Profesorii ne marchează viața nu doar în anii de școală. Pentru unii dintre noi, sfaturile și îndemnurile lor au depășit spațiul sălii de clasă și au devenit busole pe parcursul întregii vieți. Mulți dintre cei care astăzi sunt la catedră recunosc că au avut în școală dascăli cu totul și totul deosebiți. Și-au dorit foarte mult să le semene, să fie aidoma lor, de aceea au și ales cariera didactică.
Svetlana Rahimov, gimnaziul ”Alexandru Lupașcu”, Volovița: În cei aproape 20 de ani de studii, am întâlnit atâția profesori valoroși care m-au marcat și de care îmi aduc aminte cu drag și recunoștință și în ziua de astăzi.
Întotdeauna afirm că temelia cunoștințelor noastre este pusă de către învățătorii claselor primare, care timp de 4 ani modelează caractere, inspiră, motivează și descoperă cele mai ascunse trăiri din sufletul unui copil.
Despre doamna Angela Pulcinschi, prima mea învățătoare, pot spune că o pot descrie atât ca elevă cât și ca colegă de lucru. Îmi amintesc cu nostalgie de perioada claselor primare deoarece era începutul anilor ’90, o perioadă destul de complicată, în mod special pentru cadrele didactice care activau atunci. Deși erau mari neajunsuri, deseori fără salarii, doamna învățătoare a reușit să ne cultive frumosul și să ne captiveze prin materiale didactice aduse de acasă, confecționate cel mai des noaptea la lumina lumânărilor. Pot spune că este un Ion Creangă al copilăriei noastre deoarece ne aducea de acasă diverse bunătăți: copturi sau un coș mare de fructe din grădina dumneaei. Dar cât de frumos ne citea câte o poveste nouă tuturor, adunați grămăjoară în curtea școlii din vale.
Ca colegă, pot spune că este o profesoară care își face munca cu multă dedicație, responsabilitate și profesionalism. Anul acesta a ghidat și predat ciclului gimnazial a 10-a promoție din cariera sa de pedagog și spun cu mândrie că fiecare din aceste promoții au fost clase cu elevi cu performanțe și succese școlare.
Sunt foarte multe amintiri frumoase care vor rămâne nespuse, dar păstrez în suflet profunda recunoștință pe care o voi avea pentru învățătoarea mea și pentru modul în care a ales să ne educe, mulțumindu-i o dată în plus pentru ceea ce suntem noi astăzi.