Tinerii bibliotecari, muzeografi sau artiști, absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior și profesional-tehnic cu profil artistic, care vor alege să activeze în teritoriu, conform repartizării, vor beneficia de o indemnizație unică de 90 și 120 de mii de lei. Regulamentul care prevede acest lucru a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial. Decizia va intra în vigoare la 1 iulie curent, transmite moldpres.md
Este pentru pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, când și tinerii specialiști din domeniul culturii vor primi indemnizații unice în urma absolvirii și repartizării în satele, comunele, centrele raionale din țara noastră.
Regulamentul stabilește modul de calcul, repartizare, utilizare şi evidenţă a transferurilor cu destinaţie specială pentru susţinerea tinerilor specialiști din domeniul culturii, care beneficiază în primii trei ani de activitate, din contul bugetului de stat de indemnizație unică ( în mărime de 120 sau 90 de mii de lei, în funcție de nivelul instituției absolvite) în trei rate egale: o jumătate din prima rată – după prima lună de activitate, iar a doua jumătate – la finele primului an de activitate, celelalte două – la finele fiecărui an de activitate.
Ministerul Culturii își propune ca primii beneficiari ai indemnizației unice să fie absolvenții anului de studii 2023-2024, iar cheltuielile estimative pentru acordarea indemnizației pentru anul 2024 pentru tinerii specialiști constituie 1 mil 300 mii lei.
Prevederile sunt valabile doar pentru absolvenții care, în primul an după absolvire, se angajează, prin repartizare de către Ministerul Culturii, în instituții publice din domeniul culturii și în subdiviziuni structurale (cu sau fără personalitate juridică) ale autorităților publice locale ce desfășoară activitate culturală în municipii, orașe sau sate (comune).
Potrivit informațiilor prezentate de către biblioteci, muzee și Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Moldova, numărul mediu de specialiști repartizați în câmpul muncii pe parcursul anului 2023 este de 33 persoane.
nDatele statistice relevă că în R. Moldova funcționează 1 300 de biblioteci publice teritoriale, 1 194 de case de cultură și 132 de muzee. Majoritatea angajaților din aceste instituții au peste 55 de ani, iar ponderea celor cu studii superioare de profil este în descreștere continuă.