Și fermierii din raionul Florești, care au fost afectați grav de secetă primesc semințe de grâu de toamnă

0
52

Peste 400 de tone de semințe de grâu de toamnă, oferite de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), la solicitarea Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA) ajung în această săptămână la 175 de fermieri din raioanele grav afectate de secetă printre care Ștefan Vodă, Comrat, Ceadâr-Lunga, Vulcănești, Cantemir, Cahul, Taraclia, FLOREȘTI, Nisporeni și Telenești, transmite moldpres.md

Finanțat de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare și Guvernul Elveției, proiectul „Sprijin de urgență pentru producătorii agricoli în contextul crizei socio-economice și energetice” asigură semințe de calitate superioară, rezistente la secetă, boli și temperaturi extreme, pentru a ajuta fermierii să-și revină după pierderile suferite.

La evenimentul de distribuire a semințelor,  a fost prezent Vasile Şarban, secretar de stat la MAIA, care a subliniat importanța acestui ajutor, menționând că această inițiativă este parte a unui efort mai amplu de susținere a agriculturii naționale.

Cantitățile distribuite variază între 30 și 90 kg per hectar, în funcție de gravitatea pierderilor suferite, iar fiecare fermier poate primi până la 8 tone de semințe.

Această inițiativă completează alte intervenții FAO, desfășurate în parteneriat cu MAIA, susținute de Guvernul Japoniei, Austriei și Elveției. Începând din 2022, au fost distribuite fermierilor din întreaga țară inputuri agricole esențiale, precum semințe de porumb, fertilizanți, semințe de lucernă, semințe de legume, tuberculi de cartofi și furaje pentru animale. Programul de sprijin de urgență, care va continua până în decembrie 2024, beneficiază aproximativ 17.000 de fermieri și gospodării casnice.


Articolul precedentAlegeri prezidențiale, 20 octombrie: în 16 sate din raionul Soroca Maia Sandu a luat mai multe voturi decât Alexandr Stoianoglo
Articolul următorSondaj: Ce părere aveți despre trecerea de la ora de vară la ora de iarnă?
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.