Sorocenii Alexandru Solovei și Maxim Sarmanov au devenit vicecampioni europeni, la categoria de vârstă sub 20 de ani, la lupte greco-romane anunță Ministerul Educației.
După ce a trecut pe rând de reprezentanții din Grecia și Ungaria, Maxim Sarmanov a cedat doar în finala categoriei de greutate de până la 55 kg, contra luptătorului Papik Dzhavadian, care a evoluat la europenele de la Novi Sad, Serbia, sub drapel neutru.
La rândul său, Alexandru Solovei a intrat în posesia medaliei de argint a categoriei de greutate de până la 77 kg, după ce a cedat în fața lui Levente Levai din Ungaria. Anterior, sportivul nostru a învins luptătorii din Georgia, Norvegia, Armenia și Suedia.
Anul trecut, Alexandru Solovei și-a trecut în palmares titlurile de campion european și vicecampion mondial, ambele la categoria de vârstă sub 20 de ani.
Campionatul European de lupte U-20, continuă cu probele lupte libere și lupte feminine, unde țara noastră va avea reprezentant în fiecare categorie de greutate.