătoriile între nobili erau de obicei alianțe politice fără titluri oficiale și în ciuda incertitudinilor politice. Oltea a rămas alături de Bogdan, sprijinindu-l moral în luptele pentru tron și contribuind la formarea unui viitor domn Ștefan cel Mare, cel care avea să ridice Moldova la apogeul său istoric.
După ce Ștefan devine domn, Maria Oltea ia o decizie semnificativă se retrage la mănăstire pentru a se dedica vieții monahale. O alegere comună printre nobilii din epocă, care doreau să își găsească liniștea spirituală și să se dedice rugăciunii. Conform tradiției, ea se retrage la schitul din Poiana Siretului, un loc de reculegere și pace sufletească. Actul de călugărie era văzut în acea perioadă atât ca o formă de pocăință pentru greșelile vieții, cât și ca un mod de a-și arăta recunoștința față de Dumnezeu pentru succesul Fiului său. Maria Oltea moare în anul 1465, la aproximativ 60 de ani și este înmormântată inițial la schitul unde fusese călugăriță, iar Ștefan cel Mare, dorind să onoreze memoria mamei sale, așează o piatră funerară de marmură albă pe care se află gravat simplu Aceasta este groapa roabei lui Dumnezeu Oltea, mama domnului Ștefan Voievod.
Spre deosebire de alte femei din familii domnești, Oltea nu a fost onorată cu titlul de doamnă. Pe piatra funerară, un detaliu semnificativ care subliniază că ea nu a avut niciodată un statut oficial de soție de domnitor. Rămășițele Mariei Oltea au fost strămutate mai târziu de nepotul său, Petru Rareș, la Mănăstirea Probota, unde au fost așezate alături de cele ale lui Bogdan al II-lea. Această mutare a fost mai mult decât un simplu gest. Ea simboliza reconcilierea familiei, marcând locul de odihnă pentru cei care au întemeiat o nouă eră în istoria Moldovei.
Piatra funerară a fost lăsată însă în ruină de călugării greci, care au preluat mănăstirea în vremuri tulburi. Dar în anul 1908, cu sprijinul ministrului Spiru Haret, ea a fost amplasată cu onoruri în interiorul mănăstirii.
