Mihai Eminescu, cel mai mare poet al literaturii române, este adesea perceput ca un geniu însingurat, îndrăgostit și melancolic. Cu toate acestea, puțini știu că în spatele aurei sale poetice se ascundea și o altă latură a sa, aceea de sportiv pasionat. În ciuda stereotipurilor perpetuate de-a lungul timpului, contemporanii și criticii vremii ne dezvăluie o altă imagine a Eminului: jovial, petrecăreț, pasional, și, surprinzător, dedicat sportului. Cât de talentat era, de fapt, ”Luceafărul poeziei românești”.
Fotbalul, pasiunea tinereții
Nu multe persoane știu faptul că una dintre pasiunile sportive ale lui Mihai Eminescu a fost fotbalul. În timpul adolescenței sale la Cernăuți, poetul s-a alăturat meciurilor de fotbal organizate în oraș.
Sub îndrumarea profesorului său, Aron Pumnul, cel care avea să devină cel mai mare poet al românilor a învățat tainele jocului cu mingea rotundă și a participat la strânsele întreceri fotbalistice ale orașului.
”Eu am locuit mulţi ani în strada Cuciur-mare (n.a. – din Cernăuţi) şi înaintea locuinţei mele se întindea aşa numita toloacă a oraşului, unde studenţii jucau adese în orele libere mingea.
Şi Eminescu era adese printre noi şi juca cu noi mingea”, declara Theodor V. Stefanelli în volumul Amintiri despre Eminescu, 1914, pag. 35, potrivit GSP.
Potrivit informațiilor acelor vremuri, poetul s-ar fi distins pe teren prin calitățile sale naturale pentru fotbal, fără să ezite să își arate abilitățile chiar și în timpul ședințelor de antrenament.
Înotul, efort și eleganță în apă
Pe lângă sportul rege, Mihai Eminescu ar fi excelat la natație. Poetul era cunoscut ca un înotător desăvârșit, capabil să execute mișcări acrobatice și trucuri în apă.
De la o vârstă fragedă, își dezvoltase abilitățile de înotător, scăldându-se în bălțile cu stuf de la Ipotești. Această pasiune a continuat și în perioada sa la Cernăuți, unde și-a continuat antrenamentele, construindu-și o formă fizică de invidiat.
„El (n.r. – Eminescu) făcea tot felul de isteţii nautice, intrînd în apă într-un loc şi ieşind tîrziu unde nici nu te aşteptai, spre admiraţia chiar a celor mai buni înotători din Blaj.
Erau mulţi înotători buni în Blaj, dar cu Eminescu nici unul nu se putea ţinea”, redacta George Călinescu în cartea „Eminescu la Blaj” (1904, pag. 71-74), potrivit surse citate anterior.
Făcea gimnastică, ridica greutăți
Pe lângă fotbal și înot, există mărturii care ne prezintă un Eminescu preocupat și de forma sa fizică. Se spune că poetul făcea exerciții de gimnastică și se antrena din greu, ridicând greutăți.
La primele ore ale dimineții, el se alătura altor studenți la masa monahei Ștefania Lungulesei și își demonstra forța ridicând „bombele de piatră”, cum erau numite ganterele la acea vreme.
Cu un fizic plăcut și o energie voinică, Mihai Eminescu îi impresiona pe cei din jur cu puterea sa și dedicarea față de sport, nu doar de forța fizică, ci și de gimnastica minții.
Îndrăgostit de șah, jocul minții
Eminul era un bun strateg și adora să joace șah, în perioada în care a fost internat la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. În 1884, cu doar câțiva ani înainte de a trece în Eternitate, Eminul stătea la masa hașurată ore în șir.
Marea lui plăcere era să joace alături de bunii săi prieteni, scriitorii ieșeni M. Pompiliu şi V. Burlă, precum și muzicianul austriac W. Humpel.
Mihai Eminescu, poetul genial al poporului român, ne demonstrează astfel că talentul său nu se rezuma doar la sfera literară, ci se întindea și în lumea sportului, unde își găsea o altă formă de exprimare și de eliberare a energiei sale.
Dincolo de imaginea romantică și melancolică, Eminescu era și un om pasionat de mișcare, forță și perseverență, aspecte care completează portretul său și îi aduc o nouă dimensiune de admirabil în ochii posterității.
